Pe 20 mai Guvernul Romaniei lansa programul intitulat sugestiv “Prima casa”. Statul garanteaza 80% din creditul luat de cetatenii romani pentru achizitia unui imobil.
Pe 20 iunie motorul de cautare Google gasea 7 200 000 de rezultate dupa cuvintele cheie “Prima casa”. Deci functioneaza. Eu zic ca numarul de rezultate va urca probabil in toamna pe la 9 milioane pana la momentul cand ne vom da seama cu totii ca este o mare, o foarte mare abureala electorala, dupa care va scadea vertiginos pentru a uita cu totii. Din nou am cumparat pielea ursului din padure.
Cred ca am gasit solutia ca fraude cum au fost Radisson Invest sau Europlan sa nu se mai intample.
Guvernul instituie monopolul. Din acest moment fraudele imobiliare vor fi doar apanajul statului.
Dar pana atunci poate va intereseaza ce mai spun blogerii despre “prima casa”:
Coltuc: Ieri mi-a fost dat sa vad o scena impresionant de grotesca si penibila, plina de un festivism scabros – Emil Boc, premierul Romaniei, langa doi tineri, primii clienti ai programului guvernamental “Prima casa”. De ce era nevoie ca prim-ministrul tarii sa “taie panglica” acestui program? Nu dezavuez initiativa guvernantilor, departe de mine gandul asta. Am vorbit cu diversi manageri de banca, care mi-au explicat cat de bun este. Intr-adevar, teoretic este extrem de avantajos si binevenit. Practic, are foarte multe capcane. Si aceasta parte goala a paharului am vazut-o ieri uitandu-ma la festivitatea de inmanare a contractului de credit celor doi tineri in prezenta lui Emil Boc.
Iulian: Convenţia de garantare este un document absolut indispensabil derulării programului „Prima Casă”. Convenţia stabileşte drepturile şi obligaţiile contractuale ale celor trei părţi implicate, respectiv bancă, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi client, precum şi modalitatea în care se acordă şi se plăteşte garanţia.Surse bine informate din piaţa bancară au declarat pentru capital.ro, sub protecţia anonimatului, că procesul de semnare a intrat într-un impas din cauza unor contestaţii privind textul final al Convenţiei. La rândul său, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet, a recunoscut acest impas, precizând, însă, pentru capital.ro că nu este vorba despre contestaţii, ci de „solicitări de lămuriri cu privire la unele prevederi ale Convenţiei”.
Biblotecarul:Evenimentul cumpărării primei case cu ajutorul Programului “Prima Casa” s-a consumat. Eu l-am perceput ca pe un adevărat viol. Cei doi tineri ingineri au impresia că vor plăti zeci de ani de zile, în fiecare lună, mai mult de 300 de euro. Ascunşi după o cameră video imensă erau doi pensionari pe care nimeni nu-i întreabă de ce sunt nevoiţi să-şi vândă apartamentul în plină cădere a pieţei imobiliare. Dar altfel se pare că totul e bine… guvernul a mai punctat cu puncte-puncte o suspensie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu