Se afișează postările cu eticheta chirias. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta chirias. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Povestea Orgoliului si a Chiriei


Astazi, ca in fiecare dimineata aproape, incerc sa imi savurez capucino-ul in linistea relativa, foarte relativa, a cafenelei Timi’s de pe Vasile Alecsandri.

Am obiceiul asta de multa vreme, de prea multa vreme poate. Am inceput cu Eclipse, care la momentul acela era singurul bar din zona Pietei Unirii, am continuat prin alte locatii, iar de cativa ani produc consumatie la Timi’s.

Localul este mai tot timpul plin, si asta in lipsa vreunei atmosfere aparte sau a preturilor care nu sunt deloc modeste. Adaosurile comerciale de 300-400% intretin chiriile exorbitante si amenajarile interioare costisitoare pentru toate localurile din zona Pietelor Unirii-Libertatii-Victoriei. Despre preturile spatiilor comerciale din aceste zone, chiar in mijlocul acestei crize imobiliare, nu este cazul sa vorbim.

Dar ce face ca un numar consistent de locuitori ai urbei sa risipeasca maruntisuri ce se dovedesc exorbitante in timp, acceptand cu buna stiinta adaosurile comerciale ridicate? Eu nu mai sunt relevant in aceasta poveste. Sutele de italieni de care ma “lovesc” in aceasta activitate de tabiet sunt, datorita culturii de sueta si cafenea din care provin, poate la fel de putin relevanti. Ma refer acum la ceilalti, oricare ceilalti…


Gasesc sa ma gandesc putin…

In conceptia lui Abraham Maslow, toate actiunile umane au ca scop satisfacerea unor necesitati sau trebuinte. Satisfacerea acestor trebuinte se realizeaza conform prioritatii lor, respectiv: intai nevoile primare, apoi sunt luate in calcul cele de ordin superior.

Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt structurate piramidal, de la baza spre varful piramidei, in cinci nivele, dupa cum urmeaza:

1. Nevoile elementare, la baza piramidei, sunt nevoile de ordin fiziologic: nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc. Satisfacerea acestor nevoi asigura buna functionare biologica a organismului uman.

2. Nevoia de securitate individuala, atat in mediul natural cat si in cel social; se refera la protectia individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care atentează la integritatea fizica a acestuia. Asigurarea unei astfel de protectii se realizează prin stabilitatea locului de munca si prin asigurarea unor bunuri si resurse materiale necesare existentei: casa, salariu etc.

3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte dintr-o comunitate. Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata. Mai mult instinctiva la început, aceasta nevoie devine treptat din ce in ce mai constienta, devine o exigenta de prim ordin pentru confortul sufletesc.

4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care doreste sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi apreciate competentele, cunostintele, performantele, calitatile etc.

5. Nevoia de autorealizare, la varful piramidei, nevoia de implinire de sine, vizeaza construirea unei imagini de sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.

Pare complicat, stiu… si pare fara legatura cu cafeaua cu adaosuri comerciale de 300% care intretine chiriile si preturile exorbitante ale spatiilor comerciale din Cetate.

Si totusi, nevoia de respect, nevoia de implinire de sine si construirea unei imagini de sine favorabile sunt argumentele, singurele argumente din pacate. Cred ca se mai numeste si orgoliu…

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

vineri, 28 octombrie 2011

Viana... propritar sau chirias


Citesc un articol destul de bine documentat (carcotas fiind, as zice ca e o traducere) despre Viena, capitala Austriei. Va marturisesc ca imi aduce suficiente elemente de noutate, cum ar fi raportul surprinzator de mare al chiriasilor din totalul locuitorilor, pretul mediu pe metrul patrat, etc. incat am hotarat sa il postez pe blog.

Va recomand sa il cititi in intregime.

Viena are un grad de improprietarire relativ scazut comparativ cu alte orase europene – 82% dintre vienezi locuiesc cu chirie, procentul la nivel de tara fiind mai mic – 40% dintre austrieci stau intr-o locuinta inchiriata. Gradul de inchiriere din Viena a ramas atat de ridicat comparativ cu restul tarii si din pricina unui tipar de improprietarire relativ neobisnuit in centrul orasului. Fonduri de investitii, institutii bancare si companii sunt detinatorii a circa 70% din segmentul rezidential din centrul Vienei.
Strainii care planuiesc sa stea cel putin cativa ani in Capitala Valsului pot lua in considerare achizitia unui apartament. Cu toate acestea, investitiile imobiliare cu scop speculativ nu sunt o idee foarte buna pentru acest oras, deoarece preturile proprietatilor au tendinta sa fie foarte stabile.
(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro