Ies din birou indreptandu-ma spre Piata Marasti. Aglomeratie ca de obicei in zona aceea de la coltul Pietei Unirii, masini parcate aiurea si masini care se inghesuie sa treaca prin unicul sens de circulatie ramas liber, pietoni grabiti printre turisti rarefiati ce pare ca au ajuns din greseala prin aceste locuri.
La coltul pietei, printre pietoni si masini, doi vagabonzi, aurolaci cum ne-am obisnuit sa le spunem, se inghesuie in cladire. Unul se urineaza pe perete in timp ce striga la cel de-al doilea:
– Baga-te ma, sa nu ma vada. Ce sa fac daca imi vine?
Trec in fiecare zi pe langa cladirea aceasta. Iar acum trec pe langa ei fara sa reactionez macar.
Siderat poate e cuvantul, socat cu siguranta si jenat de imaginea scabroasa ce imi este dat sa vad, trec pur si simplu mai departe. Constat ca am gresit si destinatia pentru ca sa ma trezesc dupa cateva minute schimband directia inspre locul spre care plecasem.
Ziua in amiaza mare, printre masini si pietoni, multi pietoni si cativa turisti, in mijlocul orasului Timisoara, in zona cunoscuta ca fiind de afaceri si servicii profesionale pentru afaceri, in 2010 se intampla asta. Pe peretii unei cladiri reprezentative pentru orasul asta, pentru lumea din care consider (inca) ca fac parte.
Prefer sa nu vorbesc despre actiunea la care mi-a fost dat sa asist. Pur si simplu imi e imposibil. Vreau sa va vorbesc doar despre cladire.
In coltul dinspre Sud-Vest al Dom’s Platz (Piata Unirii) la intersectia dintre strazile Hunyadi Utca (Vasile Alecsandri astazi) si Srbska Ulica (Gheorghe Lazar) se ridica intre 1907-1908 Palatul Bancii de Scont S.A. “Casa cu burta” dupa cum ii spun chiar si azi vecinii referindu-se la proeminenta in care se deschide cladirea pentru a sustine apartamentele de la etaj, palatul este proiectat de arhitectii Komor Marcell si Jakab Dezso, ctitori intre altele ai Primariei orasului Targu Mures. Cladirea, construita in stilul secession transilvanean se remarca prin formele spectaculare si prin decoratiunile din ceramica turqois ce imita motivele populare maghiare din Tara Calatei, inspre Huedin.
Astazi imobilul este intr-o evidenta stare de degradare, zugraveala este deteriorata, decoratiunile stau sa pice iar prin acoperis apa se scurge pana in luminoarul de la parter.
Imobilul este reprezentativ pentru istoria mediul de afaceri banatean. Cladirea este printre putinele imobile inca in picioare si care au jucat un rol de prim rang pentru dezvoltarea economica a regiunii. Banca de Scont era cea mai mare banca din Timisoara si Banat si una dintre cele mai importante institutii financiare ale Imperiului Austro-Ungar fiind totodata si un important investitor in economia locala. Spre exemplu, banca detinea participatii la societatea petroliera Steaua Romana din Campina si la Uzinele de Fier din Resita.
In acelasi timp consider ca este emblematica pentru cosmopolitismul si toleranta culturala a orasului. Edificata de arhitecti de origine evreiasca si maghiara, in stilul de la inceputul secolului XX, care poarta numele de Art Nouveau in Franta, Jugendstill in Germania sau Secession in Austro-Ungaria si care se remarca printr-o renastere puternica a nationalismului cultural local, a fost amplasata la intersectia dintre strazile numite atunci Huniade si Sarba, in mijlocul unei cetati locuite doar in proportie de 40% de romani. Printre actionari si directori amintim pe un Dr. Caius Brediceanu, pe un Coloman Iacobi, Oscar Kubicsek, Edmund Rottenberg sau Victor Blasian.
Acest ansamblu arhitectural de prima marime abordeaza extrem de original spatiul inghesuit in care trebuia sa creasca. Stilul arhitectural Secession transilvanean este rar in oras, si mai rar in tara, iar influentele creatiei lui Gaudi sunt evidente si o transforma intr-o opera arhitectonica unica.
Poate ar fi trebuit sa fac ceva, totusi…
