joi, 2 mai 2013

Schimbare de directie in sens unic


Unii numesc asta “schimbare de directie”. Eu ii spun revenire la normal… in sfarsit.

In conditiile in care Romania, cu piata ei imobiliara cu tot, este cea mai saraca tara din UE si asa a fost dintotdeauna, intentia de a vinde case mari in zone de periferie din ce in ce mai indepartate de centrul oraselor la preturi din ce in ce mai piperate a fost o utopie. O utopie cu atat mai evidenta cu cat in aceeasi perioada de timp, in Germania se vindeau cu mare succes apartamente in condominium,  iar italienii se bateau pe apartmentele liliputane din zonele istorice ale marilor orase ale Peninsulei.

O schimbare de directie cu sens unic, as spune. Si cu grave accidente as mai zice, accidente care abia acum incep sa apara. Accidente care inseamna megacartiere de periferie cu case mari, neterminate si goale, fara elemente minime de infrastructura. Blocuri uriase cu cateva apartamente ocupate printre campuri batute de vant si mormane de moloz napadite de balarii, cartiere si blocuri care se vor casca sinistre inca multi, multi ani de acum incolo.

Schimbare de directie pentru vanzatorii de locuinte noi: focus pe proiectele mici
In conditiile in care dezvoltatorii nu mai lanseaza proiecte de amploare, intermediarii se orienteaza spre promovarea celor de mai mici dimensiuni.
(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Fricosu si laptopul sau


Incercand sa cercetez ce mai este nou printre fraudele imobiliare de pe aici sau oriunde, am dat de urmatorul articol.

Hilar mi s-a parut la prima vedere, dar extrem de interesant pana la urma. Si daca trecem de frauda in sine, zabovim putin la chestiunile juridice si sfarsim analizand la seriozitatea cu care se administreaza justitia la altii, nu ajungem decat sa ne ingrozim ce neam suntem… din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Ramona Fricosu, o romanca in varsta de 49 de ani, este acuzata de justitia americana pentru frauda imobiliara. Acum, judecatorul intentioneaza sa o oblige sa ofere anchetatorilor parola ccalculatorului personal.
Presa din SUA relateaza insa ca intentia judecatorului contrazice un articol din Constitutia Statelor Unite ale Americii, prin care orice persoana are dreptul de a refuza sa ofere informatii care ar putea sa o incrimineze.
Ramona Fricosu (49 de ani) a fost condamnata in octombrie 2010 pentru frauda imobiliara. Laptopul romancei a fost confiscat, iar politia crede ca in interiorul acestuia sunt informatii incriminante. Insa, din octombrie şi pana acum, anchetatorii nu au putut obtine parola laptopului.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Un alt fel de frauda


M-a cuprins azi o tristete si o frustrare de care incerc sa scap aruncand problema in “eter”.

Un prieten de-al meu si-a rupt mana la schi. Intamplare nefericita, dar la care trebuie sa te astepti cand hotarasti sa practici aceste sporturi sugestiv denumite “extreme”. Totodata o ocazie buna sa iei contact cu sistemul medical si cu viciile sale. Cu totii stim cat din veniturile noastre se indreapta spre gaura neagra cunoscuta drept: “contributii la sistemul de sanatate”. Astfel, eu, naiva de felul meu ma astept ca interventia medicala sa nu insemne o cheltuiala prea mare.  Poate ca asa ar fi daca romanul n-ar fi luat contact cu civilizatia orientala, si cu ale sale obiceiuri care nu vor nicicum sa se dezlipeasca de noi.  Ati ghicit, problema mea este bacsisul.

Multumita lui Dumnezeu, inca nu am fost in situatia de a fi internata in spital ca sa observ nemijlocit cum se desfasoara lucrurile, dar de cand ma stiu am auzit povesti legate de acest subiect. Am ajuns chiar sa nu suport medicii si asistentele din cauza ca am vazut prea multi oameni sarmani, de la baza societatii, amarati, fara dinti, dandu-si ultimii banuti drept bacsis,  sub actiunea spiritului de autoconservare, de frica sa nu fie tratati altfel decat restul. Nu mai vorbesc de caracterul moral al celor care iau… n-are rost.

In schimb mi-a sarit in ochi altceva. Se pare ca “atentia” ajunge in buzunarele corespunzatoare dupa realizarea operatiei.  Asta inseamna ca de fapt, nu frica este mobilul, ci obisnuinta. Ne-am obisnuit oameni buni, sa dam niste sume exorbitante, deoarece nu vorbesc de o ciocolata, un buchet de flori de multumire, nuuuu in cazul concret de care vorbesc bacsisul se invarte intre 200 – 300 euro pe operatiune. Ne-am obisnuit sa ne plangem de sistemul corupt si sa fim primii in rand la a-l alimenta.

Ganditi-va ca lor le este bine asa. Natura umana le dicteaza sa nu taie gaina cu oua, prin urmare nu vor refuza aceste atentii.  NOI trebuie sa ne hotaram sa nu mai jucam in stilul acesta oriental. Haideti sa vedem fiecare dintre noi ce se intampla daca refuzam sa platim tributul si sa multumim celor care isi fac meseria pentru care sunt platiti printr-un simplu zambet si un clasic, dar plin de inteles: “multumesc” .

Haideti sa nu ne mai fraudam pe noi si pe semenii nostri…

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Acele vremuri de demult...


Citesc zilele astea o carte. Este vorba despre Moartea si viata marilor orase americane a lui Jane Jacobs.

Aceasta descrie capacitatea retelelor sociale de a aduce siguranta publica in vechile cartiere din orasele americane. In prima jumatate a secolului XX un cartier precum North End din Boston a fost populat in mare parte de imigranti italieni si de urmasii lor. Din exterior cartierul parea sordid si dezorganizat. Si totusi, comunitatea, desi saraca, avea o mare rezerva de capital social incorporat in relatiile dintre familiile care locuiau in acelasi cvartal. Spre ex. delicventa era, in mare masura descurajata de adulti, acei adulti care ieseau in strada sa-i urmareasca pe tinerii ce riscau sa intre in incurcaturi si pe necunoscutii care ii puteau atrage pe cai gresite. Intr-un asemenea cartier aglomerat, oamenii se aflau in permanenta in strada, unde munceau, mancau, faceau cumparaturi si afaceri.

Scriitoarea descrie forta acestui gen de retea sociala descriind un incident care a avut loc in fata apartamentului ei din Manhattan, cand un barbat a incercat sa tarasca o fetita pe trotuar, iar fetita a opus rezistenta:

“Uitandu-ma pe fereastra mea de la etajul doi, decisa sa intervin daca era cazul, am observat ca nu mai avea rost. Din macelaria de la parterul blocului tisnise proprietara magazinului, impreuna cu sotul ei; se protapise nu departe de omul acela, cu bratele incrucisate si cu un aer hotarat intiparit pe chip. Joe Cornacchia, care, impreuna cu ginerii lui, are un magazin de delicatese, a aparut in acelasi moment si sa infipt pe celalalt trotuar. Cateva capete s-au ivit la ferestrele apartamentelor inchiriate de deasupra, unul s-a retras repede, iar persoana in cauza a aparut peste cateva secunde in cadrul usii, in spatele acelui barbat. Doi barbati din barul de langa macelarie au rasarit in cadrul usii si au asteptat. Pe partea unde locuiam eu, am observat ca lacatusul, zarvagiul si patronul spalatoriei iesisera din magazinele lor si ca scena mai era supravegheata si de la alte ferestre decat ale noastre. Barbatul nu stia, dar era inconjurat. Nimeni n-ar fi tolerat ca fetita aceea sa fie tarata undeva, chiar daca nimeni nu o cunostea.”

Imaginati-va apoi aceasta scena in cartierul vostru, oricare ar fi acesta, astazi.

Nu mai avem de mult retele sociale sau siguranta publica… avem in schimb “causes” pe “facebook” pentru copii admonestati… undeva in cartierul nostru.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)