Achizitii imobiliare prin Europa

In duminica asta stau bine cu imaginatia.

In duminica asta mi-am imaginat ca incep o calatorie prin Europa.

O calatorie de business, nu ori de care, si in drumul meu voi cumpara un imobil. Da, in duminica asta voi cumpara o casa undeva prin Europa. Si in timp ce imaginatia mea ma plaseaza deja pe aeroport spre Sttutgart, intru pe internet.

La Pforzheim care este un orasel de marimea Lugojului gasesc o casa cu parter si etaj, 8 camere, 100 mp construiti la 130 mp de teren cu pretul de 99 000 euro. Stau sa ma gandesc putin, si imi amintesc ca nu am gasit ceva mai bun la pretul asta in Lugoj acum cateva luni. Insisit si gasesc un apartament cu 2 camere la 36 000 de euro.

Consider ca Pforzheimul nu e relevant. Trebuie sa imi cumpar un imobil intr-un oras mai mare. De exemplu Bremen. Jumatate de milon de locuitori si port la Marea Nordului. Aici gasesc o casa, e adevarat ca nu am foarte multe date, dar o casa in Bremen face 75 000 de euro. Pret de Germania, deh. La noi e mai scump.

Daca internetul este mai ieftin decat avionul as putea sa trag o tura prin Spania, sa vad cum stau lucrurile pe acolo. De data asta intr-un oras mare, Cu adevarat mare, Barcelona. Si nu pot compara orasul asta cu nimic de pe aici. Si iata la 99 000 de euro gasesc un apartament de doar 28 de mp. Scumpa Barcelona cu adevarat. In Timisoara, cu banii astia as putea cumpara acum un apartament cu trei camere dichisit. Ce spuneti? Eu ma bag totusi pe Barcelona. Dar in Madrid? In Madrid gasesc la 99 000 de euro un apartament de 35 mp cu 2 dormitoare. Cel putin e mai bine decat la Barcelona. Aproape ca la Timisoara.

Sa incercam mai jos in Italia, la Prato un oras de marime medie din Toscana cu o bogata istorie imi ofera un apartament de 55 mp la 90 000 de euro. La Torino care are cam un milion de locuitori gasesc usor un apartament cu doua camere in centrul istoric la 70 de mp. Pretul… 75.000 de euro.

Imi cade netul. Ma enervez. As fi putut cumpara un apartament mai ieftin la Torino.

Cam asta e pretul imobilelor prin Europa. Cam asta e… cu criza sau fara criza. Ce se va intampla la noi in perioada care urmeaza? Nu stiu. Va scadea pretul imobilelor pana la valoarea lor reala si in concordanta cu puterea de cumparare si piata europeana? Sau va ramane, cu ajustarile de rigoare, un pret ridicat?

Ma tem ca va fi invers. Pentru ca la noi toate sunt pe dos.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Va acuz!

Circula de ceva vreme in on-line. L-am primit pe mail de la o prietena foarte buna. Fara nici o introducere, fara vre-un comentariu. Nici nu ar avea nevoie de asa ceva. De mult nu am vazut un text mai concentrat in dramatismul lui.

Il transmit mai departe. Merita. Si fac asta pentru cei 85% care nu merg la vot desi ar trebui sa o faca. Pentru cele 2 milioane din Spania care nu se mai intorc desii ii asteptam cu totii. Pentru toti cei care platesc cu buna-credinta impozite si nu primesc nimic in schimb. Pentru copii nostrii.

Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!

Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.

Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!

Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!

Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.

Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!

Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!

Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!

Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!

Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!

Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!

Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!

Cu adevarat, Noapte buna Romania. Pana maine dimineata. Cand o vom lua de la capat. Sau… poate facem ceva.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Urbanismul, intre retorica istoriei si eficienta economica

… sau un editorial de exceptie…

Absenţa unei legi de dezvoltare a Bucureştiului şi discursurile emoţionale despre monumente încetinesc dezvoltarea europeană a Capitalei.

Discursurile publice despre dezvoltarea Bucureştiului sunt ţinute aproape întotdeauna într-un registru emoţional. Sunt înfierate turnurile de sticlă de peste 15 etaje care acoperă monumente, derogările frecvente de la Planul Urbanistic General, traficul extrem de aglomerat şi spaţiul verde aproape inexistent. Sunt foarte rare discuţiile publice în care se pomeneşte despre raţionalitatea şi resursele necesare anumitor direcţii de dezvoltare ale oraşului.

Pentru toate inadecvările urbanistice se dă vina pe dezvoltatori, uitându-se adesea că acestea apar cu largul aport al administraţiei publice. Despre ineficienţa administrării de către stat a urbanismului aproape că nu se pomeneşte. „Dacă în economie am depăşit viziunea socialistă, atunci când discutăm despre oraş n-am depăşit acest stadiu”, declară urbanistul Constantin Enache. Pe de altă parte, amintirea buldozere-lor lui Ceauşescu e încă vie, astfel că, pe lângă monumentele istorice cu care orice oraş s-ar mândri, aproape orice clădire veche este tabu, chiar dacă în unele cazuri aceasta este abandonată de mult timp de proprietar. Bucureştiul nu este privit încă drept un oraş în competiţie cu alte oraşe europene mari, pentru atragerea investiţiilor pe un teren sigur, cu o politică de dezvoltare coerentă. „Atunci când apare alături de stat şi iniţiativa privată, care vrea să aducă bani în oraş, aceasta ar trebui susţinută, nu descurajată, cum se întâmplă adeseori la noi, într-un mod direct sau indirect”, a declarat Enache.

Planuri urbanistice vechi şi legislaţie încålcită

Planul Urbanistic General sau P.U.G., proiect din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor, stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, planurile urbanistice zonale, adică P.U.Z., iar apoi, şi mai detaliat, planurile urbanistice de detaliu, P.U.D. Acestea din urmă sunt de fapt documentele consultate de comisia de urbanism atunci când se solicită un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie.

Actualul P.U.G. al Capitalei expiră în decembrie 2010, dar, ca urmare a dezvoltării imobiliare accelerate, a fost sărit deseori prin derogări aduse de P.U.Z., fapt permis însă prin lege. Acest aspect este contestat uneori, ca urmare a faptului că pentru un anume regim de înălţime s-au construit blocuri mai mari, dar este un aspect acceptat de alţi actori ai pieţei, invocându-se faptul că actualul P.U.G. a fost gândit în urmă cu 10 ani, când pentru anumite zone era permis un regim de înălţime corelat acelei perioade, considerată acum depăşită.

Discuţia despre urbanism a fost reaprinsă după recentele probleme cauzate de incendiul de la Millennium Business Center, de construcţia de lângă catedrala Sf. Iosif sau de dezvoltările imobiliare preconizate a fi efectuate în Parcul Tineretului. Incendiile nu sunt cauzate însă de înălţimea imobilelor, ci de calitatea precară a materialelor folosite, conform arhitecţilor, iar construcţiile controversate sunt făcute ca urmare a acordului autorităţilor locale sau a permisivităţii legilor.

„Cei mai importanţi factori sunt şi în prezent de natură economică. Chiar dacă în acest moment dezvoltarea oraşului, ca arhitectură, ar putea fi caracterizată din exterior drept una haotică, din punct de vedere al funcţionalităţii este destul de rezonabilă”, apreciază Dan Ionaşcu, director Departament Evaluare şi Consultanţă Imobiliară, Cushman & Wakefield. „Un alt aspect este cel estetic, de transformare a oraşului din unul anost, adeseori caracterizat de mediile externe ca unul muncitoresc, într-unul atractiv din punct de vedere turistic”, a adăugat Ionaşcu. Toate acestea înseamnă continuitate şi coerenţă a unei politici de dezvoltare care ar trebui hotărâtă şi dezbătută mai larg. „Trebuie ca oraşul să se mişte spre eficienţă, şi nu să fie ţinut pe loc, dar fără a anula istoria”, consideră Constantin Enache.

Din P.U.G. În P.U.Z.

O discuţie serioasă asupra resurselor şi a zonelor puse în conservare pentru alocarea de resurse viitoare nu a avut loc încă. „Sunt destui actori în piaţă care afirmă că Planul Urbanistic General (P.U.G.) este sfânt şi de nemodificat. Dacă ar fi aşa, el nu ar avea o ciclicitate în care trebuie regândit. Oraşul trebuie gândit şi regândit din etapă în etapă, în funcţie de contextul economic şi social al etapei respective”, declară Constantin Enache.

P.U.G.-ul de acum a fost gândit prin anii 1997-1998, cu informaţiile limitate care existau atunci mai ales în privinţa regimului juridic al proprietăţilor, cu perspectiva economică a acelor ani. Totul dublat şi de un idealism în privinţa resurselor pe care le avea oraşul pentru a echipa zonele sale de extensie, prevăzute pentru locuinţe de tip vilă P+2, P+3, fiindcă aşa era atunci tendinţa. Acest fapt face necesară în anumite situaţii intervenţia planurilor urbanistice zonale (P.U.Z.). Urmare a unor situaţii nedorite, mulţi actori ai pieţei imobiliare au condamnat derogările frecvente prin P.U.Z. Având în vedere însă dezvoltarea imobiliară accelerată şi imprevizibilă din ultimii ani, derogările nu au întotdeauna efecte nedorite. „Bucureştiul este un oraş cu multe situaţii conflictuale, cu zone largi destructurate, spaţii industriale neutilizate nereconvertite”, declară arhitectul Bogdan Babici. „În această situaţie, P.U.G.-ul trebuie să ofere posibilitatea ca, în anumite limite, foarte clar stabilite, să poată fi amendat şi actualizat prin P.U.Z.”, adaugă Babici.

Există şi P.U.Z.-uri aberante, dar acestea nu sunt o regulă. „Presiunea imobiliară a creat nişte «răni» în structura oraşului, nu din cauza P.U.G., despre care se spune că e depăşit, ci din cauza unor P.U.Z.-uri aberante. Totuşi, un nou P.U.G. este necesar în primul rând pentru a ameliora plăgile capitaliste, cu atât mai mult cu cât ele se suprapun peste cele comuniste”, a conchis arhitectul Bogdan Neagu.

Între istorie şi viitor

Pe lângă beneficiile directe aduse comunităţii, deseori există o eficienţă economică indirectă a centrelor istorice care, dacă sunt interesante şi de calitate, ridică prestigiul unui oraş. „Un exemplu de îmbinare armonioasă este Palatul Şuţu; deşi este înconjurat de clădiri moderne, arată ca o bijuterie”, declară Enache. Mulţi specialişti vorbesc însă despre necesitatea unui bilanţ real al acestor valori, despre efortul pe care-l necesită conservarea şi împiedicarea dezvoltării pe un areal foarte larg în jurul acelui obiectiv.

Există o listă a monumentelor istorice din Bucureşti, dar care nu a fost reconsiderată atunci când s-a făcut P.U.Z. în zonele protejate. „După ştiinţa mea, lista a fost făcută în grabă, imediat după 1990, de teamă că vor apărea investitori care ar putea să distrugă unele dintre clădirile interesante”, ne-a declarat Constantin Enache. După perioada buldozerelor lui Ceauşescu nu s-a făcut o fişare mai atentă a fiecărui monument în parte, pentru a evidenţia ce anume are acesta valoros, spaţiul interior, spaţiul exterior, unicitatea lui pentru români. Raportul acestor monumente cu oraşul şi-a pierdut importanţa în ultimii ani.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)