duminică, 16 decembrie 2012

Razboiul lumilor


Paraseam conacul Tudos calcand pe lespezile de piatra si incercand sa nu ne impiedicam in statuile liliputane din gresia roasa de vreme. Usa masiva din stejar, sculptata cu motive populare maghiare scartaie in urma noastra. Un vant taios ne trezeste din amorteala mancarii si bauturii in care ne-am poticnit de prea multa vreme. Din dreapta, un caine latra printre zabrelele de fier forjat ale gardului, in timp ce cateva raze palide de lumina ce razbat de la fereastra casei hangiului lumineaza fantasmagoric bustenii ciopliti de mesteri populari, muzeul in aer liber cu care se mandreste atat de mult Geza Tudos.

Iesim in strada prin poarta masiva si, orbecaind la lumina lunii, ne indreptam spre locul in care vom innopta, in curtea vecina dar aflata la mai mult de doua sute de pasi, conacul Cimponeriu. Vantul ne trezeste de-a binelea in timp ce amfitrionul nostru ne povesteste despre fiarele salbatice ce ajung uneori in locurile pe unde ne preumblam acum la vremea prea putin potrivita pentru simtamintele noastre de oraseni comozi.

Ajungem la destinatie, in fata portii la fel de masive ca cea pe care tocmai am inchis-o in urma noastra. Doua siruri maiestuoase din arborele acela numit pe aici zada se deschid in fata noastra. Urcam in varf unde in spatele unei curti mari, innobilata de un nuc urias se infatiseaza locuinta masiva, cu doua caturi ale conacului in care urmeaza sa ne odihnim. Daca, in bezna ce ne inconjoara si in amorteala ce ne incearca, vom gasi cheia.

Sa revin cu picioarele pe pamant, imobilele despre care vorbesc mai sus, conacul Tudos si conacul Cimponeriu sunt cele mai fascinante cladiri pe care le-am vazut in ultima vreme. Supravietuitoare ale razboaielor si urgiei comuniste strajuiesc intrarea in Minisul Aradului de mai bine de 150 de ani. Ele reprezinta marturii ale geniului creator, dar si ale muncii sarguincioase a locuitorilor de orice neam ce au trait cu demnitate prin aceste locuri. Onoare trecutului in jalea prezentului.  

(textul original pe www.fraudaimobiliara)

Goana dupa...


Acum mai mult de 100 de ani Jules Verne scria Goana dupa meteor. Din punctul de vedere al unui analist imobiliar, aceasta era povestea prin care, o bucata de pamant arid, afectata de evolutia tehnologiei devine o comoara de nepretuit.

Citisem mai apoi ca, prin anii ’80, un batran pensionar din Tokio proprietar a catorva parcele agricole pe malul marii, devenise peste noapte un milionar bogat pe fondul boom-ului imobiliar din capitala nipona a acelor ani.

Astazi citesc un articol despre “stanca de aur” pe care patru natiuni o disputa intr-un litigiu international. O mica bucata de pamant arid, in mijlocul marii, situata deasupra unor resurse importante de hidrocarburi.

Astfel de situatii ce par desprinse din povestile lui Jules Verne vor fi din ce in ce mai des intalnite pe masura ce tehnologiile contemporane si dezvoltarea economica vor inghiti din ce in ce mai mult  resursele aproape epuizate ale planetei. Din ce in ce mai des vom auzi cum locuitori bonomi ai unor sate razlete de la capatul lumii sau triburi blajine din mijlocul ultimelor paduri se transforma peste noapte, dar nu pentru multa vreme in bogati proprietari imobiliari ai viitorului ciudat ce vrea sa vina.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Mortua est


L-am cunoscut pe omul asta.

Prima data am auzit despre el de la tatal meu, vajnic lucrator in constructii, maistru cunoscut la Trustul de Constructii Industriale si Montaj Timisoara. Era prin anii ’90 iar tatal meu il admira pentru ca, plecat dintr-o intreprindere comunista isi construise propria afacere care parea ca merge bine.

Mai apoi am vazut placuta cu Ital-Rom pe zidul impozantei Universitati Dragan din Lugoj pe cand urmam cursurile de drept civil. Doua cladiri importante prin anii aceia in oras, Casa Adam Muller Guttenbrunn si sediul BRD de pe Take Ionescu au fost, de asemenea, construite de firmele lui. Una este impecabila si astazi, cealalta sta sa se prabuseasca, are fatada desprinsa si structura de rezistenta fragila.

Mai apoi am auzit despre casele tiganesti construite de el, cu forma ciudate si bani negri veniti din Occident si am incetat sa il admir, de fapt nu cred ca am facut-o vreodata.


L-am cunoscut acum mai bine de un an la o Adunare Generala a Creditorilor. Figura lui imi parea cunoscuta iar mutra bonoma si doar telefonul  Vertu placat cu aur si safire anuntau ca aparentele inseala. Intreaga intalnire a fost o piesa de teatru mai buna decat ma asteptam, dar eu admiram mai mult telefonul decat eram interesat de discutiile momentului.

Iar acum imperiul de carton gudronat al acestui om se prabuseste. Candva cel mai mare antreprenor in constructii din Vestul Romaniei isi vinde ultimele imobile… acelea in care locuieste. Vor ramane pentru posteritate cateva placute de metal pe zidurile impozantelor edificii pe care le-a ridicat odata… si doar pe acelea care inca arata impecabil.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 24 august 2012

Camera obscura


Trec prin parcul din dreptul Muzeului Banatului si ma uit la pantofii mei negrii acoperiti cu praf. Iarba dintre copaci este galbena si imbacsita cu praf, mult praf.

Ajung in Piata Operei, in dreptul restaurantului Mc Donalds si ma scutur putin. In stanga este istoricul “Surogat” despre care am mai scris, in dreapta este “Acvariul”. Acea constructie paralelipipedica din sticla a iscat multe scandaluri de presa ce nu au tulburat macar cu o unda peretii transparenti ai edificiului.

Afacerea “acvariul din Piata Operei” a fost pe prima pagina a ziarelor acum mai multi ani. In zona exista pasajul subteran, prost realizat de arhitectii ultimilor ani ai Epocii de Aur, vesnic umed si inpracticabil.  Un cunoscut artist local, implicat prin ale politicii si avand conexiuni suficiente, Sergiu Stirbu (despre morti numai de bine) inchiriaza locatia de la Primaria Timisoara si deschide o galerie de arta. Afacerea nu se dovedeste extrem de profitabila astfel ca dupa cativa ani acesta cesioneaza contractul de inchiriere pentru pasajul subteran de sub Piata Operei unui om de afaceri timisorean aflat in etapa “nu ma intrebati cum am facut primul milion de dolari” pentru ceva mai bine de 100.000 de euro dupa cum spun gurile rele ale orasului. Eu care am vazut respectivul contract de inchiriere pot spune cu siguranta ca cesiunea lui nu ar fi fost posibila fara acordul expres al Primariei. Dupa cum, cu aceasi certitudine determinata de cunoasterea procedurilor in domeniu, pot spune ca paralelipipedul din sticla nu s-ar fi putut edifica fara autorizatia eliberata de aceasi Primarie. Nu mai conteaza faptul ca fostul arhitect-sef al orasului spune “din cauza asta am plecat de la Primarie”. Nu mai conteaza nici reactia negativa a timisorenilor atata timp cat imobilul exista iar primarul rezista. Acum acolo sunt locate 2 restaurante vesnic goale si o sala de casino. Cum spuneam, despre morti numai de bine…


Dar ma gandesc acum la cat de stupida e combinatia dintre istoric si modernism in centrala noastra Piata a Operei si imi amintesc de fantasticul melanj din centrul orasului Graz dintre cladirile aflate in patrimoniul Unesco si futuristul Muzeu de Arta. Iarba era si ea verde iar pantofii mei erau negrii. Si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca am fi apartinut, in continuare, aceleiasi civilizatii… austriece?  

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

De prin gradina Domnului...


Postez ceva de prin ziare, fara introducere, fara comentarii, fara nimic… ceva banal, ceva ce se intampla aproape in fiecare zi prin vecini, ceva care nu mai surprinde pe nimeni…

Timisoreanul Dumitru Herman sustine ca necazurile provocate de rromi l-au nenorocit, suferind un atac cerebral imediat dupa ce si-a dat seama ca e inselat de Lucia Seifert si Petru Jurj. Herman a pierdut prima batalie cu tiganii, care au fost achitati de Tribunalul Timis.
Un amplu dosar de inselaciune in care sunt implicate clanurile de tigani se afla pe rolul Curtii de Apel Timisoara. Principalii inculpati in acest dosar sunt Lucia Seifert si Petru Jurj, tigani care „jongleaza” cu afaceri imobiliare de milioane de euro. In dosarul cu pricina, rromii sunt acuzati ca au inselat patru oameni cu aproximativ un milion de euro. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, modul de operare al rromilor era relativ simplu: mai intai castigau increderea victimelor, le dadeau chiar si un avans, iar apoi negociau pretul. In momentul semnarii contractului se oferea o parte din suma, urmand ca restul sa fie inmanat „pe incredere” cateva luni mai tarziu.
Procesul in care sunt judecati Lucia Seifert si Petru Jurj a avut luni termen la Curtea de Apel Timisoara. Dupa ce au reusit sa fuga chiar de sub nasul judecatorilor in momentul in care s-a dispus arestarea preventiva, tiganii s-au intors astazi la Curtea de Apel si au fost audiati pentru prima data de judecatori. In fata judecatorilor, rromii s-au declarat nevinovati, aratand ca de fapt ei sunt victime. Lucia Seifert si Petru Jurj sunt aparati de patru avocati, care au cerut respingerea apelului declarat de DIICOT si partile vatamate, mentinand decizia de achitare. Sentinta a ramas in pronuntare.

Si eu care credeam ca Gradina lui Dumnezeu este gradina Raiului…

(articolul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 26 mai 2012

Ori la bal ori la spital


Nu prea imi place sa il citez. El e cel mai bogat dar nu cel mai reprezentativ pentru capitalism, poate doar pentru cel romanesc de tranzitie. Dar cu siguranta e cel mai plastic in exprimare.

Dealungul timpului a bagat-o cu femeia gonflabila vorbind despre politica sau florile de plastic cand zicea despre economie.

Acum e cu balul mascat… dar, din pacate are (din nou) dreptate.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a spus aseara la The Money Channel ca tranzactiile imobiliare nu sunt  echivalente cu garantiile luate in considerare de catre banci, iar cele care au expunere mare pe sectorul imobiliar sunt extrem de expuse riscurilor.
“Atata vreme cat acele active nu circula, nu se intampla tranzactii si nu produc la randul lor  o valoare cat de mica, si atata vreme cat spatiile neocupate in cladiri sunt de ordinul sutelor de mii de metri patrati numai in Bucuresti, puse in garantie cu valori acoperite de veniturile pe care le-ar fi putut produce, evident ne invartim intr-un bal mascat”, a spus Patriciu.

(textul original pe www.fraudaimobiliara)

sâmbătă, 12 mai 2012

Arta florala


sau despre cum stam la capitolul comert cu flori in Timisoara si la nivel national, aruncand o privire si la vecini…

Cornelia Izbasa este numele meu – ma numar printre cei care lucreaza in domeniul care le place, doresc sa faca bine treaba inceputa, dar care se lovesc de un sistem defect, de multe ori descurajator -  in opinia mea.

De curand am avut o discutie cu una dintre colaboratoare – ea aduce saptamanal materiale decorative din Ungaria – despre “ordinea efectuarii operatiilor” la vecinii nostri. Ea spunea: pietele sunt pentru en gros-uri, iar florariile pentru vanzare en-detail. Nimic mai simplu, iar rezultatul: un sistem care functioneaza la parametri echilibrati tinand cont de situatia economica mondiala.

Sa revenim in tara. Lucrand in domeniu de cativa ani, ca designer floral, pot spune ca ma lupt cu acest haos in care, fiecare “da din coate sa-i iasa bine afacerea”,  netinand cont de cate nereguli comite! Cineva doarme si altcineva profita de acest lucru! Recent, fiscul nu-i mai iarta, dar pana acum ce a facut?

Fiscul nu-i mai iarta pe florarii care vand fara sa declare toate vanzarile. In Bucuresti, Garda Financiara a inceput deja sa aplice amenzi usturatoare care au insumat 130.800 de lei. Pe langa aceste amenzi care depasesc 30.000 de euro, a fost suspendata activitatea a 14 agenti economici pentru o perioada de trei luni, potrivit datelor oficiale furnizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Local avem exemplul din Piata 700, unde, la inceput de an scolar, florarii au fost amendati; multi neavand acte de provenienta a marfii, dar situatia e mai complexa:vorbim despre infracţiuni de evaziune fiscală precum şi neplata taxelor şi impozitelor către stat.  Deci, se pandeste infractiunea, nu se gasesc metode de combatere!

Cat despre depozitele cu vanzare en gros rezulta ca nu are importanta daca esti persoana fizica sau juridica,  oricum in Timisoara vei putea cumpara flori dupa bunul plac. Nu pot spune acelasi lucru despre Brasov, unde fiind solicitata pentru un eveniment, am fost placut surprinsa de colaborarea distribuitorilor en gros, exclusiv cu persoane juridice din domeniu.

Si atunci se pune intrebarea: Cine castiga si cine este prejudiciat?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)


Un mar stricat


Aruncand o privire peste un vraf de carti si reviste vechi din bibloteca personala intr-o incercare esuata de la inceput de a face putina curatenie, ochii imi cad peste o brosura veche, un fel de carte tehnica pe coperta careia citesc “Prima fabrica de pianuri si instrumente musicale”. Si ma gandesc ca in Timisoara a fost “prima” si pentru multa vreme singura fabrica de instrumente muzicale din tara.

Spiritul antreprenorial si inovator al regiunii era mandria localnicilor romani, germani, maghiari, sarbi sau evrei fara deosebire. Timisoara a fost primul oras electrificat, primul cu linii de tramvai, etc. Intr-un anuar al companiilor din regiune putem citi despre: Prima fabrica Banateana de obiecte de argint, Prima fabrica Banateana de Manusi, Prima fabrica Mecanica de Perii si Pensule, Prima fabrica de Spirt si Industrie Chimica, Prima fabrica Romaneasca de Umbrele, Prima Banca Industriala Romana, etc.

“Prima”, creatoarea curentului, producatoarea inovatiei, un fel de Apple Inc. local ce era urmata mai apoi de companiile de prin alte locuri. Pozitia geografica la vestul extrem al Romaniei, caracterul multietnic si multireligios, spiritul multicultural si cosmopolit al orasului si dezvoltarea economica exemplara inca din vremea Imperiului au contribuit cu siguranta la crearea acestui spirit antreprenorial deschis la schimbul economic cu Occidentul si la inovare.

Si astazi? Ce branduri locale mai exista? ILSA a fost demolata, Guban este demult pe butuci. Au aparut branduri noi, “postrevolutionare”, Bega Group… un morman de fiare, Tender cu afacerile transferate pe aiurea, Pasmatex… hmm, altceva?

Sau se poate sa fiu eu un nationalist local pentru ca vreau binele orasului in care locuiesc… deci la mine e problema.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Fazanul din Balon


Dupa cum m-am obisnuit sa citesc bloguri imobiliare, si dupa cum v-am obisnuit sa le postez pe cele mai interesante, asemenea maximelor care circula liber prin cultura populara… reproduc un post aparut in Balonul imobiliar:

Mai tineti minte cum, in urma cu fix 3 ani, cand BNR-ul a produs un mini-inghet al creditarii (care s-a suprapus perfect pe criza generata de Lehman Brothers), o gramada de fazani, fazance si fazanei mai mici s-au grabit sa prinda „ultimul tren al creditarii”, adica sa ia un credit pe normele vechi? … pe considerentul ca dup’aia n-o sa mai „prinza” si ramane in chirie o viata de om? …Mi-am adus aminte de ei in contextul actualelor discutii care privesc schimbarea normelor de creditare. Ce diferenta de atitudine!… Mai sa nu-ti vina sa crezi ca astazi nu mai e nimeni care sa rupa usa bancilor, disperat ca nu mai apuca sa ia creditul mult-visat pentru a cumpara un apartament minuscul cu pretul umflat de 3 ori, la care sa plateasca o viata intreaga cati bani n-a cheltuit toata familia lui la un loc in tot secolul precedent. Unde or mai fi acei fazani? Ce or mai face ei? Cati or fi ajuns… friptura?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Si poate ca ne meritam soarta...


Timisoara anului 2011. Intreaga populatie timisoreana si nu numai este agasata de multele evenimente de natura sa deranjeze linistea si ordinea publica, evenimente avand ca personaje principale minoritatea de etnie rroma.

Trecand peste aceste “iesiri” perturbatoare, pe care le regasim mai mult in august, “luna de miere” a celor care isi castiga existenta pe alte meleaguri, sa ne indreptam atentia asupra unor aspecte mai apropiate de tema acestui blog: palatele tiganesti. Rromii sunt acuzati ca strica aspectul orasului prin aceste edificii opulente, despre care s-a discutat si se discuta in continuare mult.

Pana aici povestea e catalogata, se stie problema, se stiu vinovatii, se cauta solutii. Apropo… de cand ma stiu se cauta solutii.

Am totusi o nelamurire in legatura cu vinovatii acestia. Zilele trecute am citit cate putin despre istoria Timisoarei, mai exact despre Palatul Löffler, cel mai frumos edificiu de pe partea Surogat a Pietei Victoriei. Cladirea a fost construita in 1912-1913. Interesante sunt urmatoarele “detalii”, care scot in evidenta cum se proceda in acea perioada:

“Condiţiile puse de primărie nu erau deloc simple: proprietarul se obliga să ridice întreaga construcţie (ale cărei planuri erau avizate de arhitectul-şef al oraşului) în răstimpul unui an de zile cu întreg frontul principal terminat (o remarcă: planurile detaliate ale faţadei trebuiau şi ele prezentate şi avizate). Cerinţa Primăriei urma întocmai Planul Urbanistic General care prevedea construcţia unor clădiri mari, în stilul modern al anilor 1900. Spatele clădirii – terenul rămas liber – trebuia obligatoriu construit sau îngrădit cu un gard frumos.”

Am extras fragmentul de interes, pentru mai multe detalii, va invit sa cititi articolul in intregime aici.


Observand cladirile construite in acea perioada, adevarate bijuterii care ne incanta atat pe noi locuitorii orasului, cat si turistii din diferite colturi ale lumii, putem constata ca aceste conditii erau intradevar aplicate.

Acum, poate imi scapa mie ceva, dar din cate stiu, in continuare exista un arhitect-sef al orasului si in continuare exista un Plan Urbanistic General.

Si atunci, nelamurirea mea este: DE CE exista aceste palate grotesti, cunoscute sub numele generic de palate tiganesti? Si de ce atentia nu este indreptata in directia potrivita?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 2 martie 2012

A new order...maybe... but not now


Am citit astazi in Business Insider un articol care vorbeste despre datoria publica “secreta” a Chinei si despre faptul ca aceasta este chiar mai periculoasa decat cea a Statelor Unite. Datoria publica secreta sau ascunsa reprezinta datoria cumulata a provinciilor Chinei, a districtelor si a altor entitati locale, precum si datoria bancilor de stat. Acest deficit bugetar imens s-ar situa intre 69 si 160 % fiind, in cea mai optimista varianta mult mai ridicat decat cel american. Statul chinez este dependent din varii motive de o crestere economica accelerata si continua, motive cum ar fi presiunea demografica si sociala, in lipsa reformelor de orice fel, intre altele. Utilizand parghiile birocratice pe care doar un stat autoritar le poate avea , autoritatile comuniste ale R.P Chineza dezvolta proiecte de anvergura megalomanica pentru care aloca resurse financiare de neimaginat in speranta continuarii acestei cresteri economice, sporind in acelasi timp deficitul bugetar.

Unul dintre proiectele care te lasa perplex prin dimensiunea sa si resursele alocate este dezvoltarea imobiliara Ordos din desertul Mongoliei Interioare. Aici autoritatile incearca construirea unui oras de 1,5 milioane de locuitori in mijlocul unei regiuni desertice si inospitaliere dar bogata in resurse de carbune si gaz natural. Dar se pare ca tehnocratilor de la Beijing le-a scapat ceva…

Ma gandesc la planurile imobiliare megalomanice ale lui Ceausescu, le amplific de o suta de ori, ma ingrozesc si ma gandesc ca este imposibil ca lucrurile sa continue la infinit asa…

(textul original pe www.fraudaimobliara.ro)

Naluca unui balon de sapun


Atunci cand am intrat prima data in birourile lor m-au dezorientat in 5 secunde. Era prin 2008 cred si nu pot sa imi dau seama nici astazi daca sediul agentiei imobiliare Imoserv era prea mic sau numarul agentilor era prea mare. Era o foiala continua iar incaperile, cele 2-3 prin care am trecut pentru a ajunge la unul dintre directori, erau incarcate de oameni agitati care plimbau hartii, schite si harti sau vorbeau incontinuu la telefon. Eu eram interesat de vanzarea serviciilor mele juridice iar, dupa 20 de minute paraseam acest El Dorado din care speram la o bucatica cinstita, incarcat de promisiuni care se vor dovedi baloane de sapun precum agitatia prin care trecusem.

Aceasta era agentia imobiliara Imoserv SRL din Timisoara prin 2008 si era la acel moment cea mai mare agentie imobiliara din oras. 40 de agenti imobiliari impartiti in mai multe departamente, proiecte de dezvoltare imobiliara proprie, hoarde de clienti romani sau straini faceau faima acestei agentii, urmata indeaproape de alte cateva agentii de dimensiuni apropiate.

Mi-am amintit de vizita mea acolo zilele trecute cand am primit un apel de la un agent imobiliar care s-a prezentat “suntem agentia X, fosta Imoserv”.

Nu exista “fosta Imoserv”. Poate sunt agentii imobiliari care lucreaza acum pe cont propriu, poate ca sunt proiecte care se continua, dar nu mai exista Imoserv, dupa cum nu mai exista majoritatea agentiilor care incercau sa o ajunga din urma in acele vremuri. Imoserv nu mai exista pur si simplu.


Societatea este in procedura de faliment de mai bine de 1 an si jumatate. Proiectele imobiliare proprii sunt in procedura de executare silita, preluate fiind de bancile creditoare. Pe rolul instantelor locale sunt o duzina de litigii intre agentie si agenti, intre agenti si Administratia Financiara, intre asociati, intre societate si creditori, si tot asa. Singurii care mai castiga bani din aceasta afacere candva prospera sunt avocatii, executorii si lichidatorii. Ca si in 2008 eu nu ma numar printre ei  … poate ca e mai bine asa.

Iar Imoserv este astazi doar naluca unui brand local de care se mai folosesc cativa agenti imobiliari restantieri la marketing. Atentie la baloanele de sapun si la naluci.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)