Glasul pamantului

Dobandirea unei bucati de pamant reprezinta o intreprindere anevoioasa la romani. Prin traditie cumpararea iar uneori insasi detinerea unui lot de teren inseamna o epopee judiciara care doboara nervii si averea taranului roman…

Parca dintotdeauna a fost asa. Cu balcanismul birocratic si sarac al perioadei interbelice, cu reformele agrare incomplete si prost gandite, cu un comunism CAP-ist batjocoritor si cu o vesnica tranzitie paguboasa pentru mediul rural romanesc.

Orice incercare de a venii in sprijinul celor care doresc sa dobandeasca un teren merita a fi salutata si multiplicata.

Am hotarat deci sa preiau un articol aparut in Saptamana Financiara si sa il public. Consider ca acest lucru face parte din menirea acestui blog de a educa, pur si simplu…

Tot mai mulţi oameni care aleg să ocolească dezvoltatorii imobiliari sunt preocupaţi acum de criteriile după care trebuie ales terenul pentru construcţia locuinţei

Relatările celor păţiţi cu dezvoltatorii rezidenţiali se înmulţesc în ultima perioadă. Asta îi face pe tot mai mulţi doritori de locuinţe să ia în considerare achiziţia unui teren pentru construcţie. Şi construcţia de case s-a lovit însă de multe probleme în ultimii ani, mai ales ca urmare a calităţilor terenului. O minimă orientare pentru alegerea unui teren se poate dovedi deci utilă.

Principalele aspecte neglijate de cumpărătorii de terenuri pentru construcţia unei case proprii au fost în ultimii ani accesibilitatea utilităţilor, deschiderea, lăţimea drumului de servitute şi, nu în ultimul rând, studiul geotehnic. Insuficienta atenţie acordată acestor aspecte şi concentrarea aproape exclusivă pe preţ a condus la derapaje precum absenţa utilităţilor, teren insuficient pentru construcţia propusă iniţial şi, uneori, chiar inundarea locuinţelor.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Laudatio creativitatii

Anunturile imobiliare din ziar erau odinioara simbolul pietei centralizate. Daca vroiai sa cumperi sau sa vinzi o casa trebuia sa te deplasezi pana la sediul publicatiei, pentru ca acolo se intamplau lucrurile, acolo venea lumea care avea nevoie de ceva. Nu exista alt mijloc prin care potentialul cumparator se putea intalnii cu vanzatorul. Asta ca sa nu pomenim de agentiile imobiliare…

Apoi a aparut internetul si site-ul craigslist, al carui fondator, Craig Newmark, este privit ca responsabil pentru pierderile de miliarde de dolari inregistrate de industria publicistica. Ca sa nu pomenim de agentiile imobiliare…

Este total nedrept. El a creat doar un instrument care eficientizeaza piata, aducand miliardele in conturile celor care efectueaza tranzactiile. Daca nu ar fi facut-o Craig, cu siguranta ar fi facut-o altcineva.

Craigslist este doar o piata mai ieftina si mai eficienta.

Si intru-cat lucrurile bune merita a fi copiate a aparut si la noi MagazinulDeCase.ro, o platforma menita sa puna fata in fata prin intermediul internetului pe vanzator si cumparator. Iar afacerea se pare ca a facut toti banii.

La 2 iunile 2010 Sanoma Hearst a achizitionat MagazinulDeCase.ro pentru o suma frumusica…

Si la mai mare :)

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

3-0

Eins: Alpii Austriei, zapada inca pe culmi, autostrada impecabila marcata si curata, sosele perfecte, semnal full la telefon, supermarket in dreapta, benzinarie cu service in stanga.

Unu: Carpatii Transilvaniei, zapada topita in intregime, poate ramasa putin pe Fagaras dar murdara, autostrada in constructie de mult, sosele cu gropi si ceva semafoare de santier, dar nu multe, semnal la telefon cand si cand, mai mult fara semnal, supermarket daca ocolesti orasul care nu are centura.

Zwei: Pensiune familiala, adica fiecare familie are pensiunea ei, fiecare sat are zeci de pensiuni fiecare cu familia ei, fiecare unice, fiecare curata si dichisita, traditie si bucatarie traditionala.

Doi: Pensiune familiala, adica a familiei unui politician de la Bucuresti, fiecare pensiune cu politicianul ei, cam la zece-cincisprezece sate o pensiune, unele curate, altele nu, traditie si bucatarie traditionala.

Drei: Aprilie in afara sezonului, miercuri in mijlocul saptamanii, nici o sarbatoare legala sau religioasa, cautam 3 ore si mergem 40 de kilometrii pentru a gasi un loc liber intr-o pensiune, cu greu gasim.

Trei: Iulie in mijlocul sezonului, vineri seara la inceputul week-endului, liber peste tot, cu greu gasim ce vrem.

Eu zic ca e drei-zero pentru ei. Voi ce ziceti?

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Trecuturi prezente si prezenturi trecute

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Teta Neni, Ieci pe care il chema de fapt Adolf, sarboaica cea nebuna, domnul Krimm, domnul Ram, parintii lui Tunde, unul ungur celalalt neamt si evreul cel bogat care spera sa plece in tarile calde dar nu il lasau securistii sunt vecinii cu care am copilarit. Si am copilarit frumos.

Strada era curata iar casele ingrijite. Daca neamtul de la nr.51 isi punea rulouri la casa era imediat imitat de toti, iar o incuietoare mai smechera pentru poarta inventata de Ieci era apoi montata la toate casele fara plata vreunui brevet de inventie decat poate o gura de slibovita sau rachie. Si toata lumea era fericita.

Revolutia… Nemtii au plecat in RFG, ungurii s-au mutat pe aiurea, sarboaica a vandut casa si s-a dus la bloc iar evreul a plecat pana la urma in tarile calde ale evreilor. Bunicii s-au dus impreuna cu ceilalti bunici de pe strada, iar strada a inceput sa fie populata de noile generatii ale clasei de mijloc sau de imbogatitii post-decembristi. Casele de caramida cu un singur nivel au fost inlocuite cu vile cochete cu tamplarie din aluminiu si faianta. Strada se transforma in profunzime.

In anii din urma se transforma pentru a treia oara.

Componenta etnica si sociala a urbei transforma radical infatisarea sa, si o transforma in profunzime, estetic si arhitectural, in infrastructura si utilitati.

Am observat lucrul asta in Paris. Trecand prin cartierul Port de Clichy, zona locuita cu precadere de populatie africana poti observa tencuiala constructiilor in culori vii care contrasteaza cu pastelul atat de clasic francez. Cafenele si restaurante cu specific in culori foarte vii, reclame si grafitti in limbi ciudate, aprozare cu legume din care recunosti eventual fructul de cactus, imbracaminte ciudata expusa in vitrine. Aici o cladire a unei arhitecte cameruneze in negru si auriu iar dincolo sediul unei banci marocane in arabescuri marmorate. Totul este diferit, altfel, frumos sau urat, ciudat dar intotdeauna altfel.

Acum mai multi ani arheologii au descoperit in sudul Frantei la Orange un imens amfiteatru roman, printre cele mai impresionante din cate se construisera. Si nu mica le-a fost uimirea atunci cand au descoperit ca in interiorul acestuia a fost ridicata o asezare urbana. La doua sute de ani de la constructia amfiteatrului inaltat pentru gloria imparatului si distractia muritorilor de rand, in vreme de restriste si razboi populatia orasului acum decazut si depopulat, nemaiputand sa asigure infrastructura si alimentarea cu apa, s-a retras in interiorul amfiteatrului pe care l-a transformat intr-o asezare locuita, inghesuita si inestetica, saraca si chinuita dar viabila.

Se intampla deci dintotdeauna si oriunde. Componenta etnica si sociala a urbei transforma radical infatisarea sa. La Orange, Paris sau Timisoara, “Intre vii” sau pe Bulevardul C.D.Loga. Ramane de vazut care va fi viitorul amfiteatru.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)

Binecuvantata apa de ploaie

Timp de cateva saptamani bune am avut parte de atatea ploi ca nu putem decat sa ne minunam. Ai zice ca Cel de Sus vrea sa binecuvanteze poporul lovit de multele intemperii, ca si compensare pentru ce i-a fost dat sa traim, transformandu-i viata – transformandu-ne vietile – intr-o a doua, ironica, legenda a Manastirii Argesului in care, ca si Ana, poporul – tu si eu – trebuie sa infruntam vremile si vremurile. Dar de ceva vreme incoace ne tot minunam cand de una, cand de alta. Si ramanem tot mirati, ca atat mai putem face.

Dar parca binecuvantata apa de ploaie ne transforma vietile intr-o stare de umiditate care ne-a ajuns pana la oase, la fel ca si recesiunea, care nu numai ca-si arata coltii, dar acum si-i i-a si infipt in gaturile noastre incordate deja, probabil sa ne scoata si ultima picatura de vlaga; recesiune care ne-a ajuns pana in camarile noastre, in buzunarele noastre, in cosurile noastre de cumparaturi; cosuri, cu rotile dezaxate, care alearga mai mult goale decat pline, care probabil vor sfarsi in binecuvantata apa de ploaie adunata de atata timp, apa de ploaie care transforma tot ce am avut vreodata, tot ce ne-a mai ramas acum, in apa de ploaie, formand suroaie care curg spumegand de abundenta pe apa binecuvantata a sambetei. Incercam sa intelegem limbajul zgomotului cosurilor de cumparaturi goale, a birourilor notariale pustiite, a imobilelor care stau si asteapta sa-si capete sau sa-si schimbe proprietarul, imobile care se intreaba de ce nimeni nu vrea un acoperis deasupra capului cand atata ploaie binecuvantata cade peste multime, multime care sta adapostita in propriile-i disperari si sperari. Dar nu trebuie nimeni sa ne invete sa intelegem acest limbaj pentru ca il stim cu totii, il traim – suntem nativi ai acestui limbaj.

Iar noi ne intrebam cand binecuvantata ploaie va inceta a mai cadea, lasand astfel cosul de cumparaturi, care se va fi repus pe rotile sale, sa zornaie curajos, indreptandu-se cu elan spre hypermarketul preferat si lasand in spate recesiunea prea grea de a mai fi carata – nu de cos, ci de noi.

(textul original pe www.fraudaimobiliara.ro)