Zeitgeist local

Sunt zilele promisiunilor din care multe vor ramane desarte inainte de a fi spuse. “Cadindatii” se plimba in costume sobre printre strazile pline de gropi si ne vorbesc despre potentialul turistic imens al orasului si, oprindu-se pe sub vreun stalp incarcat pana la refuz cu cabluri si fire neizolate, vor povesti despre infrastructura occidentala pe care vor sa o creeze.

Scena se repeta simptomatic la patru ani de mai bine de 20 nu gresesc, 70 de ani… se poate sa gresesc. Si in tot timpul asta gaurile din asfalt se largesc, cladirile de patrimoniu din centrul istoric se pravalesc in ruina, Timisoara geme. Din cand in cand un “cadindat” zbiara despre palatele tiganesti ridicate sub ochiul inchis al primariei pe Loga iar un altul taie pompos panglica unui imobil de birouri din sticla neagra aruncat intre doua cladiri de 200 de ani fiecare.

Lista oficiala a monumentelor istorice cuprinde la “Fortificatiile cetatii Timisoara” doar zidul de 2 pe 2 din Parcul Botanic in timp ce barurile cu figuri si cluburile de noapte ocupa in Bastionul Terezia amplasamente definite in hartii ca “muzeul muzicii” si “galerie-crama” sub celalalt ochi inchis al Consiliului Judetean.

Ori de cate ori trec pe trotuarele din Piata Unirii sunt nevoit sa ocolesc bucatile de tencuiala desprinsa de pe peretii scorojiti ai imobilelelor de pe care nu se vede, de multe ori, culoarea zugravelii. In tot timpul asta, 20 de ani sa spunem, serviciul patrimoniu al orasului “a repartizat” la greu si pe 2 lei, spatii comerciale de valoare unor investitori “strategici” nascuti prin Palestina sau scoliti prin URSS, compensand prin incasarea unor taxe de concesiune pentru terase ce distrugeau pavajul vechi si a unor taxe de parcare pentru locuri ce blocau circulatia orasului. Se numeste o buna administrare.

Iar acum vrem sa devenim Capitala Culturala Europeana fara sa avem infrastructura necesara pentru asta. Incepem si terminam cu un cinematograf-filarmonica si un castel-muzeu-de-provincie a caror gestiune a fost plasata dealungul timpului de la primar la presedinte de consiliu, cu directori pe cat de pitoresti pe atat de impotenti. Se numeste infatuare gratuita.

Dar poate ca ar trebui sa lasam deoparte proasta administrare si infatuarea si sa trecem la treaba. De 20 de ani e momentul, si poate ca e ultimul pe care il mai avem inainte ca totul sa devina o mare ruina.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Jos cu palaria

Cei din Bucuresti o dau cu “Jos palaria” si asa a ramas sintagma pentru majoritatea romanilor. Pe aici prin Banat se spune ”Jos cu palaria”. Se spune rar si doar atunci cand cineva merita cu adevarat aprecierea asta. Banatenii isi tin palariile adanc infundate pe cap, arogant de infundate.

Dar de data asta aprecierea este unanima. Cunoscutul antreprenor local, admirat pentru spiritul sau comunitar la fel de mult ca pentru cel de intreprinzator, Ovidiu Sandor merita aprecierea noastra.

In sfarsit, afacerea despre care se vorbea prin culise de cateva luni, s-a perfectat. Sunt curios ce urmeaza…

City Business Centre din Timișoara, vândut cu aproape 50 de milioane de euro

Omul de afaceri Ovidiu Șandor a realizat o tranzacție de răsunet pe timp de criză. Complexul de birouri din Piața 700 a fost vândut unor sud-africani.

Fondul sud-african de investitii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) a achizitionat complexului de birouri City Business Centre Timisoara, deținut de omul de afaceri Ovidiu Sandor. „Implicarea unui fond de investiţii de talia NEPI constituie o garanţie pentru administrarea şi evoluţia proiectului şi reprezintă, totodată, un angajament pe termen lung pe care ni-l asumăm faţă de chiriaşii noştri”, a anunțat Ovidiu Şandor, care va asigura, până în 2015, administrarea întregului proiect şi se va ocupa de dezvoltarea corpurilor D şi E care urmează a fie finalizate în următorii doi ani.

Tranzactie record pe piata de birouri din provincie: City Business Centre din Timisoara a fost vandut catre NEPI
Parcul de afaceri City Business Centre din Timisoara, dezvoltat de Ovidiu Sandor si partenerii sai de afaceri, a fost achizitionat de catre fondul de investitii sud-african New Europe Property Investments (NEPI), tranzactia fiind asistata de compania Jones Lang LaSalle.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Povestea Orgoliului si a Chiriei

Astazi, ca in fiecare dimineata aproape, incerc sa imi savurez capucino-ul in linistea relativa, foarte relativa, a cafenelei Timi’s de pe Vasile Alecsandri.

Am obiceiul asta de multa vreme, de prea multa vreme poate. Am inceput cu Eclipse, care la momentul acela era singurul bar din zona Pietei Unirii, am continuat prin alte locatii, iar de cativa ani produc consumatie la Timi’s.

Localul este mai tot timpul plin, si asta in lipsa vreunei atmosfere aparte sau a preturilor care nu sunt deloc modeste. Adaosurile comerciale de 300-400% intretin chiriile exorbitante si amenajarile interioare costisitoare pentru toate localurile din zona Pietelor Unirii-Libertatii-Victoriei. Despre preturile spatiilor comerciale din aceste zone, chiar in mijlocul acestei crize imobiliare, nu este cazul sa vorbim.

Dar ce face ca un numar consistent de locuitori ai urbei sa risipeasca maruntisuri ce se dovedesc exorbitante in timp, acceptand cu buna stiinta adaosurile comerciale ridicate? Eu nu mai sunt relevant in aceasta poveste. Sutele de italieni de care ma “lovesc” in aceasta activitate de tabiet sunt, datorita culturii de sueta si cafenea din care provin, poate la fel de putin relevanti. Ma refer acum la ceilalti, oricare ceilalti…


Gasesc sa ma gandesc putin…

In conceptia lui Abraham Maslow, toate actiunile umane au ca scop satisfacerea unor necesitati sau trebuinte. Satisfacerea acestor trebuinte se realizeaza conform prioritatii lor, respectiv: intai nevoile primare, apoi sunt luate in calcul cele de ordin superior.

Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt structurate piramidal, de la baza spre varful piramidei, in cinci nivele, dupa cum urmeaza:

1. Nevoile elementare, la baza piramidei, sunt nevoile de ordin fiziologic: nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc. Satisfacerea acestor nevoi asigura buna functionare biologica a organismului uman.

2. Nevoia de securitate individuala, atat in mediul natural cat si in cel social; se refera la protectia individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care atentează la integritatea fizica a acestuia. Asigurarea unei astfel de protectii se realizează prin stabilitatea locului de munca si prin asigurarea unor bunuri si resurse materiale necesare existentei: casa, salariu etc.

3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte dintr-o comunitate. Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata. Mai mult instinctiva la început, aceasta nevoie devine treptat din ce in ce mai constienta, devine o exigenta de prim ordin pentru confortul sufletesc.

4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care doreste sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi apreciate competentele, cunostintele, performantele, calitatile etc.

5. Nevoia de autorealizare, la varful piramidei, nevoia de implinire de sine, vizeaza construirea unei imagini de sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.

Pare complicat, stiu… si pare fara legatura cu cafeaua cu adaosuri comerciale de 300% care intretine chiriile si preturile exorbitante ale spatiilor comerciale din Cetate.

Si totusi, nevoia de respect, nevoia de implinire de sine si construirea unei imagini de sine favorabile sunt argumentele, singurele argumente din pacate. Cred ca se mai numeste si orgoliu…

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Un preludiu prea indepartat

Ajungem in sfarsit la biroul lor de pe G.Lazar. Undeva deasupra flutura un steag, destul de jerpelit si murdar pe care am incercat sa citesc “cea mai buna agentie imobiliara a anului”. Ma gandeam ca am trecut prin locul ala de zeci de ori si nu am vazut pana acum acel steag.

Eram eu, avocatul roman si Alberto, avocatul italian, impreuna brat la brat, chemati pentru a consilia o agentie imobiliara despre care nu auzisem nimic pana acum. Si, ca de obicei, habar nu aveam pentru ce anume fusesem contactat.

Urcam pana la etajul al doilea si intram intr-un apartament amenajat si mobilat intr-un stil clasic elegant. Colo o biblioteca pana in tavan, dincolo un pian, din astea. Suntem plimbati prin vre-o trei camere si in cele din urma ne prezentam amfitrioanei noastre, sa-i spunem Sorina. Spre surprinderea mea, Sorina nu are mai mult de 35 de ani si poarta blugi trendy.

Incepem discutia, intrerupta de cateva ori de telefonul Nokia Comunicator. Pentru usurinta comunicarii totul este consemnat pe un flip-chart in 7 culori de carioca. Aflam despre cativa italieni care, dorind sa cumpere o locatie in judetul Arad, o balastiera mai precis, au apelat la serviciile prezentei agentii si , invocand diverse piedici birocratice, au convins pe amfitrioana noastra sa plateasca din proprii bani afacerea. Ulterior s-au razgandit. Sorina a ramas cu banii dati. Se cheama frauda iar noi trebuia sa o rezolvam. Punct.

De fapt, plecam peste patru ore cu capul calendar, cu multe pagini de notite si cu 3 coli de flip-chart pline ochi in 7 culori carioca. Urmeaza sa ne intalnim a doua zi.

A doua zi din nou. De data asta aflam despre faptul ca propriul avocat si agentul imobiliar de incredere au facut diverse matrapazlacuri, au vandut terenurile de doua sau de trei ori, au furat banii agentiei si in cele din urma au disparut. Se cheama frauda iar noi trebuia sa o rezolvam. Punct.

De fapt plecam dupa cinci ore cu mult mai multe notite si coli flip-chart. Eu, care am ramas cu ele in brate incep sa ma gandesc unde o sa le depozitez.

Discutiile continua inca cateva zile. Pentru conformitate, in total 2 saptamani. Si in fiecare zi, eu si Alberto, brat la brat, aflam despre diverse fraude pe care trebuie sa le rezolvam. De lucru pentru un an.

Capul nostru fiind calendar de mult si eu nemaiavand unde sa depozitez colile mazgalite, onorariile lasandu-se asteptate si problemele complicandu-se pana la neintelegerea lor, nervozitatea creste.

Intr-o zi, eu si Alberto, brat la brat, intram pe usa biroului mobilat in stil clasic elegant hotarati sa facem lumina in problemele Sorinei si sa ne luam banii.

O luam tare:

- De fapt, ce vrei sa facem noi pentru tine? De care dintre nenumaratele probleme pe care ni le expui de atata vreme vrei sa ne ocupam? Ce vrei sa facem mai exact?

- Pai, stiti, eu aveam nevoie de niste bani imprumut, biroul e ipotecat si nu pot sa vand terenurile pentru ca nu au pret. Vre-o suta de mii de euro. Ma puteti ajuta. Am garantii.

De fapt plecam, brat la brat, eu si Alberto, si ca de obicei habar nu am pentru ce am fost contactat.

Nu vi se intampla ca uneori sa va abureasca cineva pentru multa vreme si cu mult talent. Mie mi se intampla, uneori e degeaba, alteori e de pomana. Sper doar sa nu ies pacalit sau sifonat dintr-o astfel de situatie.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Poporul imobiliar

Ziua care incepea trebuia sa fie o zi grea.

Aveam pe la pranz o inmormantare la care nu puteam sa lipsesc, iar mie nu imi plac inmormantarile. Pe bune ca ziua trebuia sa fie grea.

Ajung la birou pe la 09.00 destul de mototolit si oricum imbracat in negru. Nu apuc sa spun “buna dimineata” cuiva ca ma si trezesc cu un amic “comerciant de cereale”, dupa cum spune chiar el, de la Peciul Nou.

- Ce faci? Hai sa bem o cafea… Am o afacere tare pentru tine. Am de vanzare terenuri pe malul canalului Bega. Ai auzit ca se dragheaza… unde crezi ca vor pune pamantul, pe mal, pe terenurile noastre, pe care le cumparam noi… iti dai seama cati bani platesc aia ca sa ii lasam sa puna pamantul pe terenurile noastre?

Probabil era prea devreme pentru aceasta super-afacere pentru ca am scapat repede de el si am incercat sa lucrez cate ceva.

Imi deschid mail-ul si constat ca o agentie imobiliara imi trimte 70 de oferte de apartamente in Turnu Magurele si nu inteleg de ce mie, pentru ca eu n-am sa ma mut niciodata la Turnu Magurele. Mai jos, o agentie de turism vinde resedinte in Brazilia. Cred ca anul asta nu o sa cumpar acolo.

Simt nevoia unei cafele baute de unul singur si intru intr-o cafenea vis-a-vis de biroul meu. Ma asez la bar pentru a fi sigur ca nu ma va aborda cineva pentru a imi vinde sau oferii pe gratis vre-un imobil. Azi am de gand sa ratez toate oportunitatile.

Agentul de vanzari de la Coca-Cola, pe care il stiu din vedere, se intretine cu fata de la bar pe tema vitrinei frigorifice care se pare ca nu merge tocmai bine. La un moment dat se intoarce spre mine.

- Am de gand sa imi fac o firma. Poate ma ajuti tu cu actele. Activitati sportive, golf. Am cumparat cu un prieten un teren de golf la Vinga.

De data asta chiar am fost surprins.

- A fost o castana. Am intermediat o chestie si unu’ din ei s-a razgandit… am ramas noi cu terenul ca altfel ne bateau aialalti… dar e o castana. De fapt, e in concesiune si nu putem decat sa facem teren de golf pe el, ca asa scrie in contract. Trebuie sa il amenajam ca acum e cu balarii.

Probabil ca ziua mea proasta sau caracterul meu rau m-au facut sa vad in omul asta mai degraba un fraier cu mult ghinion decat un versat agent de vanzari bauturi si imobile. Dintr-o data mi-am amintit ca trebuie sa cumpar o coroana pentru inmormantarea la care urma sa merg.

Traversez si ajung in Piata 700 la raionul de flori, unde intamplarea face sa ma stie toata lumea. In anii trecuti i-am autorizat ca persoane fizice la primarie. Sefu’ e unul Panczi. El si familia sa ocupa doua randuri din piata de flori.

- Domnu’ Dumitrescu, ce mai faceti? Va dau asta cu crini, trebe’ sa fie o persoana importanta, deci merita. Am vrut de mult sa vorbesc cu dumneavoastra. Acum ma ocup de imobiliare, specializarea birouri in centru.

Ziua asta e facuta sa ma surprinda. Ma gandesc la omul asta care a trecut recent de la vanzarea de coroane mortuare la cea de birouri in centru si ma gandesc ca poate face parte dintre aceia care profita din plin de cresterea economica accentuata a economiei romanesti din ultima vreme. Au dreptate cei care spun ca economia romaneasca zbarnaie si ca lucrul acesta se face simtit in toate clasele sociale.

- Domnu’ Dumitrescu, chiar acu’ am o oferta pentru dumneavoastra. Un apartament in Piata Unirii, aproape de Tribunal. Doua camere… bun de birou. N-are baie da’ nu-i problema… omu’ asta, proprietaru’ s-a inteles acu’ 20 de ani cu vecinu’ de sus si foloseste baia lui. Intelegerea ramane. Si nu-i scump… 3000 euro metru. 

Totusi, azi am de gand sa ratez toate oportunitatile.

Ma urc intr-un taxi si ma indrept spre cimitir pentru a ajunge in sfarsit la inmormantare.

Cand sa ajung, imi suna telefonul… de fapt atunci am catadicsit eu sa raspund la mobilul care suna non-stop.

- Sefu’, mi-ai zis sa te anunt daca e vre-un birou de vanzare… este.

- Te-am rugat sa ma anunti daca e un birou de inchiriat si nu este. Nu pot vorbi acum. 

Ii raspund unui cunoscut care ori de cate ori ma vede pe strada incearca sa imi vanda ceva.

Afara ploua si lumea plange. Negru afara si inauntru. O inmormantare urata. O zi grea.

In taxi spre casa, soferul care m-a luat de la poarta cimitirului se pare ca imi intelege nevoile.

- Ati gasit loc bun in cimitir? Sa stiti ca se poate face rost de loc langa capela, in spate, e mai liniste… si nu e scump. Mai scump e in Cimitirul Eroilor. Stiu pe cineva care se ocupa de asta.

In sfarsit acasa.

Taxiul ma lasa intr-o balta, dar tot e mai bine decat sa cumpar un loc in cimitir.

Vecinul tocmai parcheaza camionul in fata portilor garajului meu si ma asteapta.

- Vecine, o sa vin la tine sa imi faci actele. Inchid firma de transport ca nu mai merge. M-a convins nevasta-mea sa ne ocupam de imobiliare. Ce zici, o sa mearga?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)