Despre Vanghelie, cu admiratie

 De data asta voi scrie despre un latifundiar. Unul special, unul care fara doar si poate ar fi un model pentru latifundiarii momentului. Poate de-al de Becali sau Porumboiu ar invata ceva de la el. Nutresc iluzia unui naiv ireconciliabil ca Porumboiu sau Becali ar mai invata ceva, macar ca n-au invatat ceva bun in cei sapte-ani-de-acasa.

Voi scrie despre Vanghelie Zappa. Ai nostri, cati isi mai amintesc de el, spun ca a fost aroman dar grecii se mandresc ca fiind unul de al lor. Nascut la 1800 in Epirul de Nord din Imperiul Otoman. Ajuns la varsta de 30 de ani in Valahia a studiat dreptul, apoi economia. Stabilit initial la Braila, apoi la Bucuresti, Zappa a finantat construirea hotelului Atena devenit unul dintre cele mai luxoase din partile acestea ale Europei.

Vanghelie a profitat din plin de pretul scazut al pamantului din Baragan dar si de fertilitatea ridicata a acestuia si a cumparat intre 1845 si 1848 peste 15.000 hectare prin Calarasi, Buzau, Ialomita si Prahova. A arendat mai apoi terenurile si a folosit cu chibzuinta veniturile incasate. Pana aici pare multa asemanare cu sus-pomenitii Becali si Porumboiu. Doar pare, pentru ca apare cuvantul chibzuinta.

Iubitor de cultura in general, de cea greaca in special, Vanghelie Zappa a sustinut din tinerete ideea de romanism. Din averea sa a donat 5000 de galbeni pentru scrierea primului dictionar romanesc si a primei gramatici a limbii romane fiind totodata unul dintre fondatorii viitoarei Academii Romane.

Latifundiarul Zappa a scris cartea „Trantorul“, in care a inserat sfaturi practice pentru semanatul culturilor de grau sau de porumb. In aceeasi perioada in care cucerea Bucurestiul cu dragostea lui pentru cultura romana, el a construit la 75 de kilometri distanta de capitala in satul Brosteni din Ialomita un conac impresionant transformand o suprafata de cateva hectare intr-o adevarata mosie boiereasca. „Conacul avea o arhitectura aparte. Era imprejmuit de un zid gros din caramida, inalt de cinci metri, iar in curte se afla o gradina imensa, aproape asemanatoare cu un parc, unde se plantau cele mai frumoase flori.“

Dar nu toate acestea l-au facut cunoscut pe Vanghelie Zappa, desi ar fi fost poate indeajuns. Mosierul de la Brosteni a fost un fervent promotor al reinvierii Jocurilor Olimpice. Cand la 1850 la initiativa poetului grec Alexandru Sutu (si da, e acelasi cu rubedenii multe la Bucuresti) a relansat dezbaterile pe aceasta tema la Atena, Vanghelie al nost’ a fost cel care a scos banu’ si a finantat noul proiect. Zappa a trimis imediat 2000 de florini austrieci pentru organizarea competitiilor dupa cum a edifiat si o constructie olimpica care urma sa functioneze si ca centru expozitional permanent. Acesta este motivul pentru care prima editie a Jocurilor Olimpice de la Atena poarta numele de Olimpiada Zappeiana.

Impresionant, nu? Cati dintre romanii de astazi au auzit oare de el? Veti da vina pe scoala, presa… da stiu!

Iar voi latifundiarilor…se poate! Sa nu fiti doar epigoni.

Pas cu pas... acum 250 de ani

Citesc o carte interesanta, poate cea mai complexa si completa monografie a Banatului istoric, o lucrare cu 15 autori romani, maghiari si sarbi aparuta recent prin grija profesorului Victor Neumann. O citesc cu pasiune si m-am bucurat cand am gasit in ea referiri tehnice foarte detaliate privind reglarea chestiunilor imobiliare in regiune acum mai bine de doua secole si jumatate.

Citez din capitolul “Administratie, colonizari si culturi pe vremea comitatelor” :

Vanzarea pamanturilor trezoreriei a fost ultima mare actiune a colonizarii. Atunci s-au format relatiile de proprietate, care au continuat pana in anul 1918. Casa de Habsburg era interesata de vanzarea pamanturilor, fiind obligata sa mareasca veniturile statului. Vanzarea minelor si a localitatilor de pe malul Muresului nu a fost planificata. Nu au fost vandute pamanturile cultivate cu orez, de exemplu cele de la Omor, Opatica, Gataia si Sfantu Gheorghe. Din cauza apropierii, Vinga nu a fost separata de orasul Timisoara, asimilata fiind aceluiasi statut de oras liber regesc pe care capitala regionala il dobandise. Districtele Chichinda Mare si Becicherecul Mare nu au vandut terenuri pentru noua nobilime, prevazand transformarea ulterioara a districtelor si ridicarea oraselor la statutul de orase libere regesti… Maria Theresia a avut in vedere posibilele revendicari de proprietate in temeiul dreptului istoric, respectiv in temeiul legilor ce fusesera valabile in evul mediu. In acest fel unii ar fi putut invoca o continuitate a drepturilor de proprietate….Proiectele Imparatului Iosif al II-leaurmareau, in primul rand, dezvoltarea agriculturii si a industriei libere.

La 1 august 1781 s-a organizat cea dintai licitatie pentru vanzarea pamantului, desfasurata la Viena si la Timisoara. Domeniile puse in vanzare la Viena au fost Sannicolau Mare, Periam, Sanad, Novi-Knezevac, Coka, etc. Domeniile puse in vanzare la Timisoara au fost Cheches, Sinersig, Hodos, Brestovat, Petrovaselo, etc. Prin licitatia desfasurata la Timisoara, Adam Trejcsik a cumparat localitatea Nadas, cu suma de 31.000 Ft, Jozsek Scolonics a cumparat localitatea Hodos, cu 33.000 Ft., Karoly Rajkovics a cumparat localitatea Cheches, cu 17.500 Ft, Kereszturi a cumparat localitatea Sinersig cu 33.000 Ft.

Cea de a doua licitatie de la Timisoara a avut loc in data de 15 septembrie 1781, cand s-au facut urmatoarele tranzactii: Ege Koszegi a cumparat Remetea Mare, cu 94.000 Ft., Istvan Kyriak a cumparat Mosnita Mare, cu 94.000 Ft., Bazil Damjanovics a cumparat Zadareni, cu 59.000 Ft., Sandor Mihai din Bratislava a cumparat Giarmata, cu 90.000 Ft. Cea de a treia licitatie de la Timisoara a avut loc in 10 aprilie 1782, ocazie cu care au fost cumparate proprietati mai mici cu sume mai mici, ca de exemplu: Istvan Balas, subprefect al comitatului Timis, a cumparat domeniul Altringen, Ferencs Szabo, magistrat al comitatului Timis, a cumparat domeniul Sintar, cu suma de 82.000 Ft., Gyorgy Konszky, secretarul baronului Orczy, a cumparat domeniul Vizma, cu suma de 23.950 Ft.

As face doar cateva scurte observatii la textele de mai sus. Actiunea autoritatilor imperiale austriece era o actiune care urmarea cresterea veniturilor trezoreriei, dar nu prin sporirea taxelor percepute ci prin vanzarea unor bunuri imobiliare aflate in proprietatea statului. Apoi, vanzarea preconizata urma sa tina cont de dezvoltarea urbana ulterioara, prognoza dezvoltarile urbane ale regiunii si interesele strategice ale statului avand in acelasi timp grija sa nu distruga ceea ce exista deja bine facut, cum ar fi plantatiile de orez. Vanzarea terenurilor se facea cu grija fata de posibilele revendicari imobiliare, dreptul de proprietate privata fiind sacrosant iar securitatea circuitului civil extrem de importanta. Si, nu in cele din urma observ ca “politicienii” momentului erau intre achizitorii de terenuri, dar asa… mai pe la coada, multumindu-se cu domeniile mai marunte.

Una peste alta… pare a fi un plan, nu!? Si cand ma gandesc ca ne despart peste 250 de ani.

articolul original poate fi citit pe www.fraudaimobiliara.ro

E mica frate, e mica… abia ti se vede

Statisticile spun ca e mica si ca se va micsora in continuare… despre piata imobiliara vorbim. Luna februarie 2012 a inregistrat cel mai mic numar de oferte din ultimii 5 ani, pentru aceeasi perioada a anului.

Lipsa de lichiditati (mai exista doar cativa saci cu bani pe la un zgarcit sau altul), blocarea completa a creditarii (bancile subventionate de guverne neghioabe zeci de ani nu prea suporta economia de criza), neincrederea in piata (cu o populatie panicata de mass-media de duzina), incertitudinea locala (nationala a se intelege, datorita alegerilor penibil de neeconomice ce se apropie, pentru a se intelege si mai bine), incertitudinea globala (prabusirea europeana, mai concret, prinsa intre interesele de lobby ale marilor banci si necesitatile electorale de natura sociala), toate astea prelungesc agonia unei piete cladita dintr-un inceput prost.

Pe aici, local, micro… nu prea avem ce face… asteptam.

Cea de-a doua luna a anului 2012 vine cu un record negativ pe piata imobiliara: cel mai mic numar de oferte inregistrat pentru aceasta perioada in ultimii 5 ani.

De altfel, exceptând luna decembrie când, pe fondul Sarbatorilor si al concediilor, numarul de oferte este an de an unul redus, in februarie 2012 s-a atins minimul absolut din 2007 incoace.

In aceste conditii, preturile medii solicitate de proprietari in februarie nu au inregistrat modificari semnificative.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Uff...Mihail Eminovici

Cititi si va minunati… din toate punctele de vedere : (

Luni, 26 noiembrie, un grup de oameni, printre care si fosti colaboratori ai Serviciului de Informatii si Securitate (SIS), au protestat in fata sediului Guvernului. Manifestantii cer autoritatilor sa se implice si sa faca dreptate in cazul programului ”Casa ta” al companiei II ”Tomaili Argo”. Oamenii spun ca desi au achitat mai multe transe pentru locuinte, in total, peste 27 mil. lei, constructia blocurilor a fost stopata pe 15 mai curent.
……………………………………
Amintim ca alegerea firmei de constructie pentru constructia blocurilor locative din sectorul Botanica din Capitala, str. Grenoble, a fost la discretia fostului director SIS, Artur Resetnicov, fara ca acesta sa anunte un tender si aceasta, in pofida faptului ca in joc era un hectar de teren cu destinatie publica din proprietatea SIS. Fostii colegi ai lui Resetnicov declara ca acesta ar fi beneficiat de un bonus consistent pentru a favoriza firma care, ulterior, urma sa construiasca blocurile. Angajatii SIS sustin ca ex-directorul institutiei ar fi incasat 450 mii euro, bani care i-a permis sa-si construiasca o casa pe str. Drumul Viilor 22, unde s-ar fi mutat cu traiul impreuna cu familia, scrie Jurnal de Chisinau. Un alt fapt care i-a revoltat si mai mult pe investitori este ca la initiativa fostei conduceri, contractul incheiat in toamna anului 2008 de SIS cu firma II ”Tomaili Argo”, al carei conducator si fondator este Ivan Tomaili, a fost secretizat.
…………………………………

Frauda imobiliara din cadrul programului ”Casa ta” nu este singurul caz in care cetatenii au fost trasi pe sfoara. Potrivit Publika.md, alte doua blocuri de pe strada Cuza Voda si trei de pe strada Sarmisegetuza, din Capitala, urmau sa fie date in exploatare inca acum trei ani. Firma ”Nour Co.” SRL, care construia blocurile locative, a incasat banii de la cumparatori, a ridicat imobilele si aici si-a incheiat activitatea. Directorul firmei, Tudor Butuc, a disparut cu tot cu bani, iar acum este anuntat in urmarire generala.
………………………………..
In 2010, firma a intrat in proces de insolvabilitate. “Casa de pe Cuza Voda a fost construita fara proiect, practic fara autorizatie. El vindea cu 735 de euro, mie mi-o vindea cu 650 de euro, cuiva ii vindea cu 550 de euro. Avem cazuri când fostul proprietar a vândut de doua ori apartamentul”, a declarat pentru Publika, Dumitru Chicu, administratorul insolvabilitatii.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro) 

Geopolitica si imobiliarele

Piata imobiliara poate fi influentata determinant de diverse evenimente, dintre cele mai atipice, un analist imobiliar trebuind sa tina cont de acestea. Marile mutatii politice au determinat mai totdeauna astfel de influente asupra pietii imobiliare, unele mai subtile, altele radicale.

Revolutia castrista din Cuba, din anii ’60 a dus la prabusirea pretului imobilelor de vacanta din Havana, hotelurile, cazinourile si restaurantele de pe coasta dupa cum si proprietatile imobiliare rurale detinute in mare parte de companiile United Fruit si Industrial Alcohol si-au diminuat valoarea de piata de 10 ori, in mai bine de cateva luni.

Peste doua decenii, temandu-se de nationalizarea ce parea iminenta dupa alipirea la China, zeci de mii de proprietari de apartamente din Hong Kong si-au sos la vanzare imobilele, determinand o scadere dramatica a preturilor. Cei care au avut inspiratia sau rabdarea de a astepta, s-au dovedit niste norocosi mai degraba decat speculanti bine informati.

Dar schimbari de amploarea celor despre care vorbesc pot avea si efectul invers al consolidarii valorii de piata pentru imobilele pozitionate strategic in astfel de momente. Astfel, dupa ce Iugoslavia s-a destramat intr-un sir de conflicte sangeroase, orase cum ar fi Neum si Kopaonik au crescut in insemnatatea turistico-geografica pentru natiunile lor. Turistii sarbi au abandonat vechile resorturi ale Sloveniei in favoarea proaspetei statiuni Kopaonik iar instaritii noii Bosnia-Hercegovina construiesc resedinte valoroase in unicul port maritim al tarii, Neum.

Despre cum au influentat si influenteaza in continuare modificarile geopolitice piata imobiliara din Romania ma gandesc sa scriu intr-un alt post.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Speculantii de langa cimitir

In cele de mai jos redau un articol despre speculatiile imobiliare ale momentului. Este reteta baietilor destepti ai crizei, dar destepti in adevaratul sens al cuvantului. Se numeste cinism desavarsit si o buna cunoastere a mecanismelor pietei locale, a aspectelor legislative si fiscale care stau in spatele existentei si mortii unei firme. Trist dar corect, dupa teoria keynesiana a economiei de piata.

Centrul comercial City Mall, rascumparat in toamna anului trecut de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas pentru 17,3 mil. euro, intra intr-o etapa de renovare care va fi incheiata la vara.
Dupa ce in mai 2008, pe varful „bulei“ imobiliare, Ioannis Papalekas a reusit sa vanda complexul UpGround din Pipera pentru 340 mil. euro catre Deutsche Bank, incasand personal peste 170 mil. euro, anul trecut a rascumparat City Mall pentru 17,3 mil. euro, dupa ce in 2006 il vanduse cu 103,5 mil. euro.
Istoria City Mall, complex comercial intrat in faliment in noiembrie 2010, este foarte zbuciumata. Dezvoltatorul proiectului l-a vandut in 2004 pentru 25 mil. euro companiei Jaguar Development, controlata de investitori greci si israelieni.
Un an mai tarziu, mall-ul avea un nou proprietar, firma Victoria Holding – controlata de Ioannis Papalekas, care platise 46 mil. euro. In 2006, Papalekas dadea prima sa „lovitura“ pe piata imobiliara. Valoarea proiectului crescuse substantial si a reusit sa il vanda mult mai scump, adica la 103,5 mil. euro, fondului australian APN European Retail. Cinci ani mai tarziu grecul a revenit la carma proiectului, de aceasta data doar pentru 17,3 mil. euro.
Centrul comercial City Mall, amplasat langa cimitirul Bellu din Capitala, a intrat in faliment in noiembrie 2010, din cauza unor datorii care se ridica la 76 mil. euro. Cei mai mari creditori ai proiectului sunt UniCredit, cu o expunere de 36,7 mil. euro, si Bancpost, cu 5,15 mil. euro.
Mall-ul are o suprafata construita de 31.000 mp, din care 14.348 mp inchiriabili, desfasurata pe un teren de 7.774 mp. Alaturat imobilului este si o parcare cu 880 de locuri, care are o suprafata desfasurata de 31.000 mp, din care 3.497 mp este zona comerciala.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro) 

Brandul de tara (2)

Daca vrei sa ai reputatie, nu te poti asocia cu parteneri care nu au si nici nu sunt interesati in a-si construi o reputatie. In acest sens, merita sa ne uitam o clipa cu cine lucreaza statul roman: Spedition UMB S.R.L., Romstrade S.R.L., Confort S.A., Pa&Co International S.R.L., Tel Drum S.R.L., Vega’93 S.R.L., Euro Construct Trading ’98 S.R.L. Onorabile cum le prezumam a fi, cred ca pot sa risc totusi afirmatia ca nu prea ati auzit de ele –sau, oricum, nu ati auzit lucruri de bine. Daca ar publica un loc de munca, probabil ca nu ar fi prima prioritate sa va trimiteti Cv-ul. De altfel, numele generice sunt parca alese special pentru a se pierde in peisaj, pentru a nu atrage atentia cu nimic. Nu acelasi lucru se poate spune despre afacerile acestor firme – vorbim de venituri de sute de milioane de Euro, cu profituri de zeci de milioane de Euro – aproape in totalitate obtinute de la statul roman.

Vi se pare ciudat ca nu au branduri? Cum se poate asta? In topul primelor 100 de companii care fac afaceri cu statul roman (Top Ziarul Financiar 2009) observam ca mai bine de 70% sunt companii de care nu a auzit nimeni niciodata, ba chiar se straduiesc sa nu auda nimeni, niciodata de ele. Daca acestea ar avea branduri insa, nu-i asa ca ne-ar atrage atentia asupra lor, s-ar incarca cu o responsabilitate mult mai mare si atunci, poate, am avea, in sfarsit, sosele care nu se strica in 6 luni?

Intrebarea si mai neplacuta insa este: daca ele nu au brand, cum ar putea statul roman sa aiba reputatie? Daca statul roman lucreaza cu astfel de colaboratori, cum este el perceput? As face o recomandare statului roman, daca o sa vrea vreodata sa fie un manager respectat (strict cu referire la branding): un partener cu brand reputat transfera intotdeauna credibilitate unui proiect si, in acelasi timp, reduce riscul unui rezultat prost. Niciodata un partener reputat nu va face ceva care sa-i altereze propria reputatie, fiindca tocmai aceasta imagine este certitudinea viitorului sau.

Astfel ca toate “selectiile” acestea din achizitiile publice facute eminamente pe baza “pretului cel mai mic” nu pot da efecte spectaculoase: cei care au reputatie si au acumulat experienta nu pot oferi cel mai mic pret, din acelasi motiv pentru care un Mercedes nu costa cat un Trabant.

Incepeti sa selectati parteneri si prin reputatie, nu numai prin pretul cel mai mic! In fapt, pretul cel mai mic este o premisa a coruptiei si modul prin care sunt dati la o parte jucatorii importanti, cei cu brand, cei cu reputatie, cei care nu ar accepta niciodata sa dea mita si nici sa lucreze un proiect dubios, plin de riscuri sau un proiect de mantuiala, care “trebuie facut”. Trebuie ales pretul cel mai mic dintre participantii cei mai reputati, asta e cu totul si cu totul altceva: suntem prea saraci si prea amarati ca sa ne putem permite proiecte de calitate indoielnica.

Si mai am aici si teoria mea, personala, a dublului standard: cum poate un manager (cititi guvernant) al acestei tari sa functioneze dupa doua standarde de calitate si aspiratie? Cand vine vorba despre persoana sa – sa selecteze cele mai scumpe, aspirationale si reputate branduri (de la  Hermès la Ferrari, de la licee elvetiene la Spitalul Charité din Berlin, de la Rolex la Mandarin Oriental Hotel etc.), iar cand vine vorba despre tara in care traieste si pe care trebuie sa o conduca spre o viata mai buna a celor care i-au dat voturile, sa aleaga doar second hand, falsuri si facaturi? Aplica el/ea vreodata criteriul “pretul cel mai mic” cand isi cumpara posete sau autoturisme? Ce fel de om este acesta? Ce fel de manager este acesta? Va las sa raspundeti si va invit sa o faceti fara emotie, ci mai bine sec, rational. O sa va doara mai putin.

Pentru conformitate, aceasta excelenta abordare apartine Anetei Bogdan, Branding pe frontul de Est, pag. 89. Asta pentru ca sa nu ne acuze de plagiat vreun grup de securisti cocotati pe un deal, cum se obisnuieste prin zilele astea.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Zeitgeist local

Sunt zilele promisiunilor din care multe vor ramane desarte inainte de a fi spuse. “Cadindatii” se plimba in costume sobre printre strazile pline de gropi si ne vorbesc despre potentialul turistic imens al orasului si, oprindu-se pe sub vreun stalp incarcat pana la refuz cu cabluri si fire neizolate, vor povesti despre infrastructura occidentala pe care vor sa o creeze.

Scena se repeta simptomatic la patru ani de mai bine de 20 nu gresesc, 70 de ani… se poate sa gresesc. Si in tot timpul asta gaurile din asfalt se largesc, cladirile de patrimoniu din centrul istoric se pravalesc in ruina, Timisoara geme. Din cand in cand un “cadindat” zbiara despre palatele tiganesti ridicate sub ochiul inchis al primariei pe Loga iar un altul taie pompos panglica unui imobil de birouri din sticla neagra aruncat intre doua cladiri de 200 de ani fiecare.

Lista oficiala a monumentelor istorice cuprinde la “Fortificatiile cetatii Timisoara” doar zidul de 2 pe 2 din Parcul Botanic in timp ce barurile cu figuri si cluburile de noapte ocupa in Bastionul Terezia amplasamente definite in hartii ca “muzeul muzicii” si “galerie-crama” sub celalalt ochi inchis al Consiliului Judetean.

Ori de cate ori trec pe trotuarele din Piata Unirii sunt nevoit sa ocolesc bucatile de tencuiala desprinsa de pe peretii scorojiti ai imobilelelor de pe care nu se vede, de multe ori, culoarea zugravelii. In tot timpul asta, 20 de ani sa spunem, serviciul patrimoniu al orasului “a repartizat” la greu si pe 2 lei, spatii comerciale de valoare unor investitori “strategici” nascuti prin Palestina sau scoliti prin URSS, compensand prin incasarea unor taxe de concesiune pentru terase ce distrugeau pavajul vechi si a unor taxe de parcare pentru locuri ce blocau circulatia orasului. Se numeste o buna administrare.

Iar acum vrem sa devenim Capitala Culturala Europeana fara sa avem infrastructura necesara pentru asta. Incepem si terminam cu un cinematograf-filarmonica si un castel-muzeu-de-provincie a caror gestiune a fost plasata dealungul timpului de la primar la presedinte de consiliu, cu directori pe cat de pitoresti pe atat de impotenti. Se numeste infatuare gratuita.

Dar poate ca ar trebui sa lasam deoparte proasta administrare si infatuarea si sa trecem la treaba. De 20 de ani e momentul, si poate ca e ultimul pe care il mai avem inainte ca totul sa devina o mare ruina.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Casa florarului, sfarsit sau un nou inceput?

Trunchiate, de ici, de colo…  o poveste

Casa Muhle are o vechime de peste 200 de ani si a apartinut unui faimos florar Muhle. In urma cu mai bine de 10 ani, cladirea monument istoric, a intrat in posesia unui clan de romi, cel al familiei Stancu. Multa vreme vila a fost lasata in paragina, iar in oras se stia ca imobilul ar fi de vanzare pentru suma de 1 milion de euro.

Comitetul civic pentru patrimoniul urban al Timisoarei, alcatuit din componente ale societatii civile, considera ca ceea ce se intampla la clairea monument de pe strada Mihai Viteazul nr.3 este un atentat la istoria si memoria orasului si a regiunii Banat, la libertatea cetatenilor de a li se respecta traditia si identitatea, la insasi libertatea de a trai intr-un oras civilizat.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului Timis, Madalina Mezdrea, a declarat pentru www.tion.ro ca politistii s-au sesizat din oficiu si au cerut un control, vinerea trecuta, la casa Muhle, situata in centrul Timisoarei, pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 3. Ea a precizat ca, in urma acestui control, politistii au inceput cercetari atat fata de proprietari, cat si fata de firma constructoare.

O echipa formata din inspectori de la Primaria Timisoara si Inspectoratul de Stat in Constructii, insotita de politisti si politisti locali au mers zilele trecute la casa Muhle si au cerut oprirea lucrarilor.
„S-a constatat faptul ca modul in care se executa lucrarile de restaurare nu respecta procedurile impuse de o interventie la o cladire de patrimoniu, drept pentru care Primaria Municipiului Timisoara, prin Institutia Arhitectului Sef, a dispus sistarea oricarei lucrari”,  se arata intr-un comunicat al Primariei.
Atat proprietarul, cat si cei care executa lucrarile de reabilitare au fost chemati la Primaria Timisoara pentru a da explicatii pentru nerespectarea autorizatiei.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

"Clasification" in "real estate"

Am dat din greseala de un articol al lui Dragos Dragoteanu, expert imobiliar de succes si bloger plin de verva si umor, un articol in care clasifica creativ imobilele din perspectiva unui agent imobiliar hatru si „lovit” de criza. In spatele umorului sta mult, mult adevar. Trist adevar…  

1. Imobilele “muzeu”. De departe, privind din avion Bucurestiul, cele mai frumoase “muzee” imobiliare au devenit cateva restaurante. In functie de locatie, langa lacuri, pe bulevarde, in cartiere sau la periferie, sute de mii de euro aruncati pe mobilier si utilaje ultima generatie s-au risipit din lipsa de clienti. 

2. Imobilele “puscarie”. Daca vedeti ceva gratii la ferestrele unor spatii comerciale sau o vitrina obturata complet, e clar ca in spate e intuneric. Nu si pentru sobolani sau pisici. Astfel de spatii sunt din ce in ce mai frecvente. Cauzele sunt putine, dar relevante. Proprietarii sunt atat de “bogati” ca au uitat de aceste proprietati. Bancile sunt dornice sa evalueze spatiile respective ca sa le adauge in portofoliul creditelor neperformante.  

3. Imobilele “monument”. Aici vorbim deja de istoria post-decembrista a imobiliarelor. Exista romani care au facut bani frumosi pe vremuri. Cand imobiliarele au devenit sport national, s-au gandit ca se pricep la constructii. Avand un teren in proprietate, au inceput sa ridice un monument. Cu fundatie, din beton si fiare. Pe alocuri, au adaugat si putina sticla, ca sa dea bine la public. Nu au avut nevoie de arhitecti sau consultanti imobiliari buni. Ce naiba, doar romanii se pricep la toate. Acum, acesti “raposati” antreprenori sunt administratorii propriei neputinte si ignorante.

4. Imobilele “tampon”. Luati expresia cum vreti. Important este mesajul imobiliar. Si acesta e simplu. Un imobil tampon este un apartament inchiriat din cand in cand. De cine apuca sau – mai bine zis – de cine are nevoie pe o perioada scurta de timp. Proprietarul unui astfel de imobil e un fericit! El nu are treaba cu eficienta in acest domeniu, cu rentabilitatea, cu amortizarea investitiei etc. Conteaza ca din banii luati din chirie – eventual la negru! – isi acopera cheltuielile cu intretinerea. In rest, un astfel de bun imobil nu poate fi considerat decat o pierdere de timp si de bani. Face parte din categoria celor care nu conteaza pe piata imobiliara, mai ales in conditii de criza. Proprietarii sunt legati sentimental de epavele lor imobiliare, chiar daca sunt impotenti financiar.

5. Imobilele “sendvis”. Daca aveti un apartament intr-un bloc vechi, aveti in vedere ca… expira. Ca si oamenii, apartamentele imbatranesc! Degeaba au fost reabilitate blocurile, ca stim cu totii cum sunt construite majoritatea blocurilor comuniste. E ca si cum la batranete mai pui o haina calduroasa pe tine, dar tu ai reumatism avansat. Sau sa dai o masina pricopsita unui sofer trecut bine de prima tinerete, cu o boala incurabila. Cam asa e si cu bucuria reabilitararii termice.

6. Imobilele “conserva”. Arata bine! Ambalaj impecabil, concentratie maxima, termen de valabilitate prelungit. Le regasim in imobilele noi, mai ales in ansamblurile rezidentiale din cartiere sau de la periferia oraselor. Daca te uiti pe fereastra socializezi fara sa vrei. Stii exact cati ani are vecina din blocul de vizavi, cine a trecut pe la ea in ultima luna. Uneori, te simti mai aproape de ea decat de propria consoarta. Daca ai timp liber, poti sa cunosti linistit tabieturile vecinilor de bloc. Esti la o aruncatura de bat de ei. In definitiv, ce poate fi mai frumos decat o comunitate imobiliara bazata pe o apropiere fortata.

7. Imobilele “mortaciuni”. Se ia un dezvoltator in insolventa sau faliment. Se “fezandeaza” cu ceva relatii in conducerea bancii finantatoare si se incearca o combinatie noua. Banca pierde ceva, dar isi scoate parleala din alta parte. De la clientii buni platnici. In culise, partile negociaza. Dezvoltatorul a “spalat putina” si nu mai e de gasit. Firma de insolventa aleasa isi face treaba si incaseaza comisionul muncit. Imobilul intra in conservare un timp indelungat, pana cand pretul ajunge minim. Dupa ce trece criza isi va gasi un cumparator din categoria “hienelor” – un fond de investitii sau un alt dezvoltaror care a supravietuit din contracte cu statul roman. C-asa-i in imobiliarele grele. Vreti exemple? Cautati pe net “ansambluri rezidentiale in faliment”.

8. Imobilele “momeala”. Ati auzit de unitatea mostra? Da, se practica in domeniu imobiliar si nu numai. Dezvoltatorii arata un “exemplar” spre studiu potentialilor cumparatori. De cele mai multe ori au talentul de a demonstra ca pot sa faca ceea ce, de fapt, nu pot realiza. Pentru ca, in Romania imobiliara, intre promisiuni si realitatea de dupa este o diferenta uriasa. Ca in politica! Asa au aparut procesele. Si nu sunt putine. Dezvoltatorii promit ceva si livreaza altceva. Doar naivii nu stiu ca promisiunile sunt cea mai ieftina marfa. Asa ajung si cumparatorii de buna credinta sa se convinga ca dezvoltatorii imobiliari sunt o categorie sociala absolut aparte in tara noastra

9. Imobilele “de colectie”. Aici vorbim de pasionati si profesionisti in domeniu. Nu de rechini imobiliari. Ei, rechinii, mananca orice si nu au gusturi. Au doar zerouri in conturi si… dosare penale. Colectionarul are stil si gusturi. Are scoala, iar asta se vede de la distanta. Are bani si stie sa se bucure de ei. Demonstreaza acest lucru prin “piesele” de colectie imobiliara pe care le achizitioneaza in timp. Nu se grabeste, pentru ca o colectie de orice fel necesita rabdare. Ca in arta. Cum orice imobil are un destin, ele ajung de obicei la cei care le merita. De fapt, imobiliarele tin de civilizatie. In Romania, e un lucru rar. Colectionarii imobiliari sunt inca in formare. Mai dureaza.

10. Imobilele “reper”. Aici e simplu! Cine nu vrea sa fie in lumina imobiliarelor de succes? Cine nu vrea un teren in prime-location, pe care poti sa dezvolti orice? Conteaza amplasamentul. Numarul unor imobile de acest gen este mic. Scuze! Extrem de mic. Cladirile construite in locatiile de top sunt vanate permanent de toti oamenii cu bani. Si cum bani exista, pretul nu este mic. Conteaza cine e dispus sa plateasca mai mult pentru a cumpara ceva ce merita. Astfel de imobile nu tin cont de vremuri. Ele nu se vand decat departe de ochii lumii curioase. Tranzactiile se fac in circuit restrans.

Imobiliarele evolueaza. Permanent. Selectia se face in timp. Individual, fiecare proprietate incepe deja sa se incadreze intr-o anumita categorie. Si aceea va fi valoarea ei reala. Criza nu face decat sa o pozitioneze corect. Acolo unde ii e locul.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Ma doare capul

Citesc on-line ziarul Adevarul. 3 articole despre diverse afaceri imobiliare ajunse in instanta. Si citesc si despre hotararea instantelor. Si ma doare capul.

Tiganii acuzati de tepe de un milion de euro si achitati de doua instante: ultima faza a procesului incepe peste o luna, la Curtea Suprema
Lucia Seifert si Petru Jurj au fost trimisi in judecata de procurorii DIICOT pentru inselaciune, fiind acuzati ca au inselat mai multe persoane cu suma de aproximativ un milion de euro. Tribunalul Timis si Curtea de Apel a dispus achitarea inculpatilor, iar procesul a ajuns acum la Curtea Suprema.

Sentinta prin care sotia fostului procuror general al Romaniei a fost „albita” in dosarul mafiei imobiliare
Notarul Safta Criste, sotia fostului procuror general al Romaniei, Mircea Criste, a fost urmarita penal in dosarul privind afacerile cu terenuri cu acte false. Zece persoane au fost trimise in judecata. Safta Criste a fost scoasa de sub urmarire penala si a primit o amenda administrativa de 1.000 de lei. Instanta a anulat si aceasta amenda, judecatorul anuland punct cu punct acuzele procurorului.

Prim-procurorul urmarit din candelabru cum ia mita vrea sa devina avocat. Fara examen!
Ciprian Zamfirescu, fostul sef al Parchetului de pe langa Judecatoria Sannicolau Mare, judecat pentru corupţie, vrea sa intre in avocatura fara examen. Baroul nu il primeste, iar Zamfirescu cere in instanţa primirea in profesie cu scutire de examen.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

E mica frate, e mica... abia ti se vede

Statisticile spun ca e mica si ca se va micsora in continuare… despre piata imobiliara vorbim. Luna februarie 2012 a inregistrat cel mai mic numar de oferte din ultimii 5 ani, pentru aceeasi perioada a anului.

Lipsa de lichiditati (mai exista doar cativa saci cu bani pe la un zgarcit sau altul), blocarea completa a creditarii (bancile subventionate de guverne neghioabe zeci de ani nu prea suporta economia de criza), neincrederea in piata (cu o populatie panicata de mass-media de duzina), incertitudinea locala (nationala a se intelege, datorita alegerilor penibil de neeconomice ce se apropie, pentru a se intelege si mai bine), incertitudinea globala (prabusirea europeana, mai concret, prinsa intre interesele de lobby ale marilor banci si necesitatile electorale de natura sociala), toate astea prelungesc agonia unei piete cladita dintr-un inceput prost.

Pe aici, local, micro… nu prea avem ce face… asteptam.

Cea de-a doua luna a anului 2012 vine cu un record negativ pe piata imobiliara: cel mai mic numar de oferte inregistrat pentru aceasta perioada in ultimii 5 ani.

De altfel, exceptând luna decembrie când, pe fondul Sarbatorilor si al concediilor, numarul de oferte este an de an unul redus, in februarie 2012 s-a atins minimul absolut din 2007 incoace.

In aceste conditii, preturile medii solicitate de proprietari in februarie nu au inregistrat modificari semnificative. 

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Ulciorul care insista sa se faca cioburi

Unde a gresit personajul din poveste, as putea sa va intreb dupa ce veti citi articolul de mai jos.  Sau unde nu a gresit? Va asigur ca este vorba despre cateva greseli abia perceptibile…

Scenariu ca la Hollywood, in localitatea timiseana Lugoj. Un barbat de 61 de ani a modificat testamentul unui fost sot al mamei, insusindu-si mai multe cladiri. Ba mai mult, acesta a scos chiriasii din case cu forta si bataie.
Acum mai bine de 20 de ani, M. Petru a falsificat testamentul unui fost sot al mamei sale, in urma caruia s-a ales cu mai multe cladiri din Lugoj a caror valoare de impozitare este de aproximativ 2.000.000 lei.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro) 

Jos cu palaria

Cei din Bucuresti o dau cu “Jos palaria” si asa a ramas sintagma pentru majoritatea romanilor. Pe aici prin Banat se spune ”Jos cu palaria”. Se spune rar si doar atunci cand cineva merita cu adevarat aprecierea asta. Banatenii isi tin palariile adanc infundate pe cap, arogant de infundate.

Dar de data asta aprecierea este unanima. Cunoscutul antreprenor local, admirat pentru spiritul sau comunitar la fel de mult ca pentru cel de intreprinzator, Ovidiu Sandor merita aprecierea noastra.

In sfarsit, afacerea despre care se vorbea prin culise de cateva luni, s-a perfectat. Sunt curios ce urmeaza…

City Business Centre din Timișoara, vândut cu aproape 50 de milioane de euro

Omul de afaceri Ovidiu Șandor a realizat o tranzacție de răsunet pe timp de criză. Complexul de birouri din Piața 700 a fost vândut unor sud-africani.

Fondul sud-african de investitii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) a achizitionat complexului de birouri City Business Centre Timisoara, deținut de omul de afaceri Ovidiu Sandor. „Implicarea unui fond de investiţii de talia NEPI constituie o garanţie pentru administrarea şi evoluţia proiectului şi reprezintă, totodată, un angajament pe termen lung pe care ni-l asumăm faţă de chiriaşii noştri”, a anunțat Ovidiu Şandor, care va asigura, până în 2015, administrarea întregului proiect şi se va ocupa de dezvoltarea corpurilor D şi E care urmează a fie finalizate în următorii doi ani.

Tranzactie record pe piata de birouri din provincie: City Business Centre din Timisoara a fost vandut catre NEPI
Parcul de afaceri City Business Centre din Timisoara, dezvoltat de Ovidiu Sandor si partenerii sai de afaceri, a fost achizitionat de catre fondul de investitii sud-african New Europe Property Investments (NEPI), tranzactia fiind asistata de compania Jones Lang LaSalle.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Schimbare de directie in sens unic

Unii numesc asta “schimbare de directie”. Eu ii spun revenire la normal… in sfarsit.

In conditiile in care Romania, cu piata ei imobiliara cu tot, este cea mai saraca tara din UE si asa a fost dintotdeauna, intentia de a vinde case mari in zone de periferie din ce in ce mai indepartate de centrul oraselor la preturi din ce in ce mai piperate a fost o utopie. O utopie cu atat mai evidenta cu cat in aceeasi perioada de timp, in Germania se vindeau cu mare succes apartamente in condominium,  iar italienii se bateau pe apartmentele liliputane din zonele istorice ale marilor orase ale Peninsulei.

O schimbare de directie cu sens unic, as spune. Si cu grave accidente as mai zice, accidente care abia acum incep sa apara. Accidente care inseamna megacartiere de periferie cu case mari, neterminate si goale, fara elemente minime de infrastructura. Blocuri uriase cu cateva apartamente ocupate printre campuri batute de vant si mormane de moloz napadite de balarii, cartiere si blocuri care se vor casca sinistre inca multi, multi ani de acum incolo.

Schimbare de directie pentru vanzatorii de locuinte noi: focus pe proiectele mici
In conditiile in care dezvoltatorii nu mai lanseaza proiecte de amploare, intermediarii se orienteaza spre promovarea celor de mai mici dimensiuni.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Fricosu si laptopul sau

Incercand sa cercetez ce mai este nou printre fraudele imobiliare de pe aici sau oriunde, am dat de urmatorul articol.

Hilar mi s-a parut la prima vedere, dar extrem de interesant pana la urma. Si daca trecem de frauda in sine, zabovim putin la chestiunile juridice si sfarsim analizand la seriozitatea cu care se administreaza justitia la altii, nu ajungem decat sa ne ingrozim ce neam suntem… din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Ramona Fricosu, o romanca in varsta de 49 de ani, este acuzata de justitia americana pentru frauda imobiliara. Acum, judecatorul intentioneaza sa o oblige sa ofere anchetatorilor parola ccalculatorului personal.
Presa din SUA relateaza insa ca intentia judecatorului contrazice un articol din Constitutia Statelor Unite ale Americii, prin care orice persoana are dreptul de a refuza sa ofere informatii care ar putea sa o incrimineze.
Ramona Fricosu (49 de ani) a fost condamnata in octombrie 2010 pentru frauda imobiliara. Laptopul romancei a fost confiscat, iar politia crede ca in interiorul acestuia sunt informatii incriminante. Insa, din octombrie şi pana acum, anchetatorii nu au putut obtine parola laptopului.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Un alt fel de frauda

M-a cuprins azi o tristete si o frustrare de care incerc sa scap aruncand problema in “eter”.

Un prieten de-al meu si-a rupt mana la schi. Intamplare nefericita, dar la care trebuie sa te astepti cand hotarasti sa practici aceste sporturi sugestiv denumite “extreme”. Totodata o ocazie buna sa iei contact cu sistemul medical si cu viciile sale. Cu totii stim cat din veniturile noastre se indreapta spre gaura neagra cunoscuta drept: “contributii la sistemul de sanatate”. Astfel, eu, naiva de felul meu ma astept ca interventia medicala sa nu insemne o cheltuiala prea mare.  Poate ca asa ar fi daca romanul n-ar fi luat contact cu civilizatia orientala, si cu ale sale obiceiuri care nu vor nicicum sa se dezlipeasca de noi.  Ati ghicit, problema mea este bacsisul.

Multumita lui Dumnezeu, inca nu am fost in situatia de a fi internata in spital ca sa observ nemijlocit cum se desfasoara lucrurile, dar de cand ma stiu am auzit povesti legate de acest subiect. Am ajuns chiar sa nu suport medicii si asistentele din cauza ca am vazut prea multi oameni sarmani, de la baza societatii, amarati, fara dinti, dandu-si ultimii banuti drept bacsis,  sub actiunea spiritului de autoconservare, de frica sa nu fie tratati altfel decat restul. Nu mai vorbesc de caracterul moral al celor care iau… n-are rost.

In schimb mi-a sarit in ochi altceva. Se pare ca “atentia” ajunge in buzunarele corespunzatoare dupa realizarea operatiei.  Asta inseamna ca de fapt, nu frica este mobilul, ci obisnuinta. Ne-am obisnuit oameni buni, sa dam niste sume exorbitante, deoarece nu vorbesc de o ciocolata, un buchet de flori de multumire, nuuuu in cazul concret de care vorbesc bacsisul se invarte intre 200 – 300 euro pe operatiune. Ne-am obisnuit sa ne plangem de sistemul corupt si sa fim primii in rand la a-l alimenta.

Ganditi-va ca lor le este bine asa. Natura umana le dicteaza sa nu taie gaina cu oua, prin urmare nu vor refuza aceste atentii.  NOI trebuie sa ne hotaram sa nu mai jucam in stilul acesta oriental. Haideti sa vedem fiecare dintre noi ce se intampla daca refuzam sa platim tributul si sa multumim celor care isi fac meseria pentru care sunt platiti printr-un simplu zambet si un clasic, dar plin de inteles: “multumesc” .

Haideti sa nu ne mai fraudam pe noi si pe semenii nostri…

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Acele vremuri de demult...

Citesc zilele astea o carte. Este vorba despre Moartea si viata marilor orase americane a lui Jane Jacobs.

Aceasta descrie capacitatea retelelor sociale de a aduce siguranta publica in vechile cartiere din orasele americane. In prima jumatate a secolului XX un cartier precum North End din Boston a fost populat in mare parte de imigranti italieni si de urmasii lor. Din exterior cartierul parea sordid si dezorganizat. Si totusi, comunitatea, desi saraca, avea o mare rezerva de capital social incorporat in relatiile dintre familiile care locuiau in acelasi cvartal. Spre ex. delicventa era, in mare masura descurajata de adulti, acei adulti care ieseau in strada sa-i urmareasca pe tinerii ce riscau sa intre in incurcaturi si pe necunoscutii care ii puteau atrage pe cai gresite. Intr-un asemenea cartier aglomerat, oamenii se aflau in permanenta in strada, unde munceau, mancau, faceau cumparaturi si afaceri.

Scriitoarea descrie forta acestui gen de retea sociala descriind un incident care a avut loc in fata apartamentului ei din Manhattan, cand un barbat a incercat sa tarasca o fetita pe trotuar, iar fetita a opus rezistenta:

“Uitandu-ma pe fereastra mea de la etajul doi, decisa sa intervin daca era cazul, am observat ca nu mai avea rost. Din macelaria de la parterul blocului tisnise proprietara magazinului, impreuna cu sotul ei; se protapise nu departe de omul acela, cu bratele incrucisate si cu un aer hotarat intiparit pe chip. Joe Cornacchia, care, impreuna cu ginerii lui, are un magazin de delicatese, a aparut in acelasi moment si sa infipt pe celalalt trotuar. Cateva capete s-au ivit la ferestrele apartamentelor inchiriate de deasupra, unul s-a retras repede, iar persoana in cauza a aparut peste cateva secunde in cadrul usii, in spatele acelui barbat. Doi barbati din barul de langa macelarie au rasarit in cadrul usii si au asteptat. Pe partea unde locuiam eu, am observat ca lacatusul, zarvagiul si patronul spalatoriei iesisera din magazinele lor si ca scena mai era supravegheata si de la alte ferestre decat ale noastre. Barbatul nu stia, dar era inconjurat. Nimeni n-ar fi tolerat ca fetita aceea sa fie tarata undeva, chiar daca nimeni nu o cunostea.”

Imaginati-va apoi aceasta scena in cartierul vostru, oricare ar fi acesta, astazi.

Nu mai avem de mult retele sociale sau siguranta publica… avem in schimb “causes” pe “facebook” pentru copii admonestati… undeva in cartierul nostru.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Razboiul lumilor

Paraseam conacul Tudos calcand pe lespezile de piatra si incercand sa nu ne impiedicam in statuile liliputane din gresia roasa de vreme. Usa masiva din stejar, sculptata cu motive populare maghiare scartaie in urma noastra. Un vant taios ne trezeste din amorteala mancarii si bauturii in care ne-am poticnit de prea multa vreme. Din dreapta, un caine latra printre zabrelele de fier forjat ale gardului, in timp ce cateva raze palide de lumina ce razbat de la fereastra casei hangiului lumineaza fantasmagoric bustenii ciopliti de mesteri populari, muzeul in aer liber cu care se mandreste atat de mult Geza Tudos.

Iesim in strada prin poarta masiva si, orbecaind la lumina lunii, ne indreptam spre locul in care vom innopta, in curtea vecina dar aflata la mai mult de doua sute de pasi, conacul Cimponeriu. Vantul ne trezeste de-a binelea in timp ce amfitrionul nostru ne povesteste despre fiarele salbatice ce ajung uneori in locurile pe unde ne preumblam acum la vremea prea putin potrivita pentru simtamintele noastre de oraseni comozi.

Ajungem la destinatie, in fata portii la fel de masive ca cea pe care tocmai am inchis-o in urma noastra. Doua siruri maiestuoase din arborele acela numit pe aici zada se deschid in fata noastra. Urcam in varf unde in spatele unei curti mari, innobilata de un nuc urias se infatiseaza locuinta masiva, cu doua caturi ale conacului in care urmeaza sa ne odihnim. Daca, in bezna ce ne inconjoara si in amorteala ce ne incearca, vom gasi cheia.

Sa revin cu picioarele pe pamant, imobilele despre care vorbesc mai sus, conacul Tudos si conacul Cimponeriu sunt cele mai fascinante cladiri pe care le-am vazut in ultima vreme. Supravietuitoare ale razboaielor si urgiei comuniste strajuiesc intrarea in Minisul Aradului de mai bine de 150 de ani. Ele reprezinta marturii ale geniului creator, dar si ale muncii sarguincioase a locuitorilor de orice neam ce au trait cu demnitate prin aceste locuri. Onoare trecutului in jalea prezentului.  

(textul original pe www.fraudaimobiliara)

Goana dupa...

Acum mai mult de 100 de ani Jules Verne scria Goana dupa meteor. Din punctul de vedere al unui analist imobiliar, aceasta era povestea prin care, o bucata de pamant arid, afectata de evolutia tehnologiei devine o comoara de nepretuit.

Citisem mai apoi ca, prin anii ’80, un batran pensionar din Tokio proprietar a catorva parcele agricole pe malul marii, devenise peste noapte un milionar bogat pe fondul boom-ului imobiliar din capitala nipona a acelor ani.

Astazi citesc un articol despre “stanca de aur” pe care patru natiuni o disputa intr-un litigiu international. O mica bucata de pamant arid, in mijlocul marii, situata deasupra unor resurse importante de hidrocarburi.

Astfel de situatii ce par desprinse din povestile lui Jules Verne vor fi din ce in ce mai des intalnite pe masura ce tehnologiile contemporane si dezvoltarea economica vor inghiti din ce in ce mai mult  resursele aproape epuizate ale planetei. Din ce in ce mai des vom auzi cum locuitori bonomi ai unor sate razlete de la capatul lumii sau triburi blajine din mijlocul ultimelor paduri se transforma peste noapte, dar nu pentru multa vreme in bogati proprietari imobiliari ai viitorului ciudat ce vrea sa vina.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)