vineri, 25 decembrie 2009

Regulile trebuie schimbate

Mi s-a parut interesant. In plus, si eu cred ca regulile trebuiesc schimbate, si inca radical. Mai cred ca piata imobiliara nu va mai fi niciodata la fel si trebuie sa ne obisnuim cu asta.

Va fi greu. Pentru cei care au castigat multi bani din aceasta piata speculativa va fi foarte greu. Pentru cei care au banii blocati in imobile cumparate in scop de investitie, fara necesitatea unui spatiu locativ si care acum platesc rate mari la credit, va fi si mai greu.

Dar e singura solutie.

Dan Ioan Popp, directorul executiv al Impact, singurul dezvoltator roman listat la Bursa de Valori, a vorbit intr-un interviu acordat Wall-Street despre starea sectorului rezidential, perspectivele de revenire a pietei de capital, dar si despre solutii globale de iesire din criza.


Criza a cutremurat mediul de business si a creat noi repere economice si financiare. A taiat elanul managerilor aparuti in perioada de ascensiune economica si a lansat conceptul de “manageri de criza”.

Dan Ioan Popp vorbeste despre criza din perspectiva unui manager cu zeci de ani de experienta. Viziunea sa pentru iesirea din aceasta situatie: o schimbare a regulilor la toate nivelurile. Desi considera ca previziunile despre evolutiile macroeconomice sunt greu de facut, Popp se declara suprins de tacerea Uniunii Europene si de o oarecare reorientare a administratiei americane si considera ca normele trebuie schimbate.

“Trebuie rediscutate regulile contabile, financiare si trebuie redusa debalansarea dintre economiile din China, India, Mexic, de pe o parte, si restul lumii, pe de alta parte. Daca lucrurile acestea nu se schimba, nu avem despre ce sa vorbim”, declara Dan I. Popp.

El sustine ca Barack Obama si pozitia sa asumata in acest context este un semn bun. Ca o solutie pentru criza, Popp vede o concertare intre pietele din Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana.

“Daca aceaste doua piete nu se unesc, nu o sa iasa nimic. Romania o sa oscileze, ca si pana acum, dupa stiri. Suntem prea mici, vom depinde de ce stabilesc altii”.

Chiar daca aterizarea va fi dureroasa, trebuie sa fim tot timpul informati, sa intelegem ce se intampla si sa avem mai multe scenarii.

“Competenta in materie de criza consta in faptul ca trebuie sa ai mai multe scenarii. Pentru asta e nevoie de intelepciune si cred ca Banca Nationala este foarte echipata din acest punct de vedere, prin guvernator”, considera Popp.

El atrage atentia asupra faptului ca guvernantii tarii trebuie sa aiba grija cum pozitioneaza Romania in contextul global. “Sunt multe puteri, multi jucatori, fiecare cu interesul lui si cineva trebuie sa fie sacrificat. Guvernantii, in esenta, trebuie sa fie atenti ca noi sa nu fim pionii de sacrificiu”, declara Dan I. Popp.

El a mai spus ca sistemul privat este la dispozitia guvernantilor, care au nevoie de sfetnici buni, de scenarii si de provizii.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

duminică, 20 decembrie 2009

Stalogul ergonomic

Stiti ce este un stalog?

In Banat i se spune asa depozitului deschis ce nu trebuie sa lipseasca din curtea unui bun gospodar.

Am ajuns in week-endul asta in Macedonia. Macedonia nu e o tara ci un sat. Daca vreti sa fiu sincer e un sat destul de prapadit care tine de Ciacova, un orasel de campie din sudul Timisului. De acolo e mama mea. Asa se explica.

Si ce pot face in Macedonia? Vizite la rude.

La varutu’ Avramut, pauar de frunce din sat, adica om puternic cum s-ar zice, vizitam gospodaria.

- Si uita ce am facut, am un stalog nou. Ii din maceriale moderne, ii lamn tratat cu ignifug si antibacterial, sa nu arda. Inchegat la incheieturi cu drugi da’ fier inox. Izolatiia ii din paie comprimate, ecolojice agica. Iar paratii is din placi din aschii da’ lemn cu rasina in sistam sanvis.Tecnica moderna nu! Ca doara ne modernizam si noi.

- La anu’ vreau sa fac o sura da finata care treba sa fie ergonomica, sa pot intra cu cocia de la tractor si sa descarc fara sa ma ploua. Ca de cativa ani so’r schimbat conditiile meteorologice si ploua mai tat timpul cand ii da’ recoltat fanu.

Si uite asa se modernizeaza satele patriei si se ridica elemente de infrastructura agricola esentiale pentru dezvoltarea economica locala. Si uite asa cocinile de porci se doteaza cu instalatii de aer conditionat, gradinile cu paradaise se iriga la picatura, gimijeanele da’ vin fac locul instalatiilor industriale pentru bauturi alcoolice iar cotarcile de cucuruz se demoleaza pentru a face loc silozurilor din beton armat.

Daca nu intelegeti citeva cuvinte dintre cele de mai sus, cautati pe Google. Nu o sa le gasiti. Ceea ce poate e singurul lucru trist din povestea asta.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 12 decembrie 2009

"Prima casa" si "Ministerul propagandei"

Pe 20 mai Guvernul Romaniei lansa programul intitulat sugestiv “Prima casa”. Statul garanteaza 80% din creditul luat de cetatenii romani pentru achizitia unui imobil.

Pe 20 iunie motorul de cautare Google gasea 7 200 000 de rezultate dupa cuvintele cheie “Prima casa”. Deci functioneaza. Eu zic ca numarul de rezultate va urca probabil in toamna pe la 9 milioane pana la momentul cand ne vom da seama cu totii ca este o mare, o foarte mare abureala electorala, dupa care va scadea vertiginos pentru a uita cu totii. Din nou am cumparat pielea ursului din padure.

Cred ca am gasit solutia ca fraude cum au fost Radisson Invest sau Europlan sa nu se mai intample.

Guvernul instituie monopolul. Din acest moment fraudele imobiliare vor fi doar apanajul statului.

Dar pana atunci poate va intereseaza ce mai spun blogerii despre “prima casa”:

Coltuc: Ieri mi-a fost dat sa vad o scena impresionant de grotesca si penibila, plina de un festivism scabros – Emil Boc, premierul Romaniei, langa doi tineri, primii clienti ai programului guvernamental “Prima casa”. De ce era nevoie ca prim-ministrul tarii sa “taie panglica” acestui program? Nu dezavuez initiativa guvernantilor, departe de mine gandul asta. Am vorbit cu diversi manageri de banca, care mi-au explicat cat de bun este. Intr-adevar, teoretic este extrem de avantajos si binevenit. Practic, are foarte multe capcane. Si aceasta parte goala a paharului am vazut-o ieri uitandu-ma la festivitatea de inmanare a contractului de credit celor doi tineri in prezenta lui Emil Boc.

Iulian: Convenţia de garantare este un document absolut indispensabil derulării programului „Prima Casă”. Convenţia stabileşte drepturile şi obligaţiile contractuale ale celor trei părţi implicate, respectiv bancă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi client, precum şi modalitatea în care se acordă şi se plăteşte garanţia.
Surse bine informate din piaţa bancară au declarat pentru capital.ro, sub protecţia anonimatului, că procesul de semnare a intrat într-un impas din cauza unor contestaţii privind textul final al Convenţiei. La rândul său, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, a recunoscut acest impas, precizând, însă, pentru capital.ro că nu este vorba despre contestaţii, ci de „solicitări de lămuriri cu privire la unele prevederi ale Convenţiei”.

Biblotecarul:Evenimentul cumpărării primei case cu ajutorul Programului “Prima Casa” s-a consumat. Eu l-am perceput ca pe un adevărat viol. Cei doi tineri ingineri au impresia că vor plăti zeci de ani de zile, în fiecare lună, mai mult de 300 de euro. Ascunşi după o cameră video imensă erau doi pensionari pe care nimeni nu-i întreabă de ce sunt nevoiţi să-şi vândă apartamentul în plină cădere a pieţei imobiliare. Dar altfel se pare că totul e bine… guvernul a mai punctat cu puncte-puncte o suspensie.

duminică, 6 decembrie 2009

Cu Rex Hunt... nu ne mai trageti pe dreapta

In week-endul asta am fost la pescuit. E prima data in ultimii zece ani cand merg la pescuit, deci sunt un mare pescar.

Am fost pe Semenic, in Caras-Severin pe lacul Trei Ape. O zona superba cu munti, paduri inca nedefrisate si ape, zic unii pline de pesti. Relaxare si soare, numai bine sa iti petreci un week-end dupa o saptamana obositoare.

Ajungem dupa-amiaza pe la 3 si dam o raita pe malul lacului. Multi pescari si ceva turisti si se pare ca cele mai bune locuri de pescuit au fost luate. E o chestie si cu locurile astea de pescuit, unele sunt mai bune decat altele. In fine… pentru cunoscatori.

Ajungem in cele din urma intr-un golf cu padurea pana in buza apei, iar prietenul meu incepe ritualul stravechi al pescarului patimas. Privim lacul, il simtim, cercetam imprejurimile, comentam putin despre pescarul din dreapta si putin despre cel din stanga, atat cat sa nu ii deochem, despachetam undita, daca se poate Shimano, montam, aranjam, montam din nou.

Eu, mai modest, imi pregatesc un scaun pliant si deschid o bere.

Numai bine ce ne asezam la locurile noastre, iar eu ma gandesc ca s-ar putea sa ma plictisesc, cand de partea cealalta a lacului, deci cam la 400 de metrii, un grup de tineri tin sa ne aminteasca ca ne aflam in week-end si trebuie sa ne distram. Din boxe puternice ne canta “Vama veche”. Prietenul meu, incepe sa maraie:
- Cu astia nu facem treaba. Pestii se sperie si fug in larg.
ofteaza si continua:
- Nu imi place asa, noua ne trebuie liniste. Nu mai poti sa faci nimic de ei.


Pe mine nu ma deranjeaza muzica, dar ma gandesc ca pentru pesti conteaza. Ma mai gandesc ca prietenul meu a parcurs 200 de km, a carat un intreg arsenal de pescuit si destule doze de bere pentru a gasi liniste. Si e nasol…

Deodata, niste zgomote, mai degraba zbieraturi se aud din spatele nostru.

Un copil, probabil pana in zece ani, coboara hotarat panta impadurita, de la sosea pana la buza lacului.
- E pamantul meu… pleaca de aici.
cu repetare,
- E pamantul meu… pleaca de aici.
Un copil, mai exact o fetita, tipa cu obraznicie ca din gura de sarpe, in timp ce unul din noi e blocat cu undita in mana, celalalt cu doza de bere.

In urma, un barbat, coboara spre noi la fel de hotarat.
- Buna ziua, nu va suparati, dar va rog sa plecati de aici pentru ca aici e terenul meu. Nu aveti voie sa pescuiti. E teren privat.

Deci eram pe malul unui lac, in mijlocul padurii, pescuiam, daca nu va amintiti.

Aici sar peste o etapa, refuz sa imi amintesc diverse senzatii, cuvinte si gesturi. Vreau doar sa spun ca atunci am fost alungati, pentru ca asta e cuvantul, de pe malul lacului Trei Ape, despre care stiam ca face parte din domeniu public, despre care speram ca nu va fi imbacsit cu case de vacante construite haotic, pontoane care nu respecta normele de protectie de vre-un fel si civilizatia de tip romanesc care nu vrea sa convietuiasca in armonie cu natura.

Ma intreb doar daca am fi fost la pescuit undeva pe malul unui lac din Japonia, cum ar fi aratat postul meu? Probabil ca am fi prins si ceva peste.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Mansardarea blocurilor.Ce nu inteleg

Pentru ochii timisorenilor privelistea hidoasa a unora dintre blocurile comuniste s-a transformat in ultima vreme in cea a unor ciudatenii cu mansarda construita deasupra ultimului etaj.Si nu inteleg…

Nu inteleg cum se face ca blocuri de 30 de ani vechime (de alea mai vechi nici nu vreau sa ma gandesc) proiectate sa duca parter + 4 etaje pot din senin sa duca si o mansarda? Structura de rezistenta a blocului imbatraneste si tu ce faci? Mai trantesti un nivel peste ea. Si ce daca Banatul e a treia regiune a Romaniei ca activitate seisimica.

Materiale usoare, zice constructorul, ca sa nu ingreunam cladirea. Adica lemn, plastic si mult polistiren. Cineva ii intreaba si pe pompieri ce parere au? Evident ca nu, ca doar ce stiu ei! Da’ pe proprietarii care au spart pereti pentru a modifica apartamentele ii intreaba cineva de strutura de rezistenta?

Reteaua de apa cu greu aduce apa la etajul 4 si acum mai trebuie alimentat un nivel, agentul termic la fel. Canalizarea se infunda de la 5 nivele, de la 6 se va simti cu adevarat libera. Reteaua electrica? Ei bine reteau electrica isi va face blog ca sa le spuna si celorlate retele din tara cat de fericita este.

Nu sunt expert in estetica arhitecturala dar dupa mine blocurile astea facute de comunisti sunt ingrozitor de urate. Poate din cauza vremii, poate si din cauza ca au fost lasate atat timp fara reparatii la exterior. Vazand insa cateva din cladirile mansardate in Timisoara nu pot sa nu remarc ca arata cel putin caraghios cu o mansarda supradimensionata pe ele.

Si daca toate astea, atunci cum se obtin autorizatiile de constructie?

Ei lasa, nu iti fa tu griji de asta, imi raspunde de ‘colo constructorul, ne descurcam noi…

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Nu sunt infractor

Imi place articolul. Si coincidenta, am chiar aceleasi opinii. Nu stiu de ce cred ca majoritatea dintre noi, avem aceleasi opinii. Dar, majoritatea dintre noi, nu facem nimic pentru a indrepta lucrurile. In imobiliare bunaoara cu totii construim sau macar reparam ceva la casele noastre fara autorizatie, majoritatea dintre noi platim cu intarziere impozitele pentru imobile si ne plangem ca stam la coada pentru asta, bunaoara… nu ar trebui sa ne schimbam pe noi inainte de a incerca sa ii schimbam pe ceilalti?…

Si scriu acest articol pentru Domnul Pogea si pentru alti domni ca dansul. Scriu pentru functionarii publici care ma pun sa aduc hartii prin care sa imi dovedesc in avans nevinovatia. Pentru referentii de la Registrul Comertului, care ma pun sa dovedesc ca tata e ruda cu mine (desi numele lui e in buletinul si certificatul meu de nastere).

Scriu pentru un anumit gen de politisti care cerceteaza furturile auto ca pe tabelul cu candidati electorali: cu sictir absolut. Pentru micii omuleti care asteapta sa dea un tun de pe urma lipsei mele de cunostinte sau de interes.

Scriu pentru ca uneori e bine sa mai si spunem astfel de lucruri, desi ne-am obisnuit toti cu ele si ni se par mai normale ca asfaltul moale al trotuarelor bucurestene din miezul zilei.

Stiu, ati putea crede ca scriu de suparare. Dar adevarul e putin ciudat. Scriu pentru ca e timpul sa privim in fata prezentul. Si daca tot il privim, sa incercam sa pornim de la zero. Sa recunoastem ca nici noi nu suntem sfinti. Statul ne considera infractori, iar noi ne asumam acest rol. Si facem infractiuni marunte, la scara nationala.

O statistica oficiala (nu mai stiu unde am citit despre) spunea ca peste 60% dintre romanii care calatoresc cu RATB-ul merg fara bilet. O statistica neoficiala, facuta la avizierul blocurilor prin care am ajuns sa locuiesc de-a lungul timpului spunea ca un numar mare de locatari nu-si plateau intretinerea. O parte importanta a concetatenilor nostri construieste fara autorizatie de constructie. Si exemplele pot continua.

Statul da legea privind impozitul forfetar? Nu-i nimic, desfiintezi firma veche si faci una noua. Politia rutiera spune ca n-ai voie sa mergi cu mai mult de 50 km pe ora in localitate? Nu-i nimic, iti iei antiradar si gonesti cu 100 si ceva la ora. Lucrurile se schimba insa odata ce depasesti granita cu Ungaria. Acolo conducem incet. Respectam limitele de viteza.

La noi in tara statul ne face infractori si unii dintre noi ajungem sa ne comportam ca atare. Intotdeauna exista motive. Si intotdeauna ne amagim cu speranta ca peste un timp nu vom mai ajunge sa avem toate aceste mici derapaje.

In realitate, pe masura ce ne adancim in mocirla timpurilor, ne e tot mai greu sa ne desprindem. Inchidem ochii la faptele celor din jur pentru ca poate vreodata vom avea si noi nevoie sa inchida cineva ochii la faptele noastre. Acceptam mirosul cadaveric al clasei politice actuale doar pentru ca ne place cum isi etaleaza calitatile de smenari de cea mai joasa speta. Radem la glumele sinistre ale plasatorului de pasarici si ne bucura ca omul cu patru case fenteaza din Bentley-ul sau justitia care ramane doar pentru omul de rand.

Da, statul ne trateaza ca pe infractori. Nimic nou sub soare. Ce e cu adevarat interesant e ca, daca am privi in jur, am constata ca statul suntem noi. Ca noi ne tratam unii pe altii ca pe infractori. Si ne bucura ideea. Si asta e trist.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 13 noiembrie 2009

Emblemele Timisoarei si afacerile imobiliare

Intr-o seara cautand pe net, dau de un articol de al lui Malin Bot, articol scris acum mai bine de 2 ani. Poate faptul ca e bine scris, poate pentru ca tema e incitanta, articolul a fost preluat de o gramada de publicatii on-line. Il gasiti usor.

Emblemele Timişoarei, la periferia oraşului

Guban vrea să construiască o fabrică modernă şi să relanseze producţia cu banii din vânzarea terenului şi clădirilor pe care se află acum.
Managementul G.P. Company, fosta fabrică Guban, a anunţat intenţia de a vinde terenul şi clădirile fabricii. Banii obţinuţi în urma tranzacţiei vor fi folosiţi pentru construirea unei fabrici noi.
Managementul companiei primeşte de câţiva ani oferte de la dezvoltatorii imobiliari pentru terenul de 3,5 hectare. Guban nu este singura emblemă a industriei locale înlocuită cu investiţii imobiliare, fie prin mutarea producţiei, fie prin lichidare.

De ani de zile au oferte

„De ani de zile suntem constant contactaţi de dezvoltatori imobiliari care ne-au făcut oferte de cumpărare pentru spaţiul de aici”, declară Gheorghe Petru, managerul G.P. Company.
La începutul săptămânii managementul companiei a făcut publică intenţia de a vinde terenul din Timişoara. Preţul minim este de 40,8 milioane de euro. „Până la 31 decembrie vom decide care ofertă este mai bună. Urmează ca în şase luni de la vânzare să definitivăm construcţia unei noi fabrici şi să ne mutăm în noua locaţie. Banii vor fi folosiţi şi pentru retehnologizare”, a mai declarat Petru.
Acesta a mai spus că s-a estimat că noua fabrică, care se va ridica de la zero, va costa zece milioane de euro. „Locaţia nu este încă aleasă, avem mai multe oferte. Ştim că vrem să construim o fabrică nouă dar nu ştim încă ce e mai avantajos, să cumpărăm teren, să concesionăm sau alte variante”, a mai explicat directorul G.P. Company.

Hotel de cinci stele în locul Pasmatex

În locul fabricii Pasmatex, din zona centrală a oraşului, Maria Grapini vrea să se ridice un hotel de 5 stele. Proiectul va fi demarat după vânzarea fabricii şi mutarea acesteia în afara oraşului. “Am avut mai multe solicitări, dar vom ţine cont de proiectul cel mai avantajos pentru Timişoara. Cel mai agreat va fi depus la Primărie, eu personal aş prefera să se facă aici un hotel de 5 stele în parc, cu câteva spaţii comerciale.”, spune Maria Grapini, directorul de la Pasmatex.
În paralel, fabrica din Timişoara se va vinde şi va fi mutată în afara ora şului, după Calea Torontalului. „Am luat decizia cu câţiva ani în urmă, din păcate, lucrurile merg greu, am cumpă rat pământul acum doi ani, proiectul e gata şi sperăm că acest an, sa primim avizul de construcţie”.
Maria Grapini crede că producţia nu mai are ce căuta în mijlocul oraşului. „Pentru noi mai este şi un motiv pur tehnic şi de specialitate, vrem o clădire nouă care să ne permita un flux tehnologic din care să obţinem condiţii mai bune pentru oameni”, a mai spus Grapini.

Vor să dezvolte marca Guban

Cu aproape 300 de angajaţi, G.P. Company a încheiat ultimul an fiscal în profit. La o cifră de afaceri de 12,6 milioane de lei profitul a fost de 358.171 lei. După 1990, până în 2003 compania care deţine marca Guban a mers în pierdere. Acum produce pantofi din piele, înlocuitori pentru piele necesari în diverse industrii, de la mobilă până la cea auto şi substanţe pentru întreţinerea produselor de piele sau a înlocuitorilor, cume este crema de pantofi.
Conducerea companiei a reuşit în vara acestui an o premieră naţională, fiind prima firmă din România care a înregistrat la Madrid o marcă europeană. Marca Guban este astfel protejată pe întreg teritoriul UE. Planurile de dezvoltare cuprind investiţii într-un lanţ de magazine proprii.

ILSA, cartier de lux

Fosta fabrică Industria Lânii (ILSA) este o altă emblemă industrială locală care a dispărut după 1989. ILSA este înlocuită cu un cartier de lux dezvoltat de grupul Trustee. O bună parte din apartamente este deja vândută pentru preţuri între 130.000 şi 250.000 de euro. În final proiectul va creea 1500 de locuinţe. Pe lângă blocurile cu apartamente proiectul cuprinde şi o clădire spectaculoasă. Este vorba de primul zgârie-nori din oraş. Turnul Trustee Group are 116 metri şi 43 de etaje.

Solventul dispare
După demararea procedurii de lichidare judiciară, Solventul este următorul pe lista emblemelor industriei locale înlocuite cu investiţii imobiliare. Fostul combinat chimic este o mină de aur din punct de vedere imobiliar pentru că se întinde pe aproape 40 de hectare în intravilanul oraşului. Suma totală la care a fost evaluat combinatul este de aproximativ 18 milioane de euro plus TVA, asta în condiţiile în care preţul metrului pătrat de teren în zonă poate ajunge până la 1.000 de euro.

Cititi-l cu atentie timisoreni si apoi constatati. Ce s-a intamplat dupa 2 ani? Emblemele Timisoarei sunt intr-adevar undeva la periferie. Dar in locul lor ce e? Nici cartiere de lux, nici hoteluri de 5 stele. Doar gramezi mari de moloz si santiere inghetate de megalomania unei epoci. Este epoca pe care acum o incheiem prin criza.


(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Si ce va urma?

vineri, 6 noiembrie 2009

Real

Nu sunt un fan al hypermarketurilor. Inteleg totusi necesitatea si rolul important pe care il joaca in viata noastra. Concentreaza foarte multe produse intr-un singur loc, preturile sunt foarte scazute datorita procesarii si comercializarii unor mari cantitati de bunuri. Competitivitate si eficienta ridicata in beneficiul consumatorului. Din astea… stiu.

Dar nu sunt un fan al Hipermarketurilor.

Chiar si asa trebuia ca sambata asta sa fac cumparaturi in Real, acela de pe Calea Aradului.
Intru in parcarea hypermagazinului, asteptand vreo 10 minute la o coada interminabila un loc de parcare. Gasesc in cele din urma o balta libera si parchez in claxoanele celor din urma mea ca si a celor care se pregatesc de iesire. Am luat balta altcuiva. Lumea e agitata in sambata asta.

Ma indrept spre cel mai apropiat loc de depozitare al carucioarelor. Nu gasesc nici unul la locul lui si ma deplasez spre urmatorul refugiu. Aici sunt multe. In schimb nu ma pot atinge de ele pentru ca sunt legate cu un lant metalic. In spatele meu un cuplu tanar injura de mama focului “ Dracu’ sa le ia de cosuri cu lantu’ lor”. Nu conteaza, si asa nu aveam cine stie ce cumparaturi de facut.

Patrund pe intrarea principala si poate din neatentie sau poate din oboseala de sambata dupa-amiaza nimeresc cu picioarele intr-o gramada de resturi alimentare, pesemne ceva rosii daca ma gandesc la culoarea cu care imi impodobesc pantofii. As fi preferat putina curatenie la intrarea in Real dar cred ca as fi putut la fel de bine sa fiu si eu odihnit si sa casc ochii pana la urma.

Ajung in cele din urma inauntrul hypermarketului si ma indrept spre toaleta pentru a-mi curata pantofii. Toaleta pentru barbati e usor de nimerit. Nu e nici un indicator, in schimb o ghicesti repede dupa numarul mare de femei de serviciu care stau proptite acolo la o tigara. Femei de serviciu in toaleta de barbati. Nu. E usor de nimerit.
Hartie nu gasesc din prima. Din a treia apuc un colt si imi curat, e drept superficial, pantofii. Apa pentru a imi curata mainile nu gasesc nici din a treia. Nici unul din cele trei robinete nu functioneaza. In schimb uscatoarele zbarniie din prima. As putea sa ma usuc.

Cred ca e momentul sa las gatitul si sa ma apuc de cumparaturi. Ma indrept spre rafturi. Desii… dupa cum spuneam, nu sunt un fan al Hypermarketurilor, inteleg necesitatea lor. Spre exemplu igiena…

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 30 octombrie 2009

Suprareal

Intotdeauna mi-am dorit sa lucrez pentru Dole Fruits Co.

Probabil ca aveam 14 ani cand am vazut prima data filmul “Hawaiians” cu Charlton Heston. Acum 150 de ani, un tanar capitan de nava transporta emigranti chinezi pentru culturile de trestie de zahar din Hawaii. Imaginile paradisului terestru cu miscarile unduitoare ale tinerelor hawaiene pe plantatiile de ananas mi-au infierbatat mintile. Domnul John Dole va organiza suprematia americana in insule inlaturand de la putere pe regina Liliuokalani si va intemeia compania care ii poarta numele. Fiul sau, John Dole Jr. un cunoscut filantrop finanteaza prin anii ’30 aventuroasa linie aeriana intre California si Hawaii. Spuneti si voi daca nu v-ati dori sa lucrati pentru Dole Fruits Co.

Si iata ca acest lucru se va intampla in curand. Am fost contactat printr-un prieten de reprezentantii locali ai acestei firme si urma sa obtin autorizatii de functionare pentru punctul lor de lucru din Timisoara.

Undeva pe Strada Demetriade, intru intr-o microzona industriala care nu anunta nici pe departe intalnirea cu marea companie. Praful se ridica cu fiecare pas si acopera pantofii proaspat lustruiti. La intrare, un bar proptit cu grija de doi musterii in fata unei sticle de bere de 2 litrii, probabil afumati dupa privirile nedumerite cu care imi raspund:

- Aia cu bananele? … in spate de tot, dupa tufisurile alea mari.

Tufisurile cu pricina erau cam la 500 de metrii in fata mea si grabesc pasul. Poate acest lucru sau poate normele de protectia muncii pe care nu le stapanesc bine imi dirijeaza drumul printre gramezi de fier vechi si ambalaje de toate felurile. Un sac de ciment cade la 20 de centimetrii de mine iar praful de pe pantofi imi ajunge pe cureaua proaspat lustruita.

- Ai grija pe unde mergi, nu vezi ca aici lucram nu ne plimbam ca tine.
se rasteste la mine un tanar dezbracat pana la jumatate, puternic bronzat si plin de un praf alb.

- Ma scuzati,
raspund si ma gandesc ca trebuie sa ma multumesc daca voi ajunge intreg la destinatie, despre o prezenta agreabila nici nu mai e cazul sa sper.

Undeva in dreapta mea, trei barbati incercau cu disperare sa scoata un motostivuitor blocat intr-un munte de paleti si am fost nevoit sa ma apropii poate prea mult de locul cu pricina pentru a evita un alt munte, de sticla sparta de data asta, ce se inalta in stanga mea si pe care un grup de femei incerca sa il modeleze cu lopetile. Diviziunea muncii, deh.

Dupa ce ocolesc un sir de autovehicule ruginite care pare a fi un service auto improvizat si incercand sa ma strecor printre piese si sa nu calc un domn in salopeta care isi facea treaba fara probleme sub una dintre masini, iau coltul unei hale darapanate. Inca cateva sute de metrii, cam la fel de dificili, o firma de curierat care face ordine in colete, alte stive de paleti, stive de cutii, stive de lazi cu sticle, stive si stive, si ajung.

Intalnirea a durat cam 15 minute si recunosc ca am pierdut clientul. Dole Fruits apreciaza ca lucrez prea scump si s-a dispensat de serviciile mele.

La iesire dau nas in nas cu o doamna, imbracata intr-un halat, destul de in varsta pentru a plimba o namila de Rotweiler spumant de vre-o 80 de kg. Cainele ma fixeaza si sunt nevoit sa ma aproprii de data asta de muntele de sticla sparta pentru a nu ma trezii atacat in partea dintre pantofi si cureaua altadata proaspat lustruita. Ma bucur ca am scapat.

Si cred ca avem multe zone industriale ca aceasta, in mijlocul orasului, focare de infectie in afara oricaror reguli de urbanism si in total dispret fata de bun simt si civilizatia cetatii. Chiar nu putem sa facem nimic?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

duminică, 25 octombrie 2009

Ireal

Trebuia sa ajung in dimineata asta la un client nou, undeva pe Demetriade, pe langa Gara de Est. O iau pe jos fiind la 10 minute de casa mea, inarmat cu laptopul si telefonul mobil, hotarat fiind sa il castig. Si daca tot merg pe jos, decid sa ma abat cativa metri plimbandu-ma printr-o zona de case ce a scapat de sistematizarea lui Ceausescu si nu a fost foarte mult transformata in ultimii ani.

Nimeresc in cvartalul delimitat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor, zona pe care nu am batut-o de mult. Strazile bune, bine asfaltate si culmea, fara gropi. Copacii ornamentali de o parte si alta ascund razele soarelui de dimineata si improspateaza aerul. Multa verdeata, foarte multa verdeata. Casele, unele construite acum 50 de ani, inmarmurite parca din alta epoca, cu ferestre din lemn prelucrat manual si garduri de tabla ruginita, alte nou -noute, cu grija de a pastra si creste in continuare arborii din strada si curte, muscate rosii inflorite in ferestre, magnolii albe, albine… da, chiar si albine. Totul pare ireal, daca nu as fi copilarit in orasul acesta as spune ca cineva vrea sa imi joace o festa. Si parca timpul a stat in loc, parca in acel cvartal delimtat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor ma aflu inca in coplilaria mea. Nu aud zgomot de masini, nu simt miros de gratare, pasarile canta iar albinele… da, albinele zumzaie.

Micsorez pasul, trag aer in piept, imi ciulesc urechile, imi pierd privirile printre arbori si flori… nu pentru multa vreme. La un moment dat ochii mi se opresc pe un panou inscriptionat “Haine pentru grasi”, soarele ma loveste brusc pe frunte, dau sa ma impiedic intr-o groapa din trotuar, am ajuns pe Ialomitei si un suvoi nesfarsit de autocamioane pompeaza fum inecacios cu miros de benzina. In fata mea o cladire intesata de sedii de firme si plina de panouri publicitare: “Fabricam cosuri de fum” sau “Hrana concentrata pentru gaini si cocosi – pui de o zi”. Vis-a-vis o constructie pe jumatate demolata, cu gramezi de moloz raspandite in jur. Din nou orasul Timisoara.

Imi amintesc ca trebuie sa ajung la un client… pacat, a fost frumos.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 16 octombrie 2009

Saituri gri

Sunt pe o terasa in Piata Unirii, una dintre ultimele deschise. Beau o cafea cu bunul meu prieten Predrag, fara de care trebuie sa recunosc ca acest blog nu ar fi existat sau ar fi fost cu mult mai urat decat este.

Se plange de jobul lui. S-a saturat de site-uri imobiliare. Lucreaza de ceva vreme pentru imobiliare.ro si a facut treaba buna. Site-ul a fost nominalizata la categoria lui in Gala Internetics. Si totusi s-a saturat de site-uri imobiliare.

- Toata lumea vrea verde si rosu, toata lumea vrea 3 linkuri in dreapta si doua casute in stanga. Nu stiu nimic si nu vor sa invete. Aud numai: “Vreau un site de 300 de euro, ca nu merita mai mult sau vreau ceva tare de 1000 de euro ca am bani cat vrei. ” Totul se rezuma la bani. Nu mai vreau sa fac educatie.
- Si totusi am intalnit si agentii care au campanii de newslettere, care au conturi pe LinkedIn si pe Twitter.
ii raspund.
- Exista oameni care sunt in pas cu vremea lor si folosesc mediul on-line cu entuziasm si perspicacitate mai bine decat studentii la IT.
continui.
- De acord, exista agentii imobiliare, chiar dintre cele mici, care stiu sa se promoveze bine, on-line si off-line, prin site-uri bune, bloguri si social media. Dar chiar trebuie ca totul sa fie lipsit de imaginatie. Creativitatea aduce bani.

Prietenul meu are o problema cu site-urile agentiilor imobiliare. Opinii de artist, si stiti cum sunt artistii, dificili.

In schimb daca incercam sa gasim acum pe internet un site imobiliar care sa dovedeasca putina imaginatie si care sa iasa din tipare cred ca o sa fie cam greu. Poate criza de care vorbeste toata lumea ii va face pe unii sa inlocuiasca speculatia bruta cu inovatia si promovare inteligenta.

Eu cred inca in educatie.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 9 octombrie 2009

Un fresh si o apa plata

Astazi m-am intalnit cu un prieten, agent imobiliar cu vechi state de plata.

Dam sa intram intr-un bar din zona Piata Unirii. Full, nici un loc liber. Prietenul meu recunoaste cativa clienti, ii saluta si da mana cu ei. Apoi imi spune:
- E plin, hai sa mergem la Grinette. Erau prieteni de ai mei, tari in imobiliare.

La Grinette din nou plin. Si din nou prietenul meu recunoaste pe cate unul, vorbeste cateva secunde de politete si mergem in alta parte.
- Si astia is prieteni d’ai mei. Vezi toata lumea sta prin baruri, nimeni nu mai lucreaza. Hai sa vedem la Eclipse, o fi liber.

La Eclipse ni se arata o masa libera. Altfel, plin ochi si tot de-ai amicului meu.
- Ia ce vrei. Fac eu cinste.
imi spune, iar eu comand un fresh de portocale. El ia o apa plata.
- E mai sanatos, nu fac acizi la stomac.

Si are dreptate, apa plata nu face acizi la stomac.

Ma uit putin la vecinii mei, agenti si ei, si vad ca tot apa plata au comandat. Putin mai la dreapta altii, tot apa plata. In spate… apa plata. Incep sa ma simt prost cu freshul meu de portocale plin cu acizi care imi pot ataca stomacul.

Probabil ca criza din imobiliare este un factor stresant care a determinat oamenii sa fie mai atenti cu sanatatea lor.

Pana la urma tot e buna la ceva criza asta. Probabil.
Sper totusi sa nu tina foarte mult.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 2 octombrie 2009

Alungarea vanzatorilor din Templu... dupa 2000 de ani

In capitolul 21 din Evanghelia dupa Matei se spune: 12. Si a intrat Iisus in templu si a alungat pe toti cei ce vindeau si cumparau in templu si a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor care vindeau porumbei. 13. Si a zis lor: Scris este: “Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi o faceti pestera de talhari!”

asa a inceput totul… o data cu alungarea speculantilor si intermediarilor lumea trebuia sa fie mai curata.

Dar ce se intampla dupa 2000 de ani?

Biserica romano-catolica evacueaza chiriasii din imobilele retrocedate iar monumente istorice greco-catolice sunt daramate pentru a face loc unei biserici ortodoxe.

E oare Apocalipsa? Inseamna ca va venii Judecata de apoi. Pazea…

Un Paste fericit si voua.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 18 septembrie 2009

Dus cu pluta

Citesc in Ziua de Cluj despre suspendarea procesului lui Marius Leontiuc, cel care este acuzat de inselarea a peste o suta de persoane intr-o frauda imobiliara si imi amintesc de prietena mea Maria care a lucrat pentru omul asta cu mai mult timp in urma.

Odata mi-a povestit:

Marius al meu era complet dus cu pluta. Stai sa iti zic o faza.
Vine intr-o zi la birou, jubiland cu o hartie in mana. Ne-o arata bucuros si spune:
- Asta e discriminare clara, o sa ii dau in judecata. Cititi si voi.


Hartia in cauza era un document numit “Refuz” purtand semnatura lui Boc, a arhitectului sef al Clujului, cu timbru sec, cu tot ce trebuie si care spunea ca Marius Leontiuc nu primeste autorizatie de constructie datorita apartenentei sale la cultul luteran.
Si omul avea dreptate, era clar un abuz.
Si se pune si suna la presa, si cheama ziaristii si organizeaza conferinta de presa si face copie dupa document la toata lumea, si mai si ameninta ca da in judecata primaria Cluj daca nu primeste autorizatie de constructie.
Dupa o luna vine DNA-ul cu mandat de perchezitie la sediul firmei si in masina lui. Si ce crezi ca gasesc in masina lui? O servieta plina cu stampile, stampila cu timbru sec a primariei Cluj, stampila cu semnatura lui Boc, stampila cu semnatura arhitectului sef al orasului.
De ce e acuzat acum Marius, de fals, uz de fals si de astea. Dus cu pluta, nu crezi?

Dus cu pluta zic si eu, dar cum a putut un om ca asta, semidoct si lipsit de cel mai elementar bun-simt sa manipuleze si insele zeci de oameni. Poate vom afla vreodata.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 11 septembrie 2009

O parcare cel putin... nesimtita

Ma indrept spre Judecatoria Timisoara si la coltul dintre Griselini si Eugeniu de Savoya, vis-a-vis de intrarea in Palatul Dicasterial, spre instante, ma opreste Calin, un prieten, politist, care imi spune:
-Uita-te si tu, in buricul targului, pe banii mei si ai tai astia isi trag parcare.
-Ce parcare?
Intreb, si ma uit in toate directiile ca sa inteleg ceva.

-Chiar aici, sub barba ta, sub masina asta e o parcare privata. De fapt e parcarea pentru masina asta.
Imi zice si imi arata stalpii din plastic verde-fosforescent, inalti de un metru care inconjurau din toate partile un Audi gri metalizat nou-nout.

De fapt, era vorba de o portiune din carosabil, marcata in asfalt, cu stalpi din plastic si cu indicatoare noi, totul pentru un singur loc de parcare. In centrul Timisoarei. Pentru cei care nu inteleg, in cel mai central si aglomerat loc din Timisoara, in care niciodata, nici macar duminica noaptea nu gasesti un loc liber de parcat masina. In acel loc s-a nascut un concept inovator. O parcare trantita in nesimtirea obstii pentru un privilegiat.

Dar cine este norocosul pentru care primaria Timisoara investeste probabil cateva zeci de mii de euro din banii contribuabililor si blocheaza circulatia pe una dintre cele mai aglomerate artere ale orasului, intr-un total dispret fata de lege, bunul simt si cetatean.

Sa fie cumva Presedintele Curtii de Apel Timisoara, deci o persoana importanta pana la urma, care are nevoie de un loc unde sa parcheze masina in fiecare dimineata pentru ca, linistit sa vegheze la administrarea justitiei. Sa fie cumva o parcare pentru Parchet, pentru masina de interventie rapida sau poate pentru pompieri. Nu, daca ma uit bine, acei stalpi ar putea bloca accesul in centrul Timisoarei pentru o masina de pompieri intr-o zona istorica cu suprastructuri din lemn, vechi de sute de ani devenita un centru de business aglomerat al orasului.

- Uita-te la tabla asta. Iti spune ceva numele?
si arata spre un panou cu inscriptia “Paula Cojocari – notar public”.

De fapt, parcarea era pentru mult iubita fiica a secretarului Primariei Timisoara, d-ul. Ioan Cojocari, Johnny cum ii spun prietenii.

S-a spus despre omul forte care de 15 ani vegheaza asupra aparatului functionaresc local ca este un informator raspopit in luptator revolutionar si ascuns sub poalele primarului orasului, s-a spus ca corupe sau santajeaza pe orice consilier mai nou sau mai vechi care contesta autoritatea sa. Eu nu stiu, poate omul este un profesionist cu calitati extraordinare de administrator, poate.

De un lucru sunt insa sigur.

Ioan Cojocari are o doza mare, foarte mare, imensa de nesimtire si un dispret total fata de cetatenii care il platesc, desii nu l-au ales niciodata. De lucrul asta chiar sunt sigur.

Intr-o tara civilizata, o asemenea doza de nesimtire ar fi aruncat pe purtatorul ei la marginea societatii, l-ar fi facut sa revina cu picioarele pe pamant sau l-ar fi ostracizat pentru totdeauna. Aici insa, omul acesta e propulsat in administratia publica si e mentinut acolo pentru 15 ani. O atitudine cel putin… nesimtita.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 22 august 2009

Dupa noi... potopul

- Ce faci sambata?
ma intreaba, deunazi, un amic al meu.

- Nu stiu, vreau sa ma odihnesc.
incerc sa ii raspund

- Am o “demolare” de facut, nu vii sa ma ajuti?

“Demolarea” este de fapt acea activitate lucrativa, uneori foarte lucrativa care se face imediat dupa vanzarea unui imobil si imediat inainte de predarea acestuia catre noul cumparator.

- Mi-au taiat ca nesimtitii la comision, scot tot.
imi spune.

“Demolarea” se face atunci cand cumparatorul nu plateste comisionul cerut sau negociat intermediarului si cand acesta are controlul asupra imobilului.

- Iau becurile, prizele, intrerupatoarele, tot. Daca ma enervez sparg un geam. Sa le fie…

Cam asta e demolarea.

Prima data am observat ce inseamna aceasta activitate pe la varsta de 6 ani, atunci cand vecinii mei, nemtii care se pregateau de emigrare, demolau tot, nemultumiti de despagubirea acordata de statul roman pentru imobilul lor.

Acum actiunea lor mi se pare oarecum justificata. Este singura actiune de “demolare” despre care stiu si mi se pare justificata.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 15 august 2009

Bucuresti:"Marele bolnav al Europei"

si citez din nou de Arthur Silvestri

Chintesenta de societate romaneasca pe latura incapacitatii de a se dezvolta, Bucurestii reprezinta, ca si pana acum, un amestec de planuri partiale si incoerente si de staruinta administrativa in directiile cel mai putin potrivite. Impresia de incompatibil intre “proiectul ideal” si intelegerea umana se adanceste de la o zi la alta. Fiind un organism viu cu tendinta definita, orasul se straduieste sa evolueze in chip organic fara a reusi, caci in materie de administratie si, prin urmare, de decizie, aceste nazuinte raman impermeabile si se dispretuiesc chiar si atunci cand se intrevad sau se banuiesc. Din aceste despartiri brutale, intre “natura istorica” si “interes uman de context” rezulta criza uimitor de profunda pe care o traieste aceasta colectivitate aflata in deriva.
Inventarul de program negativ, de lacuna si de deficienta este impresionant, constituind, de fapt, o lista astronomica de situatii ramase nerezolvate. “Sindromul de oras suprasolicitat” se mentine si se agraveaza aproape cu fiecare zi, aceasta fiind nu o chestiune “de trafic”, cum se considera de obicei, dar gresit, ci un ansamblu de elemente foarte diverse, toate in stare hipertrofica, reclamand nu o corectie urbana - astazi cu neputinta de intreprins -, ci un concept nou si o altfel de viziune decat sunt capabile autoritatile de pana acum. Orasul isi cauta inca un “centru-sanctuar” si aceasta lipsa a unui “City”, ce se putea afla, in anii “30, acolo unde se stabilisera Banca Nationala si Bursa, astazi nu se mai poate imagina. Ipoteza ca Piata Victoriei va putea deveni, in curand, acest spatiu emblematic este credibila, dar aproape inaplicabila, caci aceasta ar presupune o altfel de concentratie intre “resedinta” si “spatiu institutional” decat s-a croit odata cu restructurarea de acum 20 de ani.
Lipseste, pana la urma, strategia realista de dezvoltare inlocuita de actiune in minor si vernacular, fara o imagine clara din altitudinea ansamblului si din viitor. Ceea ce pare ca dezvolta (sub forma unor cartiere “de lux a la roumaine” pentru bogatasi) nu vor constitui decat petice colorate intr-o textura nepotrivita. Apoi, proiectele faraonice inutile, precum sunt ideile de pasaje “supraterane”, care introduc forme futuriste, americane si japoneze, intr-un oras a carui tinuta ce diferentiaza este data de case marunte si de vile de burghezie. Aceasta confirma impresia ca nu intamplator niciunul dintre “cartierele clasice” nu a fost declarat “rezervatie urbana” si s-au putut sfarama nu doar traditia de locuire si de mod de viata, ci si valori ce puteau deveni, daca se valorificau cu inteli-genta, brand turistic. Dar, din pacate, masacrul urbanistic continua si ia amploare de la un an la altul. Dupa ce, in doar cativa ani, Parcul Jianu (cunoscut mai mult drept “cartierul Primaverii”) a devenit dintr-un splendid concept orasenesc autohton un spatiu heteroclit, de locuinte, sedii de banci si de companii, restaurante si “blocuri de lux” absolut dizgratioase, a venit si randul Pietei Aviatorilor sa suporte povara unui bloc monstruos de birouri care in niciun oras civilizat de pe glob nu ar fi aparut cu atata violenta sfidatoare.
Fenomenul continua sub forma unor “proiecte” salutate in mod triumfalist de autoritatile ce adancesc procesul de desfigurare a unui oras ce da adeseori sentimentul ca este abandonat. Unele sunt in sine extravagante, caci intr-un Bucuresti care, prin risc seismic, este fara indoiala “marele bolnav al Europei”, ar urma sa se ridice blocuri cu apartamente de lux avand de la 24 la 50 de etaje, valorificand, intr-un plan subtire, “terenul viran” ce va deveni, astfel, Proiectul Esplanada.
Sunt formule inadecvate si partiale, ce rup cu totul echilibrul extrem de fragil al unui oras care avea nevoie de proiect clar, in folos public, si nu de “creatii de laborator ocult”, ce nu aduc folos decat unui numar definit de participanti la “investitie”. Principiul este, in materie de Bucuresti, gresit si totusi implacabil. In loc sa se dezvolte armonios, organic si echilibrat, orasul este supus unui “joc de biliard” periculos, ce nu rezolva nimic, dar complica si mai mult starea lui in viitor. Astfel incat imprejurarea ca nu avem nicio “strategie de brand turistic” si nu intelegem ca poti sa castigi bani din proiect inteligent, abandonul “Centrului Istoric”, acoperit de praful nesfarsitelor dosare si al masinii de tocat fonduri pentru interminabile proiecte, decaderea satului Pipera si ascensiunea satului Baneasa (fenomen doar amanat, insa adus acum in faza de acceleratie cu participarea banului public) nici macar nu mai sunt exceptii, ci regula.
Apogeul acestui mecanism straniu care nu doar ca “lucreaza” pentru o categorie restransa, ca in statele sud-americane, dar creeaza si iluzie, si “legenda imobiliara” il constituie asa-numita “zona metropolitana Bucuresti”, ce va modifica radical nu realitatea, ci perceptia asupra pietei imobiliare pe o suprafata cu raza fenomenal de larga.

poate din cauza ca omul are dreptate sau poate pentru ca e cel mai virulent critic al imobiliarismului de Bucuresti care imi displace atat de mult.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

duminică, 9 august 2009

Criza microeconomica

Doi manageri vorbesc despre criza economica. Unul il intreaba pe celalalt:
- Auzi tu iti platesti angajatii? Al doilea spune:

- Nu! Tu ii platesti?

- Nu, nici eu.

- Si vin la munca si ai tai, nu?

- Da vin si ai mei.

- Stii ceva? In cazul asta ar trebui sa le cerem o taxa de intrare in firma.

si iata cum apar solutii “originale” pentru rezolvarea problemei.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 31 iulie 2009

Un preludiu prea indepartat

Ajungem in sfarsit la biroul lor de pe G.Lazar. Undeva deasupra flutura un steag, destul de jerpelit si murdar pe care am incercat sa citesc “cea mai buna agentie imobiliara a anului”. Ma gandeam ca am trecut prin locul ala de zeci de ori si nu am vazut pana acum acel steag.

Eram eu, avocatul roman si Alberto, avocatul italian, impreuna brat la brat, chemati pentru a consilia o agentie imobiliara despre care nu auzisem nimic pana acum. Si, ca de obicei, habar nu aveam pentru ce anume fusesem contactat.

Urcam pana la etajul al doilea si intram intr-un apartament amenajat si mobilat intr-un stil clasic elegant. Colo o biblioteca pana in tavan, dincolo un pian, din astea. Suntem plimbati prin vre-o trei camere si in cele din urma ne prezentam amfitrioanei noastre, sa-i spunem Sorina. Spre surprinderea mea, Sorina nu are mai mult de 35 de ani si poarta blugi trendy.

Incepem discutia, intrerupta de cateva ori de telefonul Nokia Comunicator. Pentru usurinta comunicarii totul este consemnat pe un flip-chart in 7 culori de carioca. Aflam despre cativa italieni care, dorind sa cumpere o locatie in judetul Arad, o balastiera mai precis, au apelat la serviciile prezentei agentii si , invocand diverse piedici birocratice, au convins pe amfitrioana noastra sa plateasca din proprii bani afacerea. Ulterior s-au razgandit. Sorina a ramas cu banii dati. Se cheama frauda iar noi trebuia sa o rezolvam. Punct.

De fapt, plecam peste patru ore cu capul calendar, cu multe pagini de notite si cu 3 coli de flip-chart pline ochi in 7 culori carioca. Urmeaza sa ne intalnim a doua zi.

A doua zi din nou. De data asta aflam despre faptul ca propriul avocat si agentul imobiliar de incredere au facut diverse matrapazlacuri, au vandut terenurile de doua sau de trei ori, au furat banii agentiei si in cele din urma au disparut. Se cheama frauda iar noi trebuia sa o rezolvam. Punct.

De fapt plecam dupa cinci ore cu mult mai multe notite si coli flip-chart. Eu, care am ramas cu ele in brate incep sa ma gandesc unde o sa le depozitez.

Discutiile continua inca cateva zile. Pentru conformitate, in total 2 saptamani. Si in fiecare zi, eu si Alberto, brat la brat, aflam despre diverse fraude pe care trebuie sa le rezolvam. De lucru pentru un an.

Capul nostru fiind calendar de mult si eu nemaiavand unde sa depozitez colile mazgalite, onorariile lasandu-se asteptate si problemele complicandu-se pana la neintelegerea lor, nervozitatea creste.

Intr-o zi, eu si Alberto, brat la brat, intram pe usa biroului mobilat in stil clasic elegant hotarati sa facem lumina in problemele Sorinei si sa ne luam banii.

O luam tare:
- De fapt, ce vrei sa facem noi pentru tine? De care dintre nenumaratele probleme pe care ni le expui de atata vreme vrei sa ne ocupam? Ce vrei sa facem mai exact?

- Pai, stiti, eu aveam nevoie de niste bani imprumut, biroul e ipotecat si nu pot sa vand terenurile pentru ca nu au pret. Vre-o suta de mii de euro. Ma puteti ajuta. Am garantii.



De fapt plecam, brat la brat, eu si Alberto, si ca de obicei habar nu am pentru ce am fost contactat.

Nu vi se intampla ca uneori sa va abureasca cineva pentru multa vreme si cu mult talent. Mie mi se intampla, uneori e degeaba, alteori e de pomana. Sper doar sa nu ies pacalit sau sifonat dintr-o astfel de situatie.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 25 iulie 2009

Sfantul Petre si constructorii

Ne merge vorba pana sus ca am incerca sa obtinem lucrari publice mituind responsabilii guvernamentali. Ultima chestie care am auzit-o este urmatoarea:

Sfintul Petre a vrut sa puna un gard in rai si a chemat trei constructori pentru a estima costul.

Primul, un rus a zis ca aceasta constructie face 5000$.
Sf. Petre intreba:
- De ce?
Rusul a raspuns:
- 2000 pentru materiale si 3000 manopera.

Al doilea, un italian a spus ca totul costa 10000$ la care Sf.Petre a intrebat:
- De ce?
Italianul raspunde:
- 2000 pentru materiale si 8000 manopera deoarece sunt cel mai bun constructor din lume.

Al treilea, un roman a spus ca totul costa 25000$ la care Sf. Petre a intrebat:
- Dar de ce asa mult?
Romanul a raspuns:
- 10000 pentru tine, 10000 pentru mine si 5000 pentru rus sa faca gardul.

Aveti grija fratilor, daca au auzit si aia de sus de practicile noastre nu o sa ne fie bine la judecata de apoi.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 17 iulie 2009

Pentru o muscata putin ofilita

Pregateam un dosar de achizitii publice. Un client al meu participa la o licitatie pentru servicii de design si decoratiuni interioare. Aveam nevoie de un certifical fiscal din care sa reiasa ca firma nu avea datorii la stat. Trebuia deci sa lucrez cu finantele si lucrul asta ma speria.

Am pregatit dosarul pentru finante, am avut grija sa fie complet si perfect intocmit pentru a nu ma intoarce cu problema nerezolvata. Si am plecat.

Certificatele fiscale se obtin de la un birou de la etajul doi al Administratiei Finaciare. Faptul ca era etajul doi era mai bine decat etajul patru dar mult mai prost decat parterul. Eram convins ca o sa urc si cobor de cateva ori pana la etajul doi.

Ajung la biroul cu pricina si, incurajat de profesionalismul cu care am completat dosarul, bat la usa si intru.

- Buna ziua, am un dosar pentru certificat fiscal.

Biroul nu avea mai mult de 12 metri patrati si era intesat prin toate colturile cu vre-o patru birouri si nenumarate dulapuri metalice, din epoci diferite si vopsite in culori diferite. Cand intrasem, am surprins functionarimea plasata inghesuit in jurul unuia dintre ele si privind la gramada un monitor in timp ce pe scaunul din fata acestuia, probabil proprietarul biroului striga:

- Aici eram pe partia “Alberto Tomba”, cea mai dificila dintre ele…

O doamna bruneta, la 35 de ani si voluptoasa deabinelea se intoarce spre mine si ma intreaba:

- Ce firma?
- 100la100 design, va rog?
raspund destul de jenat de deranjul produs.

- Nu mai avem program cu publicul, veniti maine. De la 9.
si ies. Intr-adevar programul cu publicul era pana la 10. De la 9 la 10, iar acum era deja 10 si 10.Voi reveni maine.

A doua zi,la 9 si 30 fix, adica la mijlocul programului cu publicul, sunt la finante, la biroul cu pricina.

E coada, trei persoane cu dosare in brate sunt postate in dreptul intrarii. Ma enervez pentru prima data.

- Ne-au spus sa asteptam, e cineva inauntru.

Asteptam vre-o 15 minute, cand ma enervez a doua oara. Stiu ca ne apropiem de terminarea programului cu publicul si nu vreau sa revin inca o data. Sunt destul de stresat cu timpul. Certificatul fiscal trebuie sa iasa la timp.

Cunosteam pe cineva la finante, o doamna care ma mai ajutase in trecut si eram hotarat sa ma adresez ei pentru a rezolva problema. Doar se obisnuieste.

Doamna in cauza, i-mi ia dosarul si ma introduce.

M-am simtit jenat de faptul ca am sarit peste 3 persoane, poate cu probleme mai grave decat mine, dar intarzierea facea inutil tot efortul si putea fi vorba de multi bani la mijloc pentru clientul meu. Trebuie sa te descurci.

Biroul era acelasi de ieri. Si era la fel de plin. Doamna cea voluptoasa, un tip gras care se intindea peste scaunul prea mic pentru el si unul ras in cap, mai tanar, care pesemne era schiorul de performanta ce se lauda ieri. Si nimeni altcineva, nici un contribuabil cu probleme, nici vre-un sef in control, nimeni. Si atunci oamenii de afara?

Doamna bruneta , putin sictirita de viata, putin fortata de interventie, imi analizeaza dosarul.

- Cererea nu e stampilata in dreapta jos. Nu pot sa va iau dosarul, veniti maine.

Revin a doua zi. Inarmat cu mai multa rabdare decat niciodata, cu o ciocolata pentru doamna care m-a ajutat cu o zi inainte, cu o alta pentru doamna voluptoasa, cu numarul de telefon al sefului de la finante in agenda, cu cererea stampilata, cu stampila la mine, cu tot. Si sunt hotarat sa fac cel mai mare circ de pe lume daca nu imi primesc dosarul.

De data asta, nimeni la coada. De data asta doamna cea voluptoasa pare bine dispusa si imi zambeste.
Se uita pe dosar, parca cu mai multa atentie.

- Dumneavoastra cine sunteti? Nu aveti procura. Nu pot sa va iau dosarul. Reveniti maine.
- Nu am procura… bine. Atunci va veni proprietarul firmei personal sa ridice certificatul. Eu vreu sa il depun doar. Asta se poate si fara procura, nu?
- Nu. Reveniti cu procura.

Enervat peste poate. Dau telefoane in toate directiile, sun dupa proprietarul firmei care vine cu procura si in cele din urma depun dosarul la 10 fara 5 minute in timpul programului cu publicul. Epuizant si obositor. Trebuie sa revin peste o saptamana sa ridic certificatul. S-ar putea sa ma incadrez in timp.

Dupa 7 zile, revin sa ridic actele si sunt pregatit cu o geanta plina de acte, atentii, procuri, stampile si telefoane.
Doamna cea bruneta, putin sictirita, se pune sa caute intr-un dosar gros. Il parcurge aproape in intregime si o ia de la capat. Eu simt ca o sa ma enervez din nou.

- Nu e gata, veniti maine.
- Stiti, daca nu il ridic azi, maine nu imi mai foloseste la nimic.
- Daca nu e gata azi, eu ce sa fac. Reveniti maine.

Revin din nou, nu stiu a cata oara si de data asta nu ma mai intereseaza nimic. Scandal sau nu, cetificatul trebuie sa fie gata.

Doamna cea voluptoasa, se pune din nou sa caute intr-un dosar mai gros decat ieri si il parcurge pana la capat, dupa care o ia de la inceput.

- Cum se numeste firma?
- 100la100 design, va rog.
- Nu e gata.

Inainte sa spun ceva, si sunt sigur ca de data asta iesea ceva din gura mea, domnul cel gras care se intindea pe scaunul prea mic pentru el, intreaba.
- Unde te uiti?
- La litera ”S”, unde sa ma uit?
- Incerca si la 100.

Doamna cea bruneta, nervoasa de data asta, ia alt dosar gros, cauta in el si, in sfarsit, scoate o hartie.
- E gata. A iesit. Trebui sa il duc la sefu’ la semnat. Revin imediat.
Si pleaca.

Eu sunt bucuros. Pe ultima suta de metrii, cum se spune, am reusit sa scot actul si nu ma fac chiar de ras fata de clienti. Privesc deja mai degajat biroul acesta, chiar dragut si mi se pare mult mai luminos si mai primitor decat la inceput. Domnul cel gras ar putea chiar sa imi fie prieten. De afara bate soarele. Pe pervaz cateva muscate inflorite. Una din ele, putin ofilita, beneficiaza de o atentie deosebita din partea acestor oameni. Au schimbat hartia pe care se scurge apa, si… recunosc intr-un colt al hartiei, stampila celor de la 100la100 design… probabil e cerea mea.

Si evident ca seful nu era acolo sa semneze.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 10 iulie 2009

Inspiratie de la bun inceput

Sunt chemat intr-o joi in Caransebes pentru o operatiune de consultanta juridica. Trebuie sa asist si consiliez un grup de intreprinzatori locali care urmeaza sa constituie Asociatia Agentiilor Imobiliare din Caransebes, sau cam asa ceva.

Intr-o cladire din centrul orasului datand de pe vremea lui Ceausescu, intr-un bar plin de fum in care se mananca pizza si se drojdesc baietii de cartier, ales ca fiind “mai select pentru domnul Dumitrescu” urmeaza sa se intample un lucru memorabil pentru Caransebes. Toti agentii imobliari mai cunoscuti constituiau o asociatie patronala, inspre binele consumatorilor locali.

Pe rand fac cunostiinta cu domnii:
- D-ul. Nelu Vulpoi de la agentia “Doi Vulpoi”, stiti, eu si nevasta-mea.
- D-ul. Petrica Gaina de la “Swis-Rom Real Estate Academy”
care imi spune ca a ales denumirea pentru “a oferii credibilitate beneficiarului serviciilor europene de real-estate pe care le oferim noi”.
- D-ul. Silviu Ursulescu de la “Poiana cu ceaiuri”. Ne-am ocupat de plante medicinale si am hotarat sa trecem pe imobiliare odata cu cresterea din ultimii ani.
- D-na.Gratiela Culcer de la “Psihosa”.
E psiholog de meserie.
- D-nul. Darius Stefanescu de la “Suto Orizari”, “e de la romanes ca eu sunt politician de la partida”.

Pentru constituirea unei asociatii este nevoie de minimul de 3 asociati, oamenii sunt deci suficienti pentru obiectivul pe care il urmaresc si vom merge mai departe. Sedinta va dura vre-o patru ore, sunt discutii serioase privind cine va fi presedintele, apoi sunt discutii serioase privind cine va fi vicepresedintele si asa mai departe.

Sunteti curiosi? Va voi spune alta data cum stau lucrurile cu presedintele, acum as vrea sa remarc cu deferenta care o cere o astfel de adunare ca nu toate firmele imobiliare sunt foarte inspirate privind denumirea pe care si-o aleg.

De fapt, daca ma gandesc mai bine, asemanarea cu realitatea este pur intamplatoare, oamenii astia nu exista in realitate iar firmele imobiliare au intotdeauna denimiri inspirate, potrivite activitatii lor.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 3 iulie 2009

Banii, autostrada si ardelenii

Cred ca filmele cu Ilarion Ciobanu si Ovidiu Iuliu Moldovan vor fi vesnic de actualitate. Sa ne imaginam bunaoara urmatorul scenariu.

Gheorghe pleaca in America prin anii ’80 pentru ca nu mai suporta traiul chinuit de acasa.

Dupa ’89 Gheorghe care so’ aranjat bine frumos in America il cheama in vizita la el pe Ion, vecinu’ lui din Poplaca. Ion nu pre’ are bani ca pana’n America ii drum lung si costa mult asa ca Gheorghe ii plateste tat drumu’ si autobuzul pana la Frankurt la aeroport si avionul si il asteapta la New York cu o masina decapotabila si il duce acas’ la el si ii arata casa cu doua etaje si piscina.

Si il intreaba Ion pa Gheorghe:

- No, frumos, da cum oi facut tu de ai razbit si ai toate astea?


Gheorghe raspunde:

- Vezi ma Ion autostrada aia?…
si ii arata in zare o autostrada cu 6 benzi pe sens si foarte aglomerata.
- O vad, cei cu ea?
- No, uite ca acolo am castigat io licitatia de constructie si am facut firma mare cu muncitori de la Romania si am muncit mult si am castigat tote astea.

Si asa se intoarce Ion acasa cu idei noi si se apuca si el pe munca.

Si dupa cativa ani il invita la el la Poplaca pe Gheorghe din America sa vada si el cum stau lucrurile mai nou in Romania. Si ii trimite avionul lui particular care il ia direct de la New York, si il asteapta la aeroport cu Bugatti-ul personal ca sa il duca la casa cu patru etaje si piscina acoperita sa petreaca.

- No, frumos, da cum oi facut tu d-ai razbit toate greutatile si ai tote astea?
Il intreaba Gheorghe pe Ion. Iar Ion ii raspunde:
- Vezi ma Gheorghe autostrada aia…
Gheorghe se uita in dreapta, se uita in stanga dar nu vede nici o autostrada.
- No, uite la aia am castigat io licitatia…

Iar io ma gandesc ca o fi vorba de autostrada Bors - Brasov, ca prea seamana situatiile. Da’ cine o fi Ion? Si cine ar putea sa joace rolul lui?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 26 iunie 2009

Ein Reich, ein volk, ein imobil

Ma intalnesc in Mall cu un client, un tanar de 22 de ani caruia i-am facut acum mai bine de un an o firma, ceva comert cu jocuri electronice.

-Ce mai faceti? Vreau sa va caut luna asta, am vrut sa discut o chestiune pentru un prieten. E chemat la jandarmerie. A participat la o manifestatie ilegala.
- Mai exista manifestatii ilegale?
Scot porumbelul din gura.

Eu, care am prins putin din Ceausescu, putin din Revolutie, putin din prezent, imi vine greu sa cred ca mai este interzis ceva in tara asta.

-Da, a participat la un meeting al Noii Drepte impotriva Mafiei Tiganesti care pune mana pe cladirile istorice din orasul nostru. Si era un meeting neautorizat.

Cu toate ca aveam ceva treaba in Mall si nu eram chiar in timpul meu, am ramas sa ascult dezvaluirile tanarului meu client.

-Am vrut sa luam atitudine. Atunci cand autoritatile statului stau cu mainile in san pe banii nostrii, atunci cand casele noastre cele mai frumoase cad in mainile tiganilor cersetori ai Europei, trebuia sa facem ceva. Dar exista o conspiratie a Primariei Timisoara cu acesti nemernici. E vorba de bani grei la mijloc.
-Dar cine sunteti voi, astia care ati manifestat?
-E o grupare, Nationalistii Autonomi Timisoara. Dar au venit din toata Europa, din Slovacia, din Polonia. Stiati ca ai nostri nu sunt in stare de nimic in timp ce au venit politisti din Franta sa perchezitioneze palatele tiganesti? Proprietarii lor sunt anchetati in Franta pentru trafic de masini de lux si falsificari de carduri bancare.
- Si cine sunt tiganii astia?
- N-ati auzit de Ionelas si Visinel Stancu?

Marturisesc ca nu auzisem nici de Nationalistii Internationali si nici de Visinel. Cata detasare din partea mea pentru dramele de importanta nationala care se deruleaza sub ochii mei.

Marturisesc in schimb ca observasem de multa vreme o schimbare a stilului arhitectonic in partea istorica a orasului. Vazusem cum cladirile in stil rococo tarziu austriac sau in jugendstill interbelic devin niste “palate” cu turnulete si cu acoperisuri de tabla, locuite de concetateni de ai nostrii cu domiciliul prin vest si cu apucaturi interlope.

Am stat si am facut paralela cu un alt loc si o alta epoca istorica.

O tara ce se considera umilita de strainatate, cu valorile si principiile aruncate in aer de transformarile fundamentale prin care trece lumea… evident ma gandesc la Germania. O intelectualitate pasiva la problemele cu care se confrunta societatea si incapabila de a ii intelege nevoile… din nou ma gandesc la Germania. O clasa politica corupta si impotenta, preocupata in satisfacerea propriilor interese… si, evident, ma gandesc la Germania. Un grup de tineri care se intalnesc prin baruri si incearca sa transforme radical si violent aceste lucruri… Germania, doar Germania.

Istoria ne invata ca omul nu a invatat nimic din… istorie.

Noroc ca eu ma ocup doar de imobiliare si lucrurile acestea nu ma afecteaza prea mult. Pe nici unul dintre noi nu ne afecteaza.

(texul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 20 iunie 2009

Concluzie de statistica

Am primit un Raport privind sectorul IMM-urilor din Romania in 2008. Documentul este realizat de o echipa condusa de d-nul. Florin Rosu de la Ministerul IMM-urilor si cunoscandu-i munca apreciez raportul bine fundamentat, astfel incat mi-am permis a-l cita.

Acesta prezinta comparativ, pe sectoare de activitate si pe ani numarul de companii mici si mijlocii:

Tabel 2.1.b. Numărul de IMM-uri active private după sectorul de activitate
Sector 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Agricultură, silvicultură 9.925 10.720 10.523 13.704 11.746 11.958 12.859 14.036
Industrie, energie 45.719 47.693 52.923 59.555 54.993 55.718 56.873 59.492
Construcţii 11.808 13.402 18.842 24.542 25.197 29.265 34.757 45.896
Servicii 344.977 340.517 333.203 361.568 312.364 337.906 359.015 368.204
Total 412.429 412.332 415.491 459.369 404.300 434.847 463.504
487.628
Comparaţia cu anul de bază 2000 arată că numărul IMM-urilor active în construcţii a crescut de aproximativ 4 ori. Creşterea numărului de firme active în construcţii a fost continuă pe întregul interval de timp, dar cel mai mare spor de creştere s-a înregistrat în 2007 faţă de 2006.

Explicaţia este simplă şi direct corelată cu creşterea economică de ansamblu a ţării şi cu dezvoltarea sectorului imobiliar rezidenţial şi de afaceri, dar, în parte, şi cu tradiţia în industria construcţiilor. Cu alte cuvinte, creşterea numărului de firme active în construcţii este spectaculoasă, dar nu explozivă, pentru că are legături cu dezvoltarea de ansamblu a ţării şi a afacerilor din acest sector.

Dezvoltarea firmelor din construcţii este legată de extinderea infrastructurii urbane de interes local şi naţional de drumuri, canalizări şi alimentări cu apă. Într-o proporţie importantă, creşterea numărului de IMM-uri în construcţii trebuie asociată şi cu multiplicarea oportunităţilor de lucrări industriale, precum reabilitarea de căi ferate şi infrastructură rutieră rurală, cu lucrări în sectorul energetic, inclusiv al energiei alternative, în sectorul comercial (mari complexe comerciale şi de recreere, de tip mall) şi în domeniul socio-cultural şi educaţional (programe de reabilitare a instituţiilor de învăţământ), etc. Astfel, o creştere a numărului de IMM-uri active în construcţii este explicabilă, după cum se arată mai sus, şi previzibilă.

Deci a fost bine in constructii.

Am incercat apoi sa gasesc in raport care este atitudinea Ministerului IMM-urilor fata de aceasta crestere sau masurile prin care acesta intelege sa stimuleze companiile din contructii.
Si am gasit:

Dezvoltarea cadrului instituţional pentru susţinerea sectorului IMM-urilor din România
Dezvoltarea cadrului instituţional pentru susţinerea sectorului IMM-urilor a continuat şi în anul 2007. Principalele realizări la acest capitol au fost:
i) extinderea reţelei de oficii teritoriale;
ii) extinderea reţelei de subsidiare locale ale Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în noi localităţi;
iii) extinderea pe o nouă treaptă a Fundaţiei Post Privatizare.

adica nimic, vax albina, asta intelege onor Guvernul Romaniei prin Ministerul IMM-urilor sa faca pentru firmele de constructii, pentru ca de ele vorbesc aici.

Si atunci stau si ma intreb, ce Piata Comuna , ce concurenta japoneza, care criza ar putea sa loveasca in firmele mici si mijlocii romanesti cand ele exista, cresc si se dezvolta de 20 de ani in acest No-man’s-land european fara ca cineva, vre-o data, sa fi facut ceva si pentru ele.

Fratilor, daca ati rezistat atat pe meleagurile astea si inca traiti, respirati, platiti impozite grele, va luptati cu autoritatile acestui loc uitat de civilizatia economica, faceti bani si dati bine in statistici, daca faceti toate astea , credeti-ma ca nici o criza ori de unde o veni ea si ori unde se va duce nu va poate da gata.

Succes in 2009.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 13 iunie 2009

Despre Mall priveste din urma cu manie

Nu vreau acum decat sa postez un interviu cu Artur Silvestri, parintele consultantei imobiliare contemporane, articol publicat in revista Wall Street prin 2008. E interesant de citit, si atat.

Gabriela Cociasi (revista „Wall Street“): Criticam sau înnobilam cu privirea o noua cladire care se ridica sub ochii nostrii. Fie ca vorbim despre cladiri rezidentiale, fie ca abordam problematica constructiei de mall-uri sau noi birouri, piata de real-estate autohtona tinde spre saturatie. Intr-un interviu acordat publicatiei noastre, Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara si expertiza patrimoniala la Universitatea Internationala Francofonã de la Bruxelles, ofera o privire de ansamblu asupra acestei teme, considerând în primul rand ca în Romania se face o “geografie a investitiilor”, gresita.

Wall Street: Cat de “metropolitan” sunteti, domnule Silvestri, si cat de adept al modernizarii arhitecturale in ceea ce priveste tara noastra? Va întreb asta pentru ca dumneavoastra calatoriti foarte mult si banuiesc ca puteti sa va exprimati parerea pe aceasta tema fãcând o comparatie cu celelalte “zone” europeene. Cateva disociatii trebuie facute, ca sa ne intelegem mai deslusit. In aceasta tematica, schemele de gandire publica sunt gresite caci Bucurestii sunt prin sine o metropola si tocmai acest strat neconsumat ar fi trebuit sa se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai însemnate “locuri” din Europa de Est catre care sunt atintite traditional priviri diverse si, în datele ce detine izvorând dintr-o “potrivire de asezare” (ca încrucisare de drumuri negustoresti), ar merita valorificat asa cum merita si este posibil. Dar aici noi, ca procedura, lucram fara „masuri majore“ si în mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive în termen lung si nici macar mediu, daca nu chiar dauneaza. În loc sa creem, prin extensiune, un mare oras comercial de „margine de Imperiu“ — ceea ce si suntem, de fapt, dar nu ne dam seama — privind cu perspectiva grandioasa, „metropolitana“, noi corectam la nesfarsit în vatra cu simboluri. Si stricam. Astazi face furori la noi aceasta idee fara noroc a „modernizarii“ întelese la nivelul celor ce o agita si încearca a o impune prin excluderea vocilor rationale si categoric mai pricepute. La noi, adica mai rau decât în Africa, „modernizarea“ insemneaza „malluri“ în loc de piete traditionale sau gari vechi (dar dezafectate aici si distruse ca sa se obtina pe gratis teren scump si cu pozitie excelenta), insemneaza asa-zise „cartiere rezidentiale“ care nu sunt decat niste „kibbutzuri de lux“ unde, dupa o ploaie sanatoasa de Baragan, „cramele“ de subsol se inunda si a caror „viata cotidiana“ este de un colectivism de penitenciar; insemneaza „hoteluri de cinci stele“ fara parcare si „centre de afaceri“ ce strica si structura legiuita a cartierului dar si înfatisarea unui oras care nu-i defel atat de lipsit de istorie pe cat ne spune cate un „intelocrat“ obraznic; insemneaza „spatiu verde“ evaporat peste noapte, unde în locul plantatiilor de copaci cresc sinistrele „plantatii de vile“ fara stil si fara viitor; insemneaza piete clasice peste care coboara, ca niste ulii, investitorii ce dicteaza intr-un oras abandonat de autoritate si cedat de cetatenii stupefiati, intimidati sau prostiti; insemneazã „zgarie-nori“ în capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa si, în general, o babilonie de Sodoma si Gomora ce isi va trage ponoasele curând. Astfel incat, a vorbi despre „modernizare“ in aceste conditii, cand o comparatie elementara cu orice loc asezat din Europa ne aduce concluzia unor desfasurari iresponsabile dar cu adevarat de necrezut, este si inutil si absurd. Altii au clarificat de mult interogatii ce apar aici de parca nu ar exista pe nicaieri „experienta verificata“ si scheme cu eficacitate daca nu se invoca „solutia logica“ si echilibrata. In Viena, ca sa exemplific, daca maine i-ar lua Dumnezeu mintile primarului (ceea ce nu este, insa, cu putinta fiindca acolo toata lumea stie „regula de fier a jocului“) si ar începe sa croiasca „inchideri de piete“ în chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, incheierea ar fi si rapidã si previzibila prin demisie obligata în termen scurt. Pe la începutul acestei veri, în Paris aparuse a doua sau a treia oara o anumita rumoare privind „constructia de cladiri inalte“ (neplacute pentru cetateni) dar aceasta avea în vedere cartiere de margine, zone de foste „industrii“ ramase indefinite si de fapt corectabile. Acolo nu exista constructie pe teritoriul „Comunei Paris“ care sa depaseasca 37 de metri inaltime iar aici noi visam la zgarie-nori! Modelul meu urban este Barcelona unde „zgarie-norii“ nu prea atragatori din Diagonal Mar se ridica aproape de plaja si mai pe la „margine“, in orice caz in locuri de fosta intrebuintare industriala dezafectata si fara macar sa puna in penumbra (nu sa lichideze, ca în Romania) „Orasul vechi“ sau traditional,care este, ca pretutindeni in societatile normale, absolut intangibil în esenta lui specifica. Asa ar fi trebuit, la drept vorbind, sa arate si Bucurestii dar despre acestea la noi nu s-a auzit desi sunt multi cei ce calatoresc degeaba pe banii nostri dar o fac, probabil, numai pentru cumparaturi si invarteli.

Si eu care ziceam ca sunt critic.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

duminică, 7 iunie 2009

Internationala profesionistilor

Si daca credeti ca afacerile imobiliare se fac cu inteligenta si profesionalism peste tot in Europa sa stiti ca aveti dreptate. Pentru a confirma acest lucru am sa va povestesc despre munca in Spania a unui roman de al nostru, de loc de prin Faget.

Citez din memorie. Eram la o cafea si nu la un sprit, deci banuiesc ca nu imi joaca feste memoria.

“Domnu’ Dumitrescu, deja aveam firma si lucrurile mergeau. Trebuia sa prind un contract cu o firma mare, facea apartamente la mare, geamuri de sus pana jos, gresie, faianta, lucruri fine. Si de ele se ocupa o muiere Isabela la care ii cam placea de mine.
Si ma duc intr-o noapte la ea, statea la hotel, si las masina parcata in spate, ca nu m-am gandit sa iau cu mine un om sa ma astepte.
Si m-am dus la muiere, si in baie, stiti dumneavoastra, si … dupa vre-o zece minute numa’ aud ca se deschide usa la baie si… nevasta-mea. Da’ nu stiu cum o intrat pana acolo… si ma prinde cu aia in… si incepe sa tipe, si io o iau in brate, si ea rupe hainele de pe mine, si io raman gol asa cum m-o facut mama… si incep sa iasa oamenii din camere si sa sa uite la mine.
Na si numa’ am masina ca o plecat cu masina si io ma duc pe jos si dezbracat acasa. Si ajung acasa si mama-mea care era atunci cu noi in Spania ma ia la bataie cu coada de la maturoi si tot ma invineteste.
Si eram suparat ca nici contractul nu l-am prins si m-am certat si cu nevasta. Si ma imbat intr-o noapte de beu o sticla de Jack Daniel’s si a doua zi ma duc la corida cu taurii, ca puneau foc in coarne la tauri si le dadeau drumu’ pe strada.
Si nu credeti domnu’ Dumitrescu ca ma prinde tauru’ si tot ma arde pa pept.
Doua saptamani m-o imbracat frate-miu ca nevasta nu sa atinge’ de mine.
Da sa stiti ca m-o sunat muierea aia Isabela si am obtinut contractul si o fost bine pana la urma.“

Intru-cat e criza mare in imobiliare, nu mai comentez, faceti si voi ce puteti… dar nu cred ca va va tine foarte mult in ritmul asta.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 29 mai 2009

Iadul romanilor

Intr-una din zilele astea am auzit un banc, mai mult o povestire cu oarescare umor, care explica foarte bine ceea ce se intampla la noi in tara. Dar sa nu anticipam.

“Sf. Petru se hotaraste sa paraseasca pentru o zi monotonia de bunatate, pace si liniste existenta in Rai si pleaca sa faca o inspectie … prin Iad, ca doar doar acolo va gasi mai multa actiune.

Zis si facut, coboara in Iad si se intalneste cu Scaraotchi, care incantat nevoie mare sa il aiba pe Sf. Petru ca oaspete, ii ofera un tur complet al locului. Ajung in sala cazanelor, dupa denumire se intelege ca erau mai multe cazane, pline cu oameni in chinuri, care se straduiau sa iasa cumva de acolo,sa puna capat chinurilor, iar in jurul lor mai multi draci erau delegati ba sa puna lemne pe foc, ba sa ii chinuie si mai mult pe cei aflati inauntru si in special sa nu ii lase sa scape. Curios, Sf. Petru arata spre un cazan in jurul caruia era foarte multa activitate, multi draci, cu bastoanele gata sa intre in actiune:
- Ce se intampla aici?
- Aici este cazanul cu evrei si sti cum e cu evreii, cum apuca unul sa puna mana pe marginea cazanului, cu cealalta mana mai trage pe inca 10 dupa sine si iti dai seama ce balamuc ar iesi daca ar scapa 11 evrei?

Mai departe, la urmatorul cazan aceeasi poveste, doar ca mai putini draci la paza. Acolo era cazanul pentru nemti, iar neamtul, daca apuca sa puna mana pe marginea cazanului, cu cealalta mana mai trage pe inca cineva cu el.

Undeva intr-un colt vede Sf. Petru un cazan care nu era pazit de nimeni. Intrigat il intreaba pe Scaraotchi de ce nu au nevoie de supraveghere cei de acolo. I se raspunde ca acela e cazanul cu romani, si nu are nevoie de supraveghere deoarece cum incearca unul sa scoata capul, nici nu ajunge sa puna mana pe marginea cazanului, ca il trag ceilalti imediat la fund…”

Morala: suntem o natiune unita. Stim sa ne facem rau si singuri, nu e nevoie de altii.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

miercuri, 27 mai 2009

Tigara de apartament

Trec a nu stiu cata oara prin fata biroului notarial Doros-Curuti de pe Proclamatia de la Timisoara nr.7 si ma ciocnesc nas in nas cu Mihnea, unul dintre cei mai buni avocati pe care ii cunosc.

-Ce faci? Eu am o tranzactie. El e agentul meu imobiliar.
imi spune si imi prezinta un barbat intre 2 varste, grizonat inainte de vreme, dar drept si energic, pe care il cunosc din vedere.

- Ne cunoastem, ii raspund. Te-am vazut de zeci, daca nu de sute de ori in fata acestui birou notarial, fumand.
ii raspund.

Si intradevar, l-am vazut pe omul asta de sute de ori, in acelasi loc si facand acelasi lucru, fumand. De fiecare data cu altcineva, dar nici o data altundeva sau facand altceva.
-Asa e, ne cunostem. Eu sunt agent imobiliar. De fiecare data cand sunt aici am vandut sau am cumparat un apartament. Astept ca notarul sa termine actele.
- Inseamna ca pana acum ai vandut si ai cumparat mult. Dar… fumezi mult.
- Vreau sa ma las. De fiecare data dupa ce vand sau cumpar sunt putin agitat, si fumez. Nu e bine stiu, dar ce sa fac, nu pot sa ma las de meserie. Merge bine.
- In cazul asta pot spune ca apartamentul dauneaza grav sanatatii.
- Asa-i… dar ce e de preferat, un abstinent ghinionist sau un agent imobiliar de succes?

Marturisesc ca nici o data nu mi-am pus intrebarea in felul asta.

Dar oare toti agentii imobiliari au de ales intre a se lasa de meserie sau a ramane viciosi? Sper ca nu.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 16 mai 2009

Arca lui Noe

Ma intalnesc deunazi la o cafea cu bunul meu prieten Radu Daniel. E in durerile facerii, tocmai isi construieste o casa si e revoltat pe sistem. Imi povesteste cum e cu racordul la electricitate, cum e cu autorizatia de constructie.
Observand probabil ca sunt obosit (asa zic eu) sau distrat (asa zice el), imi spune:
-Vreau sa iti povestesc o anecdota pe care am primit-o pe mail, poate intelegi mai bine cum stau lucrurile cu constructiile in regie proprie in Timisoara.

“In anul 2008, vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in Australia si-i zice:
- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile!

Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe Noe plangand in gradina.

-Noe !!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca ???
-Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp … Am nevoie de autorizatie de constructie. Ma tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea si astfel am incalcat normele de inaltime.
Apoi compania de electricitate a cerut sa pun ipoteca pe Arca in vederea acoperirii costurilor de transport si de mutare a liniilor de inalta tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcii pentru a fi lansata la apa. Degeaba le-am spus eu ca va veni marea la mine, ca nu m-au crezut.
Sa fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este interzis sa tai lemn din padurile invecinate deoarece acolo traieste bufnita cu pete care-i o specie protejata. Am incercat sa-i conving pe ecologisti ca tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita, dar nici n-au vrut sa stea de vorba cu mine.
Cand am inceput sa adun animalele, am fost dat in judecata de un grup de activisti pentru protectia animalelor. Ei sustineau ca tin animale salbatice sechestrate impotriva vointei lor, si de asemenea au sustinut ca sa pun atatea animale intr-un spatiu atat de mic, inseamna cruzime asupra lor.
Apoi Ministerul Mediului, a spus ca nu am voie sa construiesc Arca pana cand reprezentantii lor nu fac un studiu de mediu si implicatiile pe care Potopul Tau le poate avea asupra mediului. Inca am un proces in derulare cu Ministerul Muncii, deoarce inca nu m-am hotarat cate minoritati ale grupurilor etnice sa angajez pe santier iar Blocul Sindical nu ma lasa sa-mi folosesc la constructie copiii mei deoarece nu fac parte din Sindicat si nu au certificare ISCIR pentru constructia de Arce.
Ca sa fie totul si mai rau, Fiscul, mi-a confiscat toate posesiile deoarce sustin ei ca vreau sa parasesc tara cu specii de animale pe cale de disparitie.

-Deci Doamne iarta-ma dar, imi trebuie pe putin 10 ani ca sa fac tot ce mi-ai zis.

Dintr-o data cerul se lumina, norii disparura, iar soarele din nou aparu stralucitor pe cer.
-Doamne, sa inteleg ca nu ne mai distrugi lumea ?
-Nu Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul inainte…”

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 9 mai 2009

Future is Orange... sau Red

As vrea sa incep acest post prin a multumi domnului presedinte pentru ca exista. Daca domnia sa nu ar fi existat, nu ar fi existat acest guvern, acest popor, aceasta tara, cred ca nici acest blog nu ar fi existat. Multumesc inca o data domnului presedinte.

Sa ma explic.

M-am uitat la televizor in aceasta seara si am constatat ca avem guvern. Si am mai constatat ca toti membrii acestui guvern sunt profesionisti, din punctul meu de vedere toti sunt experti in afaceri imobiliare.

Ministrul IMM-urilor are vreo patru case si nu stiu cate terenuri, ministrul turismului are companii de utilitati si infrastructura, ministrul agriculturii are ferme, multe ferme. Doar cel de la sanatate e cam pe langa, se ocupa de importul de masini Ferrari. Adevarul este ca si eu visam pe la 18 ani sa import masini Ferrari in Romania dar intre timp am constatat ca parintii mei nu sunt milionari si a trebui sa ma maturizez.

Dupa ce am vazut ca avem guvern am vazut ca avem si program de guvernare. Sa ne ocupam tot de imobiliare.

1 800 de km de autostrazi, aici nu imi e clar… in Romania? Reabilitarea termica a intregului parc de locuinte din banii statului, nici aici nu imi este foarte clar sau sunt carcotas… care bani, Germania a incercat ceva similar si nu a avut destui bani. Marirea subventiilor pentru agricultura, aici nu era mai bine ca inainte sa creem agricultura si abia dupa aceea sa o subventionam.

In fine, nu ma pricep. Cred ca nici ei. Probabil de aceea se spune ca fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita.

Vom vedea. A… si sa nu uit, multumesc inca o data domnului presedinte.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 1 mai 2009

Radisson Reloaded

Va mai amintiti de Radisson Invest? Firma aceea care a lasat in urma sa tepe si tristete, firma aceea in care niste smecheri de doi lei au cheltuit pe masini si femei agoniseala de o viata a cateva sute de familii si au lasat in gaura cateva zeci de firme?

Am scris mai demult cum un client de al meu a fost pagubit si eu am fost in imposibilitate de a face prea multe pentru el. Si stiti cum este, un client nemultumit este un client pierdut.

M-am intalnit deunazi cu el si imi spune ca a gasit o solutie ieftina si avantajoasa pentru a isi rezolva problema.

- Ne-am strans mai multi pagubiti, formam o asociatie si ne prezentam impreuna.
- Si de unde scoateti banii?
- Am gasit un avocat care ne-a invatat asta, Matrix, poate ai auzit de el.
- Tot nu am inteles de unde o sa scoateti banii?
- Asta e problema lui, platim 10 000 de euro acum in parti egale si la sfarsit are bonus de succes.

Dupa cum spuneam, un client nemultumit e un client pierdut.

Atunci cand ma contacta prima data facusem calcule peste calcule. Am observat ca oamenii de la Radisson Invest au cheltuit aproape jumatate din bani inainte de a construi fundatia. Au inceput apoi lucrarile pe care nu le-au supravegheat indeajuns si in care alti bani s-au risipit. La un moment dat, presati de cumparatori, cu lucrarile nefinalizate si fara un ban, au imprumutat, probabil cu camata, de la un cunoscut om de afaceri local o suma mare de bani. Nebunia a continuat, o parte au fost jucati in casinouri, la propriu, o alta parte in constructii prost administrate. Scadenta s-a implinit, omul de afaceri a cerut banii inapoi. Neputand plati Radisson a scos la vanzare constructiile, a platit datoria si a ramas cu ceva. Dupa calculele mele cam 10% din cat tepuisera. Firma a intrat in lichidare.

Dupa analiza mea clientul ar fi putut recupera intre 5 si 10% din bani, iar daca scadeam cheltuielile de judecata nu mai ramanea cu nimic. Mi s-a parut fair-play sa ii spun acest lucru.

Dar Matrix a gasit solutia, ca si in alte procese pentru care e celebru pentru onorariile spectaculoase si esecurile rasunatoare. Este in schimb extrem de incisiv in instanta si, desi acest lucru deranjeaza pe toata lumea, impresioneaza clientii. Atunci cand pierde, acuza judecatorii de partinire si luare de mita. Mi se pare corect.

Sunt curios cum se va termina totul. Vorba aceea si… si cu banii luati.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Ceva e putred... undeva

In vara asta am mai fost… undeva in Germania. Mai precis la Augsburg, un frumos oras de vreo 300 000 de locuitori, datand din vremea romanilor, capitala istorica a Suabiei. Locuitorii sai erau renumiti in evul mediu pentru doua lucruri: toleranta religioasa si culturala, orasul fiind cunoscut pentru pacea dintre protestanti si catolici semnata aici precum si prin zgarcenia proverbiala a targovetilor sai, a caror avere se masura in aur si case, svabii fiind cei mai mari dezvoltatori imobiliari ai europei medievale cu proprietati de la Hamburg la Sighisoara si de la Sevilia la Cracovia. Azi orasul e mai mult muncitoresc si cu o industrie de armament puternic dezvoltata.

Gazdele mele, persoane in varsta care locuiau intr-o casa prea mare pentru nevoile lor, tocmai luasera hotararea de a o vinde. Am fost curios sa particip la procedura pe care o voi descrie.

In prima zi facem oferta de vanzare catre o agentie imobiliara cunoscuta locului Patrizia Immobilien, sediul in centru, 8 etaje, granit negru si sticla cu ecrane publicitare imense incastrate in zid, traditie imobiliara de pe la… 1512.

De la intrare ne intampina o prezenta seducatoare care ne plaseaza intr-o anticamera unde asteptam exact 3 minute. Discutam cu un agent extrem de politicos unde gazdele mele prezinta un set de documente intre care planul de zona cu elementele principale de infrastructura, planul constructiei si schitele cu instalatiile de tot felul, un document corespunzator cartii funciare de la noi, contractul de vanzare-cumparare prin care au dobandit imobilul, studii geo si topo ale locului, certificatele de garantie ale constructorului pe care le-au dobandit de la vechiul proprietar odata cu imobilul si nu mai stiu ce alte documente. Se stabileste comisionul agentiei la 1% din pretul de vanzare. Se stabileste vizitarea imobilului pentru a doua zi.

La ora stabilita, nici mai devreme dar nici mai tarziu, soseste la imobilul cu pricina agentul insotit, pe semne, de un expert. Se fac poze, se studiaza analizele de zgomot si poluare fonica cu care sosise echipa, certificatul energetic al imobilului, statisticile politiei privind criminalitatea locului si tipul de infractiuni, se discuta despre vecini si incidente posibile, probabile sau inchipuite. Proprietarii sunt intrebati despre conditiile de vanzare sau despre preferintele privind varsta, ocupatia sau caracterul potentialilor cumparatori. Se evalueaza imobilul si i se stabileste pretul.

220 000 de euro pentru o constructie formata din demisol, parter inalt, etaj si mansarda, 440 mp construiti intr-un imobil din zidarie construit in anii ’80 si situat intr-o periferie linistita la 1 minut de statia de tranvai si de benzinarie, la 2 minute de hypermarket si biserica, la 3 minute de autostrada si o casa de toleranta. In Germania cu un produs intern brut de 24 000 de euro pe cap de locuitor in 2008. Vi se pare mult?

In Timisoara un astfel de imobil ar fi fost vadut cu 450 000 de euro si ar gasi cumparatori. In Romania cu un produs intern brut de 3 500-4 000 euro pe cap de locuitor in 2008. Vi se putin… sau mult.
Intr-un final am aflat ca dupa plecarea mea imobilul sa vandut cu 223 000 de euro. Se pare ca in Germania e o criza de locuinte si imobilele se vand bine.

Si se pare ca ceva e putred… undeva. Si nu cred ca in Augsburg, in ciuda industriei de armament puternic dezvoltata.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)